Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 981/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 981/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-09-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Operator de date cu caracter personal 3161

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 981/2015

Ședința publică din data de 09 septembrie 2015

PREȘEDINTE: C. H.

GREFIER: A. O. B.

Ministerul public este reprezentat de procuror C. P. din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art. 369 al. 1 C.pr.pen.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C. F., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 228 - 229 C.pen.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că dezbaterea în fond a cauzei a avut loc la data de 01.09.2015 dată la care părțile prezente au pus concluzii pentru dezbaterea cauzei în fond, concluzii consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, amânând pronunțarea pentru data de 08.09.2015, apoi pentru data de 09.09.2015, dată la care s-a pronunțat prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 7555/P/2014 din data de 07.01.2015 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Oradea și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.01.2015 sub număr_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. F. sub aspectul comiterii infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 alin 1 raportat la art. 228 alin 1, 229 alin 1 lit b Cod penal cu aplicare art. 41 Cod penal.

În actul de sesizare s-a reținut în esență următoarea situație de fapt: în data de 15.03.2014, în jurul orei 21.10, inculpatul C. F. împreună cu M. M. au mers la C. de Cultură a Sindicatelor din Oradea, situată pe .. 1, jud. Bihor cu intenția de a sustrage bunuri. În timp ce inculpatul C. F. a stat lângă ușă și a asigurat paza, M. M. a intrat într-o sală și a luat un amplificator Behringer pe care l-a scos afară cu ajutorul inculpatului care i-a deschis ușa. Au mers amândoi în Parcul 1 Decembrie iar după o oră s-au gândit să ducă înapoi amplificatorul întrucât observaseră că la C. de Cultură a Sindicatelor sunt camere de supraveghere. Când au dus înapoi amplificatorul, au constata că ușa sălii de unde l-au sustras fusese închisă astfel că l-au abandonat în sala de biliard.

Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționat următoarele mijloace de probă: declarația persoanei vătămate(f.17-18 d.u.p), proces-verbal de cercetare la fața locului(f.23 d.u.p), ordonanțe de ridicare de bunuri(f.27-28 d.u.p), CD cu înregistrări de imagini(f.31 d.u.p), proces-verbal de redare a înregistrărilor de imagini(f.29-30 d.u.p), declarație suspect(f.34-35), declarație inculpat(f.37-38 d.u.p), declarație M. M.(f.43-46).

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 3 martie 2015 definitivă la acea dată judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

În cursul judecății au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarație inculpat(f.23-24), declarație martor M. M.(f.34-35), raport de constatare criminalistică nr._/09.06.2015(f.46-48 d.i), declarație inculpat M. M. din dosarul nr._/271/2014(f.67-69), cazier judiciar.

Analizând probele administrate în cursul urmăririi penale și al judecății instanța reține următoarele:

I. În fapt.

La data de 15.03.2014, în jurul orelor 2100 inculpatul C. M. s-a întâlnit cu martorul M. M., cu care se cunoștea din Penitenciarul Oradea, în Parcul 1 Decembrie din Oradea după care s-au deplasat în incinta Casei de Cultură din Oradea pentru a servi un suc. La un moment dat martorul M. M. i-a comunicat inculpatul că „ are un pont” anume, că a văzut un amplificator într-o sală din incinta Casei de Cultură din Oradea, astfel că i-a propus inculpatului să-l sustragă, lucru cu care acesta a fost de acord.

Stabilind acestea, inculpații s-au deplasat în incinta Casei de Cultură, de unde, dintr-o cameră situată la parter numitul M. M. a sustras un amplificator, în tot acest timp inculpatul C. F. asigurând paza. După ce a ieșit din sala de unde a sustras amplificatorul, martorul M. M. împreună cu inculpatul C. F. s-au deplasat în Parcul 1 Decembrie.

Constatând că nu au ce face cu amplificatorul, după câteva minute, intrând pe ușa din spate a Casei de Cultură inculpatul împreună cu numitul M. M. au transportat bunul în interiorul Casei de Cultură și întrucât ușa de la încăperea de unde au sustras amplificatorul era închisă l-au abandonat în fața ușii.

