Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 988/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 988/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-09-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA O.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 988/2015
Ședința publică de la 09 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C. H.
Grefier: A. O. B.
Parchetul de pe lângă Judecătoria O. este reprezentat de procuror C. P..
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 C.p.p.
Pe rol judecarea cauzei penale privind cererea de contestație la executare formulată de condamnatul Muncuț M..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 08.09.2015 dată la care părțile prezente au pus concluzii pentru dezbaterea cauzei în fond, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânând pronunțarea pentru data de 09.09.2015 dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.
INSTANȚA
DELIBERÂND
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 22.01.2015 petentul-condmanat Muncuț M. a formulat contestație la executare înregistrată pe rolul judecătoriei D. sub număr de dosar_ .
Prin contestația formulată petentul arată că a fost condamnat în lipsă, fără reclamant și i s-a anulat mandatul de doi ani închisoare. În continuare petentul arată că este operat de hernie de două ori din acest motiv fiind și la spitalul penitenciar.
Judecătoria D., prin sentința penală numărul 337/2015 și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei A. având în vedere că petentul a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 202/2014 a Judecătoriei Timișoara prin care s-a dispus contopirea pedepselor aplicate prin s.p 2959/2011 a Judecătoriei A. și s.p 301/2013 a Judecătoriei A..
La data de 03 iunie 2015 Judecătoria A. prin sentința penală nr. 1210/2015 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei O. fiind astfel înregistrat dosarul cu numărul 9491/2015.
La termenul de judecată din data de 08.09.2015 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei O..
Analizând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei O. instanța constată următoarele:
a. Potrivit art. 598 alin 2 Cod procedură penală contestația la executare având ca obiect cazurile prevăzute de art. 598 alin 1 lit a, b și d Cod procedură penală sunt fie de competența instanței de executare în acele situații în care condamnatul se află în stare de libertate fie de competența instanței în circumscripția căreia se află locul de deținere dacă petentul este încarcerat.
b. Întrucât, la data formulării contestației la executare, petentul se afla în Penitenciar competența de judecată revine instanței în circumscripția căreia se află locul de deținere.
c. La data formulării contestație la executare,( 22.01.2015) având în vedere fișa condamnatului( f.33) petentul se afla în executarea pedepsi în cadrul Penitenciarului –Spital D., ulterior, la data de 23.01.2015, fiind externat și transferat din nou în cadrul Peitenciarului O..
d. Potrivit jurisprudenței constante a ÎCCJ( ex. decizia 4/2014) în cazul în care petentul, se află la momentul formulării cererii, chiar dacă temporar, în alt penitenciar decât cel în care își execută pedeapsa instanța competentă să se pronunțe asupra contestație la executare este instanța de la locul de deținere din momentul promovării cererii de către petent.
e. În ceea ce privește condițiile prevăzute de legea procesual penală cu privire la existența conflictului negativ de competență se observă că art. 51 Cod procedură penală nu prevede situația în care există o succesiune de declinări de competență, astfel cum prevede de exemplu codul de procedură civilă însă rațiunea din procedura civilă se impune și în cadrul procesului penal.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 50 raportat la art. 598 alin 2 Cod procedură penală instanța va declina competența de soluționare a contestației la executare formulată de Muncuț M., fiul lui R. și I., născut la data de 04.06.1965, în România, jud. A., oraș A., CNP_, în prezent deținut în P. O. în favoarea Judecătoriei D..
În temeiul art. 51 alin 2 Cod procedură penală, constatând conflictul negativ de competență, înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 50 raportat la art. 598 alin 2 Cod procedură penală declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de Muncuț M., fiul lui R. și I., născut la data de 04.06.1965, în România, jud. A., oraș A., CNP_, în prezent deținut în P. O. în favoarea Judecătoriei D..
În temeiul art. 51 alin 2 Cod procedură penală, constatând conflictul negativ de competență, înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.
Președinte, Grefier,
H. C. B. A. O.
Red. jud. H.C.
Tehnored. gref. A.B.
3 ex./01.10.2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 984/2015.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








