Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 854/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 854/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 29-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Cod operator 3161/P

SENTINȚA PENALĂ nr. 854/2015

Ședința publică de la 29 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: P. L.

Ministerul Public este reprezentat de d-na procuror M. Miriam, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art. 369, alin. 1 Cod procedură penală.

Pe rol fiind soluționarea propunerii de liberare condiționată, formulată de Penitenciarul Oradea, cu privire la condamnatul B. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul B. C., deținut în Penitenciarul Oradea, asistat de apărătorul din oficiu, avocat G. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La întrebarea instanței, condamnatul arată că are cunoștință care este obiectul cauzei.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul, în baza art. 587 alin. 1 C.p.p. având în vedere condițiile prev. de art. 59 C.pen. vechi, solicită admiterea propunerii Comisiei de liberare condiționată din cadrul penitenciarului Oradea și liberarea condiționată a condamnatului.

Avocatul condamnatului, solicită admiterea propunerii de liberare condiționată a condamnatului. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 din vechiul cod penal și solicită să se aibă în vedere că persoana condamnată execută pedeapsa în regim deschis, a fost recompensat de 8 ori, a participat la 11 programe soci educative și a desfășurat activități lucrative, chiar și de voluntariat. Prin urmare, apreciază că scopul pedepsei a fost atins și persoana condamnată poate benefica de liberarea condiționată.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea propunerii de liberare condiționată. Arată că are o fetiță de 3 ani și jumătate pe care nu a văzut-o de 3 ani și 5 luni și nu știe nimic de ea și de fosta concubină.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND :

Constată că, prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 26.06.2015, Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată de la Penitenciarul Oradea a solicitat liberarea condiționată a condamnatului B. C., arătând în motivarea sesizării că a executat două treimi din pedeapsă și a avut un comportament corespunzător pe timpul executării pedepsei.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința Penală nr. 63/2011 a Judecătoriei Ineu, inculpatul B. C. a fost condamnat la o pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 209 C.pen.

Din procesul - verbal nr. 143 din 25.06.2015 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, rezultă că deținutul a început executarea pedepsei la data de 04.01.2013, pedeapsa urmând să expire la data de 24.10.2016, deoarece se scade arestul preventiv de 71 zile. Din cele 1461 de zile cât reprezintă pedeapsa aplicată, transformată în zile, condamnatul a executat în total un număr de 1071 zile, câștigate și executate, deci două treimi din pedeapsă.

De asemenea, s-a arătat că acesta a fost repartizat în regim de executare deschis la momentul analizei, acesta fiind discutat o dată, la data de 23.04.2015 și amânat până la data de 22.06.2015.

Din același proces - verbal rezultă că deținutul a fost recompensat în total de 8 ori, a fost sancționat disciplinar o dată, a participat la activitățile de reintegrare recomandate și a desfășurat activități productive.

Întrucât instituția liberării condiționate constituie o instituție de drept substanțial, aceasta este supusă exigențelor constituționale prevăzute de art. 15 din Constituție, privind legea penală mai favorabilă. Ca atare, privind comparativ instituția liberării condiționate din Codul penal din 1968, respectiv din Noul Cod penal, instanța apreciază că sunt mai favorabile dispozițiile din vechea reglementare, având în vedere că acestea nu impun obligații condamnatului pe parcursul termenul de încercare.

În aceste condiții, văzând fracțiunea de pedeapsa executată până în prezent, precum și comportamentul condamnatului în timpul detenției, respectiv în perioada în care a fost amânat, instanța va considera îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Lege nr. 286/2009, astfel că va admite propunerea de liberare condiționată.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare aferente prezentei propuneri vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea condamnatului, avocat G. M., se va plăti din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3419/26.06.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea.

În baza art. 95 – 97 din Legea nr. 254/2013 și art. 587 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 286/2009, dispune liberarea condiționată a condamnatului B. C., fiul lui N. și A., născut la data de 30.07.1984, în loc. A. I., jud. A., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 63/2011 a Judecătoriei Ineu, în baza căreia s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 108/2011.

În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 130 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistarea condamnatului, avocat G. M., se plătește din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Bihor, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3419/26.06.2015.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație la Tribunalul Bihor în termen 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. M. P. L.

Redactat G.M

Tehnoredactat P.L

5 ex/ 08.07.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ

*: Oradea, Primariei nr.13, Bihor, Cod_

(: +_-412.047

: +_-432.758

Cod operator date cu caracter personal 3161

DOSAR NR._

Emisă la 08.07.2015

CĂTRE,

PENITENCIARUL ORADEA

DIRECȚIA EVIDENȚĂ DEȚINUȚI

Alăturat prezentei, în baza art. 407, alin.1 Cod procedură penală, vă comunicăm o copie a Sentinței penale nr. 854 din 29.06.2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus al Judecătoriei Oradea, privind pe deținutul B. C., fiul lui N. și A., născut la data de 30.07.1984, pentru luare la cunoștință.

Precizăm că s-a comunicat separat cu condamnatul o copie a sentinței sus-amintite, în plic închis.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. M. P. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 854/2015. Judecătoria ORADEA