Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 593/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 593/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 04-05-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 593/2015

Ședința publică din data de 4 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ș. R. V.

GREFIER: T. T. G.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de dl. procuror P. C..

* * * * *

Înregistrarea cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 C. pr. pen.

Pe rol fiind judecarea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul B. I. R. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. I. R., asistat de av. ales S. I..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, în sensul celor de mai sus, după care:

Președintele completului de judecată arată că instanța a fost sesizată cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat între P. de pe lângă Judecătoria Oradea și B. I. R., cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 C.P., în fapt imputându-i-se inculpatului că a condus autoturismul Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe ., jud. Bihor, fiind oprit de organele de poliție iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a stabilit că acesta avea o concentrație de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma analizării probelor biologice de sânge a rezultat o alcoolemie a inculpatului de 1,90 g ‰ alcool pur în sânge.

Acordă cuvântul pe asupra fondului cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în baza art. 484 alin. 2 C. Pr. P.. raportat la art. 485 alin. 1 lit. a C. Pr. P.. solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat cu inculpatul B. I. R..

Solicită stabilirea unei pedepse de 1 an și 1 lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. 1 C. P., cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 65 alin.1 C.P., solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. ași b C. P., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 67 alin.1 C.P., solicită interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. ași b C. P. pe o durată de 2 ani, ca pedeapsă complementară.

Solicită a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei și stabilirea unui termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 274 alin. 1 C. Pr. P.. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

Av. inculpatului apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 și următoarele C. Pr. P.. astfel că, în baza art. 485 alin. 1 lit. a C. Pr. P.. solicită admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției astfel cum a fost formulat și individualizarea pedepsei în baza art. 396 alin. 1 C. Pr. P.. cu dispunerea în sarcina inculpatului a tuturor celorlalte obligații prevăzute în acordul menționat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău și conștientizează că a comis o greșeală.

INSTANȚA

La data de 19.03.2015, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr._ acordul de recunoaștere al vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul B. I. R., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 alin. 1 NCP), în dosarul penal nr. 7416/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că, în data de 12.11.2014, în jurul orelor 23:10, inculpatul B. I. R. a condus autoturismul marca Mercedes, înmatriculat sub nr._ pe ., jud. Bihor, având o alcoolemie de 1,90 g ‰ alcool pur în sânge conform buletinului de analiză 984/12.11.2014 al SML Oradea.

Totodată s-a precizat că situația de fapt de mai sus a fost stabilită în urma analizei coroborate a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, respectiv, procesul verbal de constatare a infracțiunii, f. 11 dos. up; rezultatul alcool-test, f. 26 dos. up; procesul – verbal de prevalare și buletinul de examinare clinică, f. 27-28 dos. up; buletinul de analiză toxicologică f 23 dos. up; cazier rutier fila 30 dos. up, declarațiile inculpatului B. I. R., în care a arătat că recunoaște fapta comisă și este de acord cu încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției (f. 17-20 si 34-35 dos. u.p.).

Totodată a fost înaintat instanței dosarul de urmărire penală nr.7416/P/2014.

Analizând acordul de recunoaștere a vinovăției înaintat de către P. de pe lângă Judecătoria Oradea, instanța constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 480 - 482 C. proc. pen.

Astfel, analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține ca în data de 12.11.2014, în jurul orelor 23:10, inculpatul B. I. R. a condus autoturismul marca Mercedes, înmatriculat sub nr._ pe ., jud. Bihor, având o alcoolemie de 1,90 g ‰ alcool pur în sânge conform buletinului de analiză 984/2014 al SML Oradea.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă mai sus în urma analizei coroborate a întregului materialul probator administrat în faza urmăririi penale și constată că inculpatul recunoaște comiterea faptei și acceptă încadrarea juridică a acesteia, astfel cum a fost făcută de procurorul de caz.

În drept, fapta inculpatului B. I. R., mai sus descrisa, care, în data de 12.11.2014, în jurul orelor 23:10, a condus autoturismul marca Mercedes, înmatriculat sub nr._ pe ., jud. Bihor, având o alcoolemie de 1,90 g ‰ alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge prev. de art. 336 al 1 C P., pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.

În consecință se constată faptul că din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și cu privire la vinovăția inculpatului, maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului în cuprinsul actului de inculpare este mai mic de 7 ani închisoare (inchisoarea de al 1 la 5 ani sau amenda), acordul de recunoaștere a vinovăției a fost încheiat în formă scrisă, conține mențiunile prev. de art. 482 C. proc. pen. iar cu ocazia încheierii acestuia inculpatul a fost asistat de apărător ales, av.S. I., cu împuternicire avocațială nr. BH/_/IM/2013 (fila 32 dos. up).

Față de aceste considerente, și apreciind cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat ca fiind suficient pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei în baza art. 485 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (2) C. proc. pen., instanța va admite acordul de recunoaștere al vinovăției astfel cum a fost încheiat la data de 13.03.2015, de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul B. I. R., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 alin. 1 NCP), în dosarul penal nr. 7416/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Prin urmare, în baza art. 336 al 1 C. P.., instanța va condamna pe inculpatul B. I. R., la pedeapsa principală a închisorii de 1 an și 1 luna, și 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, in conditiile prevazute de art. 67 alin.1 C.penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Referitor la pedeapsa complementara, instanta analizand criteriile prevazute la art. 67 alin. 1 cod penal, apreciaza ca se impune aplicarea fata de inculpat si a pedeapsei complementare a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, pentru doi ani, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsa care urmeaza a fi executata conform dispozitiilor art. 68 alin. 1 litera b din c.penal, respectiv de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare cu suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei. Astfel, fapta inculpatului B. I. R. este suficient de grava incat sa scoata in evidenta nedemnitatea inculpatului de a-si exercita temporar drepturile mai sus amintite.

Constatând că nu se impune executarea efectivă a pedepsei stabilite, astfel cum în mod just a apreciat și procurorul de caz, instanța în baza art. 91 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și va stabilii un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va obliga inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa, să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă si să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. instanța va impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate, iar in baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei Oradea pe o perioadă de 60 de zile lucratoare.

În baza art. 91 alin. (4) teza a- II- a C. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Fiind în culpa procesuală, în baza art. 274 al 1 C. pr. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului, în suma de 400 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

In baza art. 484 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 485 alin. 1 lit. a C.pr.pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de P. de pe lângă Judecătoria Oradea cu inculpatul B. I. R., fiul lui I. si V., nascut la data de 02.11.1971, in Oradea, Jud. Bihor, domiciliat in ., Jud. Bihor, posesor C.I. ., nr._, CNP:_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, faptă prev. și ped. de art 336 al 1 C P. (sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani sau amenda).

Aplica inculpatului B. I. R. (cu datele de mai sus), pedeapsa principala de 1 an si 1 luna inchisoare și 2 ani pedeapsa complementara a interzicerii exercitarii drepturilor prevazute de art. 66 lit.a,b cod penal, in conditiile prevazute de art. 67 alin.1 C.penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice si dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

In baza art. 65 alin. 1 cod penal, interzice inculpatului drepturile prev de art. 66 lit. a si b, pe durata executarii pedepsei principale, cu titlu de pedeapsa accesorie.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei de mai sus, sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să frecventeze un program de reintegrare sociala derulat de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Bihor.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primariei Santandrei pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) teza a- II- a C. pen., atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea, în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 04.05.2015.

Președinte, Grefier,

Ș. R. V. T. T. G.

Red. Ș.R.V.

Tehnored. T.T.G.

2 ex/28.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 593/2015. Judecătoria ORADEA