Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 52/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 52/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 16-01-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal – 3161
Sentința penală nr. 52/2015
Ședința publică din 16.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: I.-M. R., judecător
GREFIER: I.-N. C.
Ministerul Public este reprezentat de procuror MIRIAM M., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 Cod de procedură penală.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe inculpatul L. L., trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul L. L. asistat de apărătorul din oficiu, av. T. I., în baza delegației emisă de Baroul Bihor nr. 5195/24.11.2014.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
În baza art. 372 al. 1 Cod procedură penală, instanța procedează la identificarea inculpatului L. L., pe baza cărții de identitate.
Se constată faptul că prin încheierea nr. 47/C.P./16.01.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de organele de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză, iar inculpatul a fost de acord să fie fixat termenul de judecată și să fie judecat la același termen la care s-a dispus scoaterea dosarului din camera preliminară.
În baza art. 374 al. 1 și 2 Cod procedură penală, se face o prezentare succintă a actului de sesizare al instanței, după care președintele explică inculpatului L. L. în ce constă învinuirea ce i se aduce, îl înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că tot ce declară poate fi folosit și împotriva sa, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești, când socotește necesar.
Conform art. 374 al. 4 Cod procedură penală, instanța pune în vedere inculpatului L. L. că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Inculpatul L. L. arată că dorește să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, întrucât recunoaște fapta de care este acuzat.
Instanța ia act că inculpatul solicită să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.
În baza art. 375 al. 1 Cod procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului L. L., declarația sa fiind consemnată în procesul verbal care se atașează la dosar, după ce în prealabil a fost citită și semnată de inculpat și de apărătorul acestuia.
Instanța, având în vedere declarația inculpatului L. L., pune în discuție admisibilitatea cererii inculpatului de judecare conform procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului solicită a se dispune admiterea cererii inculpatului L. L. de judecare conform procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Inculpatul, prin avocat, de asemenea, solicită să se admită cererea de judecare conform procedurii recunoașterii învinuirii.
Instanța, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, admite cererea inculpatului L. L. de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.
La întrebarea instanței, apărătorul inculpatului arată că nu deține înscrisuri în circumstanțiere pentru a le depune la dosar.
Instanța pune în discuție aplicabilitatea legii penale mai favorabile în cauză.
Reprezentantul parchetului, cu privire la aplicabilitatea legii penale mai favorabile consideră că sunt mai favorabile dispozițiile legii vechi.
Apărătorul inculpatului L. L. consideră că este mai favorabilă legea nouă.
Instanța se va pronunța prin hotărâre asupra aplicabilității legii penale mai favorabile în cauză.
În baza art.387 al. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția procurorului, apărătorului inculpatului și inculpatului dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Întrucât procurorul și inculpatul nu formulează alte cereri sau precizări suplimentare, instanța, în baza art. 387 al. 2 declară terminată cercetarea judecătorească acordând cuvântul în dezbateri, conform art. 388 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea prin care a fost trimis în judecată inculpatul L. L. și consideră fapta reținută în sarcina inculpatului dovedită cu actele de la dosarul cauzei și declarația de recunoaștere a acestuia.
Apreciind că vinovăția inculpatului este dovedită, astfel cum a fost și recunoscută de acesta în fața instanței, solicită condamnarea sa, în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 rep. la o pedeapsă cu închisoarea just individualizată, cu aplicarea dispozițiilor art. 396 al. 10 Cod procedură penală, iar ca modalitate de executare a solicită a se dispune în baza art. 861 Cod penal din 1969, pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei închisorii la care solicită a se adăuga un interval de timp de 5 ani.
La individualizarea pedepsei, solicită ca instanța să aibă în vedere gradul foarte ridicat de alcoolemie pe care inculpatul l-a avut și faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier.
În baza art. 12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, solicită a se interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, iar în baza art. 71 al. 5 Cod penal din 1969 solicită a se dispune suspendarea condiționată a pedepselor accesorii pe durata aceluiași termen de încercare.
În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală solicită a se dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătorul inculpatului L. L., av. T. I., solicită a se aplica față de inculpat o pedeapsă just individualizată redusă cu o treime, conform art. 396 al. 10 Cod procedură penală, orientată spre minimul special prevăzut de lege.
