Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1521/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1521/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ Cod operator 3161/P
SENTINȚA PENALĂ NR. 1521/2015
Ședința publică din data de 09 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. I.
GREFIER: P. A.-S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Tiba M. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea cauzei s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
Pe rol este judecarea cauzei penale, privind pe inculpatul:
● P. G. F., trimis în judecată sub acuzația comiterii infracțiunii de:
- furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal.
La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, lipsă inculpatul, reprezentat de apărătorul din oficiu, avocat Ț. I., care se prezintă în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1088/26.02.2015, emisă de Baroul Bihor; lipsă persoana vătămată I. D. L..
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză se află la al 5-lea termen de judecată, la poziția a 7-a la ordine pe lista de ședință, precum și faptul că s-au comunicat relațiile solicitate de către instanță și s-au depus la dosar procese verbale privind imposibilitatea aducerii inculpatului, după care:
Instanța ia act de procesele verbale privind imposibilitatea executării mandatelor de aducere a inculpatului P. G. F., precum și de relațiile comunicate de către Penitenciarul Satu M..
Instanța întreabă procurorul și apărătorul din oficiu al inculpatului dacă au chestiuni preliminare de invocat.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu al inculpatului, având cuvântul, arată, fiecare în parte, că nu au chestiuni preliminare de invocat.
Instanța constată că, în baza art. 374, alin. 1 Cod procedură penală, la termenul anterior de judecată s-a dat citire actului de sesizare și, în baza art. 374, alin.7 Cod procedură penală, întreabă procurorul și apărătorul din oficiu al inculpatului dacă înțeleg să conteste probele administrate în faza de urmărire penală sau să solicite administrarea de probe noi.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu al inculpatului, având cuvântul, arată, fiecare în parte, că nu înțeleg să conteste probele administrate în faza de urmărire penală sau să solicite administrarea de probe noi.
Instanța, având în vedere poziția procesuală a inculpatului în faza de urmărire penală, precum și faptul că probele administrate în respectiva fază procesuală nu au fost contestate, urmând a fi puse în dezbaterea contradictorie a părților și avute în vedere la deliberare, precum și raportat la faptul că nu s-a solicitat administrarea de probe noi și nici nu mai sunt alte cereri, potrivit dispozițiilor art. 388 Cod procedură penală, trece la judecarea cauzei în cadrul dezbaterii judiciare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în cadrul dezbaterii judiciare a cauzei, arată că susține rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, prin care a fost trimis în judecată inculpatul, vinovăția acestuia fiind dovedită prin mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, probe care nu au fost contestate în fața instanței, sens în care, în baza art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, solicită condamnarea inculpatului la o pedeapsă just individualizată.
În baza art. 104, alin. 2 Cod procedură penală, solicită revocarea liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani închisoare, la care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 197/14.02.2011 a Judecătoriei Oradea, iar cu privire la restul de 531 zile închisoare, rămas neexecutat din această pedeapsă, solicită a fi adăugat la pedeapsa care se va aplica în prezenta pedeapsă, în baza art. 43, alin. 1 Cod penal. Prin urmare, solicită ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenție.
Totodată, solicită a se constata că persoana vătămată I. D. L. nu s-a constituit parte civilă în prezentul dosar penal.
În baza art. 65 alin 1 Cod penal, pe durata executării pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1m lit. a și b Cod penal ca pedeapsă accesorie. În baza art. 67 al 1 Cod penal, după executarea pedepsei principale solicită interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1, lit. a și b Cod penal pe o durată de 5 ani, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 274, alin. 1 Cod procedură penală, solicită obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului, având cuvântul în cadrul dezbaterii judiciare a cauzei, solicită aplicarea unei pedepse just individualizate îndreptate spre minimul prevăzut de lege, având în vedere atitudinea de cooperare a inculpatului în faza de urmărire penală, cu reținerea art. 41, alin. 2 Cod penal, revocarea restului de 531 zile neexecutate din pedeapsa anterioară și adăugarea lui la pedeapsa ce se va aplica în prezenta cauză.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea din data de 16.02.2015, emis în dosar nr. 1613/P/2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P. G. F., sub acuzația comiterii infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia faptul că, în data de 20.02.2014 a sustras, după efracția geamului unui autoturism, o geantă aparținând persoanei vătămate I. D. L..
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 20.02.2014 inculpatul P. G. F. s-a deplasat în loc. Băile F. cu intenția de a face rost de bani prin sustragerea obiectelor din mașinile parcate pe raza stațiunii. În jurul orei 14,00 inculpatul a sesizat la marginea pădurii din apropierea pistei de alergare autoturismul Opel Astra înmatriculat sub numărul_ aparținând persoanei vătămate I. D. L.. Cu ajutorul unei bucăți ceramice tip bujie inculpatul a spart geamul spate stânga al autoturismului Opel, iar din interior a sustras o geantă tip sport. După comiterea faptei inculpatul s-a deplasat în pădurea din apropiere unde, nemulțumit că în geantă se găseau doar acte de identitate, dulciuri și un telefon mobil, a abandonat geanta și conținutul acesteia.
