Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 1260/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1260/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 23-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1260/2015
Ședința publică de la 23 octombrie 2015
PREȘEDINTE: I. E. S.
GREFIER: B. T. M.
Ministerul Public este reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. M. C., trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului, prev de art 336 al 1 C P. cu aplic art 41 C P..
La apelul nominal făcut în cauză se nu se prezintă nimeni
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din 16.10.2015 când părțile prezente au pus concluzii în fond, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când s-a amânat pronunțarea la data de 23.10.2015 când s-a amânat pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Constată că prin rechizitoriul nr. 4117/P/2014 din 20.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 25.05.2015 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. M. C., sub acuzația comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o imbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. si ped. de art. 336 alin. 1 din Cod Penal cu aplic.art. 41 Cod penal.
În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului C. M. C. faptul că, în data de 07.06.2014 a condus pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibație alcoolică de 1,30 gr ‰, alcool pur în sânge.
Prin încheierea nr. 581/C.P./03.07.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din 20.05.2015 emis în dosar nr. 4117/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea privind pe inculpatul C. M. C., legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății în cauză.
În cauză inculpatul C. M. C. a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, declarând că recunoaște învinuirea adusă.
În ședința publică din 16.10.2015, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, instanța a admis cererea inculpatului C. M. C., de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține în fapt următoarele:
La data de 07.06.2014 în jurul orelor 03,45 organele de poliție au oprit pentru control pe . municipiul Oradea în dreptul imobilului cu numărul 20 autoturismul marca Daewoo înmatriculat sub nr._ condus de inculpatul C. M. C.. După controlul documentelor întrucât inculpatul emana halenă alcoolică acesta în prezența martorei B. A. N. a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior inculpatul a fost condus la SML Oradea în vederea recoltării probelor biologice de sânge, stabilindu-se conform Buletinului de analiză toxicologică 774 /2014 că alcoolemia prezentată de acesta era de 1,30 gr ‰ alcool pur în sânge .
Inculpatul, în cursul urmăririi penale, recunoaște și regretă săvârșirea faptei declarând că în cursul zilei a consumat 4 sticle cu bere după care a urcat la volan conducând de pe . primele declarații).
În declarația dată în fața instanței, inculpatul a recunoscut comiterea faptei de care este acuzat.
Starea de fapt mai sus prezentată rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: Ordonanță începere urmărire penală ( f 6 dos.u.p.), Ordonanță efectuare cercetări față de suspect (f. 8 dos.u.p.), Ordonanță de punere în mișcare acțiune penală (f. 16 dos.u.p.), Proces verbal constatare a infracțiunii ( f 5 dos.u.p.), Rezultat etilotest (f 23 dos.u.p.), Buletin analiză toxicologică ( f 23 dos.u.p.), declarații inculpat/suspect ( f 12,20 dos.u.p.), declarație martor (f 29 dos.u.p.).
În drept, fapta inculpatului care în data de 07.06.2014 a condus autoturismul pe drumurile publice având în momentul prelevării probei de sânge o alcoolemie de 1,30 g/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana care are o imbibație alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sânge, faptă prev. si ped. de art. 336 alin. 1 din Cod Penal cu aplic.art. 41 Cod penal.
Constatând vinovăția inculpatului C. M. C., întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și a fost săvârșite de inculpat, instanța, în baza art. 336 al.1 Cod penal cu aplic.art. 41 al.1 Cod penal și cu aplicarea art.396 al.10 Cod procedură penală, îl va condamna, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, la o pedeapsă de 1 an închisoare.
Va constata că infracțiunea ce formează obiectul cauzei de față este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul C. M. C. a fost condamnat definitiv prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea.
Va repune în individualitatea sa pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea precum și pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C. M. C. prin s.p. nr. 99/2008 a Judecătoriei Oradea definitivă prin D.p.nr. 30/R/29.01.2009 a Curții de Apel Oradea, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor.
În baza art. 40 al.1, 39 al.1 lit.b Cod penal instanța va contopi pedeapsa din prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art 66 alin 1 lit. a, b, n (cu referire la dreptul de a comunica cu victima A. Aiser și cu coinculpații Ș. O. H. și B. A. N.) C.pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art 68 C.pen., aplicată prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea, va aplica pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă 1/3 din pedeapsa din prezenta cauză, respectiv 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 4 luni închisoare.
Va menține dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C. M. C. prin s.p. nr. 99/2008 a Judecătoriei Oradea definitivă prin D.p.nr. 30/R/29.01.2009 a Curții de Apel Oradea, revocare dispusă prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea, urmând ca inculpatul să execute și această pedeapsă de 3 ani închisoare alături de pedeapsa de 2 ani 4 luni închisoare rezultată în urma aplicării concursului de infracțiuni, astfel că acesta va executa pedeapsa de 5 ani 4 luni închisoare, în regim de detenție.