În principal, în baza art.83 alin. 1 Cod penal, solicită a se dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit de lege, cu solicitarea de a se dispune o pedeapsă cu amenda sau cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege. În acest sens, solicită a se avea în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că a colaborat cu organele de urmărire penală și starea de sănătate precară a acestuia. Mai arătă că inculpatul realizează venituri mici și că are nevoie de permis de conducere pentru a-și câștiga existența.
În subsidiar, în situația în care instanța va reține ca lege penală mai favorabilă legea veche, solicită a se dispune față de inculpat o pedeapsă just individualizată spre minimul special prevăzut de lege, avându-se în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale și are o stare de sănătate precară, de asemenea, avându-se în vedere și vârsta acestuia.
Inculpatul L. L., având ultimul cuvânt, arată că îi pare rău de cele întâmplate, solicită amânarea aplicării pedepsei și restituirea permisului de conducere.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Constată că prin rechizitoriul nr. 7803/P/2013 din 12.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 19.11.2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului L. L., sub acuzația comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. și ped. de art. 336 alin. 1 Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În esență, s-a reținut de procuror în sarcina inculpatului L. L. faptul că la data de 13.11.2013, în jurul orei 12.30, a condus autoturismul marca Renault Symbol cu numărul de înmatriculare_, pe raza localității Fughiu, jud. Bihor, respectiv pe drumul comunal care face legătura între DN1 și râul Crișul R., fiind implicat într-un eveniment rutier (autoaccidentare), având în momentul prelevării primei probe de sânge (13.11.2013 - orele 13.30) o alcoolemie de 2,80 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probe de sânge (13.11.2013 - orele 14.30) o alcoolemie de 2,70 g/l alcool pur în sânge.
Prin încheierea nr. 47/C.P./16.01.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.
După începerea judecății inculpatul L. L. a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, declarând că recunoaște învinuirea adusă.
În ședința publică din 16.01.2015, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, instanța a admis cererea inculpatului L. L., de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține în fapt următoarele:
În data de 13.11.2013, în jurul orelor 12.25, organele de poliție au fost sesizate că pe raza localității Fughiu, jud. Bihor, a avut loc un eveniment rutier.
Deplasându-se la fața locului, organele de poliție au găsit autoturismul marca Renault Symbol cu numărul de înmatriculare_, răsturnat pe podul din beton de acces la imobilul cu nr. 327/A, pe partea din stânga a drumului care face legătura dintre DN1 și râul Crișul R., pe direcția de mers DN1-râul Crișul R., stabilindu-se cu această ocazie că autoturismul a fost condus de inculpatul L. L., care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție s-a stabilit faptul că inculpatul L. L. posedă permis de conducere auto, ., categoria B .
Inculpatul L. L. a fost testat cu aparatul alcooltest, marca Drager ARSC 0227, în urma efectuării testului cu nr._, la data de 13.11.2014, orele 12.50, a rezultat valoarea de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de rezultatul testării cu aparatul alcooltest, inculpatului L. L. i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, din Buletinul de Analiză Toxicologică nr. 2107 - 2108 din 14.11.2013, rezultând că în momentul prelevării primei probe de sânge (13.11.2014 - orele 13,30) inculpatul L. L. a avut o alcoolemie de 2,80 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de a două probe de sânge (13.11.2014 - orele 14,30) inculpatul L. L. a avut o alcoolemie de 2,70 g/l alcool pur în sânge.
De precizat că, potrivit adresei nr._ din 22.09.2014, emisă de Primăria Comunei Oșorhei, jud. Bihor, drumul care face legătura între DN1 și râul Crișul R. figurează în inventarul Domeniului Public al Comunei Oșorhei ca drum public.
Din declarațiile martorilor Soanea A. și H. O. C. rezultă că aceștia au participat în calitate de martori asistenți la cercetarea la fața locului efectuată de către organele de poliție, observând autoturismul Renault Symbol cu numărul de înmatriculare_ răsturnat în șanț, precizând că drumul respectiv este circulat de către cei care au case în apropiere și pentru o fermă agricolă.
În cauză a fost audiată martora S. Borbala G., concubina inculpatului, care a declarat că autoturismul Renault Symbol cu numărul de înmatriculare_ este înmatriculat pe numele ei, dar îl folosește inculpatul L. L.. În data de 31.11.2013, când s-a produs evenimentul rutier, era la locul de muncă, iar când s-a întors acasă a văzut autoturismul avariat. De la inculpat a aflat că acesta s-a răsturnat cu autoturismul la circa 200 de metri de locuință, tot de la acesta aflând că înainte de a se urca la volanul autoturismului a consumat băuturi alcoolice.
