Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 99/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 99/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 23-01-2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA ORADEA - JUD. BIHOR
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR. 99/2015
Ședința publică din 23 ianuarie 2015
Președinte: I. E. S.
Grefier: Ș. M.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de d-na procuror G. S..
* * * * *
Înregistrarea cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C. pr. pen.
Pe rol fiind judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul S. Z..
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că fondul cauzei s-a dezbătut în ședința publică din 9 ianuarie 2015, când părțile prezente au pus concluzii pe fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 23 ianuarie 2015.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea în data de 09.12.2014, condamnatul S. Z. a solicitat liberarea condiționată.
În motivarea cererii arată că nu este de acord cu amânarea dispusă în cauză, este bolnav de epilepsie și este cardiac, motiv pentru care solicită liberarea sa condiționată.
Cererea nu este motivată în drept.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Din fișa condamnatului rezultă că acesta execută în prezent pedeapsa de 4 ani 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 512/2014 a Judecătoriei Oradea pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215 Cod penal din 1969.
Prin sentința penală nr. 1381/2014 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5/D.C.P./15.01.2015 a Tribunalului Bihor, s-a respins cererea de libertate condiționată formulată de condamnatul S. Z. ca fiind tardivă, însă prin S.p.nr. 1381/2014 a Judecătoriei Oradea s-a mai fixat termen de rediscutare, data de 29.01.2015, dată după care cererea sau propunerea poate fi reînnoită.
Văzând hotărârea penală de mai sus, instanța constată că asupra aceleiași cereri, având același obiect cu cea prezentă, s-a mai pronunțat instanța judecătorească prin sentință penală definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, hotărâre care beneficiază atât de efectul pozitiv al puterii lucrului judecat (dreptul și obligația organelor competente de a pune în executare dispozițiile cuprinse în respectiva hotărâre), cât și de efectul negativ al acestuia (împiedicarea desfășurării unui nou proces penal cu privire la aceeași persoană și cu privire la aceeași situație de fapt).
De asemenea, instanța constată că petentul condamnat a formulat cererea de liberare condiționată înainte de data stabilită prin sentința penală definitivă menționată mai sus.
Față de cele de mai sus, instanța va respinge cererea de liberare condiționată ca prematur formulată de către petentul-condamnat S. Z. de sub efectul pedepsei de 4 ani 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 512/2014 a Judecătoriei Oradea.
Va constata că prin sentința penală nr.1381/2014 a Judecătoriei Oradea s-a fixat termen de rediscutare, data de 29.01.2015, dată după care cererea sau propunerea va putea fi reînnoită.
În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală instanța va obliga condamnatul să plătească statului 150 lei cheltuieli judiciare, iar onorarul avocatului din oficiu O. A., în cuantum de 100 lei, va fi plătit din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 244/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de către petentul-condamnat S. Z., fiul lui J. și E., născut la data de 14.01.1981, în Miercurea C., jud. Harghita, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 4 ani 11 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 512/2014 a Judecătoriei Oradea.
Constată că prin sentința penală nr.1381/2014 a Judecătoriei Oradea s-a fixat termen de rediscutare, data de 29.01.2015, dată după care cererea sau propunerea poate fi reînnoită.
În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă condamnatul să plătească statului 150 lei cheltuieli judiciare.
Onorarul avocatului din oficiu O. A., în cuantum de 100 lei, va fi plătit din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 244/2015.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23.01.2015.
Președinte, Grefier,
I. E. S. Ș. M.
red. I.E.S.
tehnored. Ș.M.
4 ex./03.02.’15.
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
Oradea, ., jud. Bihor, Cod_
tel._, ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → Vezi și alte spețe de la aceeași instanță
Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 99/2015. Judecătoria ORADEA