În temeiul art 67 C.pen. cu aplic art 12 din Legea nr 187/2012, instanța va interzice inculpatului C. M. C. drepturile prevăzute la art 66 alin 1 lit. a, b, n (cu referire la dreptul de a comunica cu victima A. Aiser și cu coinculpații Ș. O. H. și B. A. N.) C.pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art 68 C.pen., pedeapsă aplicată prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea
În temeiul art 65 C.pen. cu aplic art 12 din Legea nr 187/2012, instanța va interzice inculpatului exercițiul acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie,. pedeapsă aplicată prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, fapta comisă de inculpat și pericolul social al acestora, împrejurările în care a fost comisă, inculpatul conducând autoturismul pe drumurile publice deși avea o imbibație acoolică în sânge și starea de recidivă a inculpatului . S-a mai avut în vedere împrejurarea că inculpatul a recunoscut și a regretat faptele, astfel că s-au aplicat pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, redus cu 1/3, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Instanța va deduce din pedeapsă perioada executată de la 10.09.2013 la 10.03.2014 și de la 22.10.2014 la zi.
Va anula mandatul de executare a pedepsei emis în baza S.p.nr. S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, instanța va obliga inculpatul la plata către stat a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în baza art. 272 Cod procedură penală onorariile avocatului din oficiu O. A. în cuantum de 200 lei și 260 lei, vor fi plătite din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, în baza delegațiilor avocațiale nr. nr.3247/2015 și nr.5121/2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 336 al.1 Cod penal cu aplic.art. 41 al.1 Cod penal și cu aplicarea art.396 al.10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul C. M. C., fiul lui D. și G. M., ns. la 02.12.1987 în Oradea, jud. Bihor, dom. în Oradea, ..11, ..2, jud. Bihor, C.N.P._, recidivist postcondamnatoriu, în prezent în Penitenciarul Oradea, pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, la o pedeapsă de:
1 an închisoare
Constată că infracțiunea ce formează obiectul cauzei de față este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul C. M. C. a fost condamnat definitiv prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea.
Repune în individualitatea sa pedeapsa principală de 2 ani închisoare, aplicată aceluiași inculpat prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea precum și pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C. M. C. prin s.p. nr. 99/2008 a Judecătoriei Oradea definitivă prin D.p.nr. 30/R/29.01.2009 a Curții de Apel Oradea, cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor.
În baza art. 40 al.1, 39 al.1 lit.b Cod penal contopește pedeapsa din prezenta cauză cu pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art 66 alin 1 lit. a, b, n (cu referire la dreptul de a comunica cu victima A. Aiser și cu coinculpații Ș. O. H. și B. A. N.) C.pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art 68 C.pen., aplicată prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea, aplică pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care adaugă 1/3 din pedeapsa din prezenta cauză, respectiv 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 4 luni închisoare.
Menține dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului C. M. C. prin s.p. nr. 99/2008 a Judecătoriei Oradea definitivă prin D.p.nr. 30/R/29.01.2009 a Curții de Apel Oradea, revocare dispusă prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea, urmând ca inculpatul să execute și această pedeapsă de 3 ani închisoare alături de pedeapsa de 2 ani 4 luni închisoare rezultată în urma aplicării concursului de infracțiuni, astfel că acesta execută pedeapsa de
5 ani 4 luni închisoare, în regim de detenție
În temeiul art 67 C.pen. cu aplic art 12 din Legea nr 187/2012, interzice inculpatului C. M. C. drepturile prevăzute la art 66 alin 1 lit. a, b, n (cu referire la dreptul de a comunica cu victima A. Aiser și cu coinculpații Ș. O. H. și B. A. N.) C.pen. cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani, calculată potrivit art 68 C.pen., pedeapsă aplicată prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea
În temeiul art 65 C.pen. cu aplic art 12 din Legea nr 187/2012, interzice inculpatului exercițiul acelorași drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie,. pedeapsă aplicată prin S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea
Deduce din pedeapsă perioada executată de la 10.09.2013 la 10.03.2014 și de la 22.10.2014 la zi.
Anuleaza mandatul de executare a pedepsei emis în baza S.p.nr. S.p.nr. 248/P/2014 a Tribunalului Bihor modificată și definitivă prin D.p.nr. 503/A/17.10.2014 a Curții de Apel Oradea și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 274 al. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 272 Cod procedură penală onorariile avocatului din oficiu O. A. în cuantum de 200 lei și 260 lei, vor fi plătite din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Bihor, în baza delegațiilor avocațiale nr. nr.3247/2015 și nr.5121/2015.
Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică din 23.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. E. S. B. T. M.
Red. I.E.S.
Tehnored. B.T.M.
4 ex./ 11.11.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1263/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 741/2015.... → |
|---|