Inculpatul L. L. a declarat că în cursul zilei de 13.11.2013, a consumat băuturi alcoolice, respectiv aproximativ 200 gr. de pălincă, după care a condus autoturismul marca Renault Symbol cu numărul de înmatriculare_ pe un drum comunal dinspre Crișul R. spre DN1. În timp ce conducea autoturismul cu circa 40 km/h, i-a căzut telefonul care se afla pe bordul mașinii, iar în încercarea de a luat telefonul căzut pe jos, a tras de volan dreapta, intrând cu partea din față a autoturismului în șanț, după care s-a răsturnat pe un pod din beton de acces la un imobil situat pe partea dreapta a drumului, în direcția sa de mers. A ieșit din autoturism, s-a așezat pe marginea șanțului, timp în care au venit la fața locului câțiva vecini care au anunțat poliția și salvarea.
Inculpatul L. L. a declarat faptul că recunoaște și regretă fapta comisă și că a condus autoturism pe o distanță de aproximativ 200 metri, iar drumul pe care a condus nu este asfaltat și nici nu era nimeni pe stradă.
În declarația dată în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei reținută în sarcina sa.
Starea de fapt reținută mai sus rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă, administrate în cursul urmăririi penale:- proces-verbal de efectuare a actelor premergătoare (f.8 dosar up);proces-verbal de cercetare la fața locului, schița și planșa foto (f.9-15 dosar up); proces-verbal de verificare tehnică(f.17 dosar up); rezultatul testării cu alcooltest, buletin de examinare clinică, proces verbal de prelevare a probelor biologice și buletin de analiză toxicologică nr.2107-2108/14.11.2013 (f.18-21 dosar up); proces verbal verificare sesizare la 112 (f.23 dosar up); declarațiile inculpatului L. L. (f.26-27, 30-33 dosar up); declarația martorului S. Borbala G. (f.34-35 dosar up); declarația martorului asistent S. A. (f.36-37 dosar up);declarația martorului asistent H. O. C. (f.38-39 dosar up);înscrisuri - adresa nr._ din 22.09.2014 emisă de Primăria Comunei Oșorhei, alte înscrisuri (f.22, 42-43 dosar up).
Cu privire la aplicabilitatea legii penale mai favorabile în speță, în baza art. 5 Cod penal instanța reține că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală veche, respectiv dispozițiile OUG nr. 195/2002 rep. și ale Codului penal din 1969.
Astfel, în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, valoarea foarte ridicată a alcoolemiei în sânge, coroborată cu împrejurarea că, fiind sub influența băuturilor alcoolice inculpatul a pierdut controlul asupra volanului și a fost implicat într-un eveniment rutier, accident care putea avea urmări și mai grave dacă în autovehiculul condus de inculpat sau în zonă s-ar fi aflat și alte persoane, instanța apreciază că în speță se impune aplicarea pedepsei închisorii și nu amenda penală, ca sancțiune alternativă prevăzută de legea nouă.
Fiind necesară aplicarea pedepsei închisorii, instanța apreciază că legea penală mai favorabilă este legea veche, întrucât, cu privire la individualizarea modalității de executare a pedepsei, suspendarea condiționată a executării pedepsei sub supraveghere, care se impune a fi stabilită în speță, conform art. 86/1 și următ. Cod penal din 1969, este mai favorabilă inculpatului decât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 91 și următ. Noul Cod penal, care implică, pe lângă stabilirea unor măsuri de supraveghere, stabilirea în mod obligatoriu a unor obligații în sarcina inculpatului, dintre cele prev. de art. 93 al. 2 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, precum și prestarea muncii neremunerate în folosul comunității. Mai mult, la data expirării termenului de încercare stabilit conform art. 86/2 Cod penal din 1969, intervine reabilitarea de drept, conform art. 86/6 Cod penal din 1969.
