Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 1141/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1141/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1141/2015
Ședința publică de la 02 octombrie 2015
Președinte I. E. S.
Grefier B. T. M.
Ministerul public este reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul J. G. trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de furt, faptă prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul J. G., lipsă fiind persoana vătămata C. I..
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată faptul că prin încheierea nr. 517/C.P./05.06.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.
În baza art. 374 al. 1 și 2 Cod procedură penală, se face o prezentare succintă a actului de sesizare al instanței, după care președintele explică inculpatului în ce constă învinuirea ce li se aduce, îi înștiințează pe inculpat cu privire la dreptul de a nu face nicio declarație, atrăgându-i atenția că tot ce declară poate fi folosit și împotriva lui, precum și cu privire la dreptul de a pune întrebări martorilor, experților și de a da explicații în tot cursul cercetării judecătorești când socotește necesar.
Conform art. 374 al. 4 Cod procedură penală, instanța pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Inculpatul, arată că dorește să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, întrucât recunoaște fapta de care este acuzat.
Instanța ia act că inculpatul solicită să fie judecat pe baza procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.
În baza art. 375 al. 1 Cod procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului, declarația acesteia fiind consemnata în proces verbal care se atașează la dosar, după ce în prealabil a fost citita și semnata de inculpat.
Instanța, având în vedere declarația inculpatului, pune în discuție admisibilitatea cererii inculpatului de judecare conform procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea cererii de judecare a cauzei conform procedurii recunoașterii învinuirii.
Inculpatul solicită admiterea procedurii recunoașterii învinuirii.
Instanța, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, admite cererea inculpatului, de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii.
Reprezentantul parchetului solicita schimbarea încadrării juridice din infracțiunea reținuta in rechizitoriu in infracțiunea prev. de art. 228 al. 1 C.p. raportat la art. 229 al. 1 lit. d C.p.
Inculpatul arata ca nu se opune.
Instanța se va pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice prin hotărâre.
În baza art.387 al. 1 Cod procedură penală, instanța pune în discuția procurorului și inculpatului dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Întrucât procurorul și inculpatul nu formulează alte cereri sau precizări suplimentare, instanța, în baza art. 387 al. 2 declară terminată cercetarea judecătorească acordând cuvântul în dezbateri, conform art. 388 Cod procedură penală.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea si având in vedere cererea de schimbare a încadrării juridice solicita condamnarea inculpatului in baza art. 228 al. 1 C.p. raportat la art. 229 al. 1 lit. d C.p. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.p.p. Ca modalitate de executare a pedepsei solicita aplicarea art. 91 al. 1 C.p. De asemenea, solicita in baza art. 397 al. 1 C.p.p. admiterea acțiunii civile. Mai solicita obligarea inculpatului, in baza art. 274 al. 1 C.p.p., la plata cheltuielilor judiciare in favoarea statului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arata ca este de acord cu concluziile reprezentantului parchetului.
INSTANȚA
DELIBERÂND:
Constată că prin rechizitoriul nr. 7956/P/2014 din 04.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 11.05.2015, sub nr. de dosar_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului J. G., trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de furt prev. de art. 228 al.1 Cod penal.
În esență, prin actul de sesizare al instanței s-a reținut în sarcina inculpatului J. G. că, într-o zi din perioada 07.12 – 11.12.2014 a sustras dintr-o anexă gospodărească a imobilului persoanei vătămate C. I. mai multe scule electrice.
Prin încheierea nr. 517/C.P./05.06.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în cauză.
În cauză inculpatul J. G. a solicitat aplicarea procedurii judecății în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Noul Cod procedură penală, declarând că recunoaște învinuirea adusă.
În ședința publică din 02.10.2015, în baza art.375 al. 1 Cod procedură penală, instanța a admis cererea inculpatului J. G., de judecare conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, prev. de art. 375 Cod procedură penală, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.
Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, în raport de declarația inculpatului de recunoaștere a învinuirii, instanța reține în fapt următoarele:
În data de 11.12.2014 numitul C. I. din Girișu de Criș, nr. 192/B, jud. Bihor, a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în perioada 07.12 – 11.12.2014 persoane necunoscute au sustras dintr-o anexă a imobilului său mai multe scule electrice, respectiv un polizor marca Bosch albastru, cu dimensiune 230 mm, un altul cu dimensiunea de 110 mm, o mască de sudură cu cristale lichide și un invertor de sudură, cauzându-i un prejudiciu estimat la 4000 lei.
Martorul F. M. a declarat că în data de 07.02.2015, în timp ce se afla în loc. Tărian la locuința inculpatului, acesta i-a povestit că la începutul lunii decembrie 2014 a fost la locuința persoanei vătămate, de unde, după ce a sărit gardul, a sustras dintr-o anexă două flexuri pe care le-a dus acasă, după care s-a întors și a mai sustras un invertor de sudură. A demontat uneltele și în următoarea zi le-a dus la fier vechi în cart. Ioșia din Oradea, lângă Penny Merket, valorificându-le cu suma de 80 lei.
Din adresa de evaluare întocmită în cauză rezultă că valoarea bunurilor sustrase este de 1390 lei.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că a sustras bunurile datorită situației financiare precare. Cu ocazia reconstituirii efectuată cu inculpatul, în prezența apărătorului din oficiu, acesta a arătat faptul că a pătruns în grădina persoanei vătămate printr-o spărtură a gardului de plasă de sârmă, apoi în curte prin escaladarea gardului, iar după ce a sustras bunurile din anexă, a plecat pe același traseu.
În declarația dată în fața instanței, inculpatul a recunoscut fapta de care este acuzat.
Starea de fapt mai sus prezentată rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, proces verbal de reconstituire și planșa foto, declarații martori, declarațiile suspectului/inculpatului.
Având în vedere că însuși inculpatul declară că a intrat în curtea imobilului persoanei vătămate prin escaladarea gardului, instanța, va schimba încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt prev. de art. 228 al.1 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al.1 lit.d Cod penal.
Constatând vinovăția inculpatului J. G., întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care acesta a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, în baza art. 228 al.1-229 al.1 lit.d Cod penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, îl va condamna pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă de 1 an închisoare.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului J. G., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de Noul Cod penal, împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, starea de pericol creată prin acțiunea sa de furt, iar pe de altă parte sa avut în vedere atitudinea inculpatului de recunoaștere a comiterii faptei acesta solicitând aplicarea procedurii privind recunoașterea învinuirii.
Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului J. G. acesta având posibilități reale de îndreptare și reintegrare socială și fără a fi depus în mediul penitenciar, iar pedeapsa în sine reprezintă un avertisment pentru el, impunându-se însă supravegherea sa, în condițiile legii, de către autoritățile specializate ale statului, instanța, în baza art. 91 Cod penal va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, instanța va obliga inculpatul J. G. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin.2 lit b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, va impune inculpatului J. G. următoarea obligație:
-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin.3 Cod penal, va impune inculpatului J. G. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci, sau în cadrul Primăriei Girișu de Criș.
În baza art. 91 al. 4 Cod penal atrage atenția inculpatului J. G. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Schimbă încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt prev. de art. 228 al.1 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228 al.1-229 al.1 lit.d Cod penal.
În baza art. 228 al.1-229 al.1 lit.d Cod penal, cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul J. G., fiul lui G. și K., născut la data de 01.10.1984 în Oradea, jud. Bihor, cu domiciliul în ., ., jud. Bihor, cetățenie română, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat la o pedeapsă de:
1 an închisoare
În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.
În baza art. 93 alin.1 lit. a)-e) Cod penal, obligă inculpatul J. G. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte și să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Bihor la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin.2 lit b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului J. G. următoarea obligație:
-să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin.3 Cod penal, impune inculpatului J. G. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, în cadrul Mănăstirii Sfintei Cruci, sau în cadrul Primăriei Girișu de Criș.
În baza art. 91 al. 4 Cod penal atrage atenția inculpatului J. G. asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 02.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I. E. S. B. T. M.
Red. I.E.S.
Tehnored. B.T.M.
4 ex./ 08.10.2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1143/2015.... | Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 1309/2015.... → |
|---|