Faptul că inculpatul C. F. a asigurat paza în timp ce numitul M. M. a sustras amplificatorul reiese din coroborarea următoarelor mijloace de probă:

- declarația de suspect a inculpatului C. F.(f.35 d.u.p) în care arată că „ …acesta( numitul M. M.) a intrat înăuntru la parter și eu am stat la ușă de pază”. De asemenea, în declarația de inculpat(f.38 d.u.p), acesta a arătat că „ își menține declarațiile date în fața organelor de poliție”.

- declarația dată în calitate de suspect de numitul M. M. în dosarul nr. 173/P/2014(f.45) în care declară că „.. în data de 15.03.2014 s-a întâlnit cu inculpatul C. F. și ne-am dus la un suc la etajul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea în sala de biliard. De acolo am coborât la parter unde am găsit o ușă de la o sală deschisă. Am observat o stație audio, moment în care l-am întrebat pe C. dacă nu o furăm. Acesta a fost de acord, dar a spus că el nu intră în sală. Atunci eu i-am spus că mă duc singur iar el să asigure paza la ușă. Am intrat, am deconectat stația de la cabluri și am luat-o. Am ieșit, C. mi-a ținut ușa deschisă să pot ieși…”.

- potrivit raportului de constatare criminalistică nr._/09.06.2015(f.46-48 d.i) răspunsurile numitul M. M. la întrebările relevante ale cauzei( 4, 7 și 9) au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

- De asemenea, instanța reține faptul că potrivit raportului de constatare criminalistică nr._/28.07.2015 răspunsurile inculpatului C. F. la întrebările relevnte ale cauzei( 4. dta ai stat lângă ușă și ai asigurat paza lui M. M. în timp ce a sustras amplificatorul? 7. dta ai deschis ușa lui M. M. pentru a putea ieși cu amplificatorul din C. de Cultură? Dta minți când spui că ai fos la sala de jocuri a Casei de Cultură pe timpul cât M. M. a sustras amplificatorul și nu l-ai văzut încercând să iasă cu acesta?)au produs modificări specifice comportamentului simulat.

II. Probe ineficiente.

a. Instanța va înlătura declarația dată de inculpat în faza de cercetare judecătorească prin care neagă că ar fi asigurat paza în timp ce numitul M. M. a sustras amplificatorul marca Behringer.

În acest sens instanța constată, astfel cum a reținut și ÎCCJ(decizia nr. 392/2005, decizia nr. 1354/2003), că declarația dată de inculpat în cursul cercetării judecătorești prin care revine asupra declarațiilor inițiale, din faza de urmărire penală, va fi înlăturată dacă nu prezintă o justificare pe deplin întemeiată.

Mai mult instanța reține că în cursul urmăririi penale inculpatul C. F. a dat cele două declarații prin care a recunoscut săvârșirea faptei în prezența unui apărător din oficiu astfel că acesta nu poate invoca eventuale presiuni din partea organelor de cercetare penală.

De asemenea, instanța reține faptul că potrivit raportului de constatare criminalistică nr._/28.07.2015 răspunsurile inculpatului C. F. la întrebările relevnte ale cauzei( 4. dta ai stat lângă ușă și ai asigurat paza lui M. M. în timp ce a sustras amplificatorul? 7. dta ai deschis ușa lui M. M. pentru a putea ieși cu amplificatorul din C. de Cultură? Dta minți când spui că ai fos la sala de jocuri a Casei de Cultură pe timpul cât M. M. a sustras amplificatorul și nu l-ai văzut încercând să iasă cu acesta?)au produs modificări specifice comportamentului simulat.

III. În drept, fapta inculpatului C. F. care în data de 15.03.2014 a asigurat paza în timp ce numitul M. M. a sustras un amplificator din incinta Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 raportat la art. 228 alin1 și 229 alin 1 lit b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod penal.

Elementul material al laturi obiective infracțiunea de furt constă în luarea unui bun mobil- amplificatorul marca Behringer- din posesia altuia- C. de Cultură a Sindicatelor- fără consimțământul acestuia.