În drept, fapta inculpatului L. L. care în data de 13.11.2013, în jurul orei 12.30, a condus autoturismul marca Renault Symbol cu numărul de înmatriculare_, pe raza localității Fughiu, jud. Bihor, respectiv pe drumul comunal care face legătura între DN1 și râul Crișul R., fiind implicat într-un eveniment rutier (autoaccidentare), având în momentul prelevării primei probe de sânge (13.11.2013 - orele 13.30) o alcoolemie de 2,80 g/l alcool pur în sânge, iar în momentul prelevării celei de-a doua probe de sânge (13.11.2013 - orele 14.30) o alcoolemie de 2,70 g/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 5 Cod penal.
Constatând vinovăția inculpatului L. L., întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, în baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 5 Cod penal și cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, îl va condamna, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de 2(doi) ani închisoare.
Instanța reține că, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite de la data săvârșirii faptei până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
În consecință, instanța va aplica pedepsele accesorii potrivit legii vechi, respectiv Codul penal din 1969, astfel că, în baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului L. L. instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal din 1969, fapta comisă de inculpat și pericolul social al acesteia, împrejurările în care a fost comisă, starea de pericol creată prin acțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice, valoarea foarte ridicată a alcoolemiei în sânge-respectiv 2,80 și 2,70 g %o alcool pur în sânge, împrejurarea că inculpatul a fost implicat și într-un eveniment rutier cu autoaccidentare, accident care putea avea urmări și mai grave dacă în autovehiculul condus de inculpat sau în zonă s-ar fi aflat și alte persoane.
Pe de altă parte s-a ținut seama de faptul că inculpatul este fără antecedente penale, a recunoscut și a regretat fapta, astfel că s-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum corespunzător, între limitele de pedeapsă reduse cu 1/3, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului L. L., acesta având posibilități reale de îndreptare și reintegrare socială și fără a fi depus în mediul penitenciar, pedeapsa în sine fiind un avertisment pentru el, instanța, în baza art.86/1 Cod penal din 1969, art.71 alin. 5 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal, va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit conform art.86/2 Cod penal din 1969.
Instanța va atrage atenția inculpatului L. L. asupra prevederilor art. 86/4 Cod penal din 1969 și 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
În baza art.86/3 alin. 1 lit. a) Cod penal din 1969, instanța va obliga inculpatul L. L. ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de către inculpat a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin.1 lit. b)-d) Cod penal din 1969, măsuri pe care instanța le impune inculpatului.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală instanța va obliga inculpatul, aflat în culpă procesuală, să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare, iar în baza art. 272 Cod procedură penală, onorarul avocatului din oficiu T. I., în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 5195/2014.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 5 Cod penal reține că, în mod global, legea penală mai favorabilă în cauză este legea penală veche.
În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 5 Cod penal și cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă inculpatul L. L., fiul lui E. și E., născut la data de 11.02.1959 în Oradea, jud. Bihor, cu domiciliul în Oradea, ., jud. Bihor, cu reședința în com. Oșorhei, ., jud. Bihor, cetățean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, studii-școala profesională, pensionar de boală, fără antecedente penale, CNP_, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, la o pedeapsă de:
2(doi) ani închisoare
În baza art.12 al. 1 din Legea nr. 187/2012 și art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art.86/1 Cod penal din 1969, art.71 alin. 5 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 Noul Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 5(cinci) ani, stabilit conform art.86/2 Cod penal din 1969.
Atrage atenția inculpatului L. L. asupra prevederilor art. 86/4 Cod penal din 1969 și 83 Cod penal din 1969, privind revocarea suspendării sub supraveghere în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
În baza art.86/3 alin. 1 lit. a) Cod penal din 1969 obligă inculpatul L. L. ca pe durata termenului de încercare să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele ce vor fi fixate de acest serviciu, care va verifica respectarea de către inculpat a măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86/3 alin.1 lit. b)-d) Cod penal din 1969, măsuri pe care instanța le impune inculpatului.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorarul avocatului din oficiu T. I., în cuantum de 200 lei, va fi plătit din fondurile M.J. în contul Baroului Bihor, conform delegației nr. 5195/2014.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare cu P. de pe lângă Judecătoria Oradea și cu inculpatul.
Pronunțată în ședința publică din 16.01.2015.
Președinte, Grefier,
I.-M. R. I.-N. C.
Red.jud.IMR
Tehnored.gref.INC
4 ex. /27.01.2015
- 2 file comunicări inculpat și procuror
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 57/2015.... → |
|---|