Întrucât în câmpul infracțional inculpatul a avut doar rolul de a asigura paza instanța va reține prevederile art. 48 Cod penal, contribuția la săvârșirea faptei îmbrăcând astfel forma participației penale a complicității materiale.

Sub aspect subiectiv inculpatul a acționat cu intenție directă prevăzând că prin contribuția îl ajută pe numitul M. M. să sustragă amplificatorul marca Behringer lucru pe care l-a dorit și urmărit.

Se vor reține prevederile art. 229 alin 1 lit b fapta fiind săvârșită în timpul nopții.

De asemenea, instanța constată că la data comiterii faptei din prezenta cauză inculpatul era liberat condiționat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin s.p 194/2010 a Judecătoriei Oradea cu un rest rămas de executat de 345 zile, astfel că se vor reține și prevederile art. 41 alin 1 Cod penal.

IV. La individualizarea pedepsei, instanța va avea în vedere contribuția inculpatului la comiterea faptei, săvârșirea faptei cu premeditare, pe timpul nopții, faptul restituirii bunului sustras și antecedentele penale astfel cum reies din fișa de cazier judiciar.

Pentru aceste motive va aplica inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectului comiterii infracțiunii de complicitate la furt calificat prevăzută de art. 48 raportat la art. 228 alin 1, 229 alin 1 lit b Cod penal coroborat cu art. 41 Cod penal.

Constată că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 21.01.2014 din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin s.p 194/12.02.2010 rămânând un rest de executat de 345 zile.

În temeiul art. 104 alin 2 Cod penal raportat la art. 43 alin 1 Cod penal revocă beneficiul liberării condiționate a restului de 345 zile rămas neexecutat pe care îl cumulează cu pedeapsa din prezenta cauză în final inculpatul executând pedeapsa de 2 ani și 345 zile de închisoare.

În temeiul art. 67 raportat la art. 66 alin 1 lit a și b Cod penal 2009 interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani care se execută potrivit art. 68 Cod penal.

În temeiul art. 65 raportat la art. 66 alin 1 lit a și b Cod penal 2009 interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.

Ia act de faptul că C. de Cultură a Sindicatelor nu s-a constituit parte civilă.

Onorariul apărătorului din oficiu M. G. cu delegația nr. 1008/19.02.2015 în cuantum de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 396 alin 2 Cod procedură penală raportat la art. 48 Cod penal coroborat cu art. 228 alin 1 și art. 229 alin 1 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 41 alin 1 Cod penal condamnă pe inculpatul C. F., fiul lui natural și D., născut la data de 06.05.1987, în mun. Oradea, jud. Bihor, domiciliat în mun. Oradea, jud. Bihor (fără adresă), CNP_, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Oradea la pedeapsa de 2 ani închisoare sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

În temeiul art. 67 raportat la art. 66 alin 1 lit a și b Cod penal 2009 interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani care se execută potrivit art. 68 Cod penal.

În temeiul art. 65 raportat la art. 66 alin 1 lit a și b Cod penal 2009 interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.

Constată că inculpatul a fost liberat condiționat la data de 21.01.2014 din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin s.p 194/12.02.2010 rămânând un rest de executat de 345 zile.

În temeiul art. 104 alin 2 Cod penal raportat la art. 43 alin 1 Cod penal revocă beneficiul liberării condiționate a restului de 345 zile rămas neexecutat pe care îl cumulează cu pedeapsa din prezenta cauză în final inculpatul executând pedeapsa de 2 ani și 345 zile de închisoare.

În temeiul art. 67 raportat la art. 66 alin 1 lit a și b Cod penal 2009 interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 2 ani care se execută potrivit art. 68 Cod penal.

În temeiul art. 65 raportat la art. 66 alin 1 lit a și b Cod penal 2009 interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei.

Ia act de faptul că C. de Cultură a Sindicatelor nu s-a constituit parte civilă.

Onorariul apărătorului din oficiu M. G. cu delegația nr. 1008/19.02.2015 în cuantum de 200 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție.

În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015.

Președinte, Grefier,

H. C. B. A. O.

red. jud. H.C.

Tehnored. gref. A.B.

2ex./12.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 981/2015. Judecătoria ORADEA