Organele de Poliție deplasate la fața locului în urma sesizării persoanei vătămate au stabilit modul de efracție al geamului autoturismului și au descoperit în pădure geanta abandonată. De pe bunurile aflate în interiorul genții au fost prelevate urme papilare stabilindu-se prin Raportul de constatare criminalistică nr._/31.03.2014 că acestea provin de la degetul inelar al mâinii drepte a inculpatului P. G. F..
Fiind audiată în cursul urmăririi penale, persoana vătămată I. D. L. a declarat că nu se împacă cu inculpatul, solicitând trimiterea acestuia în judecată (f. 16-17).
Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul s-a prevalat inițial de dreptul la tăcere, însă în declarația dată în calitate de inculpat a recunoscut comiterea faptei și a detaliat modul în care a acționat.
Inculpatul nu a putut fi audiat de către instanța de judecată, deoarece deși legal citat, în mod repetat, inclusiv cu mandat de aducere, nu s-a prezentat în fața instanței.
Starea de fapt reținută de către instanță și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, necontestate de către procuror sau de către inculpat, prin apărător din oficiu, respectiv declarația inculpatului prin care acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii, care se coroborează cu plângerea și declarația persoanei vătămate (f. 16-17 dosar u.p.), procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto (f. f. 7-11 și 32-34 dosar u.p.), procesul-verbal de identificare a bunurilor sustrase (f. 12 dosar u.p.) și raportul de constatare criminalistică (f.38-43 dosar u.p.).
În drept, fapta inculpatului P. G. F., care, în data de 20.02.2014, a sustras, prin efracția geamului unui autoturism, o geantă aparținând persoanei vătămate I. D. L. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin.1 – art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal.
Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în fapta comisivă a inculpatului, de a lua o geantă aparținând persoanei vătămate I. D. L., fără consimțământul acesteia, în scopul de a-și însuși pe nedrept geanta și bunurile aflate în aceasta. Sub aspectul laturii subiective, având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, instanța reține că inculpatul a acționat cu intenție directă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv însușirea bunurilor sustrase și urmărind producerea acestuia. De asemenea, din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, se va reține că infracțiunea comisă de către inculpat este nejustificată și imputabilă acestuia.
Prin urmare, în temeiul art. 228 alin. 1– art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal, instanța va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, dintre care evidențiază gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost comisă – în timpul zilei, în loc public și prin efracție, valoarea redusă a bunurilor sustrase și a prejudiciului produs, parțial recuperat, persoana inculpatului și perseverența sa infracțională, evidențiată de antecedente sale penale cu caracter omogen, respectiv atitudinea procesuală a inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei în cursul urmăririi penale, vârsta, nivelul de educație și situația sa socială.
Din fișa de cazier judiciar, instanța reține că inculpatul a comis această infracțiune în perioada liberării condiționate, respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind reprezentat de pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 197/14.02.2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare la data de 01.03.2011, din executarea căreia a fost liberat la data de 07.01.2013 cu un rest rămas de executat de 531 de zile închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de calcul a restului rămas de executat din pedeapsa de 5 ani închisoare, deși în doctrina de specialitate s-au exprimat și opinii contrare (G. A., T. T. (coordonatori) Explicațiile Noului Cod penal, vol. II, Ed. Universul Juridic, 2015, p.268-269), instanța apreciază că zilele câștigate de către inculpat în executarea pedepsei anterioare (fila 90) nu se au în vedere în calculul părții din durata pedepsei executate, deoarece, în lipsa unei dispoziții legale exprese în acest sens, prevederile art. 96 alin.2 din Legea nr. 254/2013 reglementează reducerea fracțiunii de pedeapsă doar în scopul arătat de alin.1 al aceluiași text normativ, respectiv în vederea acordării liberării condiționate.
De asemenea, în raport cu reglementarea liberării condiționate în Codul penal din 2009, instanța apreciază că restul de pedeapsă rămas de executat nu se calculează prin scăderea din durata termenului de liberare condiționată (intervalul de timp cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei) a perioadei scurse din momentul liberării condamnatului până la data comiterii noii infracțiuni sau revocării liberării condiționate.
În consecință, în temeiul art.10 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 104 alin.2 Cod penal, instanța va revoca liberarea condiționată cu privire la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 197/14.02.2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare la data de 01.03.2011 și va dispune executarea restului de pedeapsă de 531 zile închisoare.
În temeiul art.10 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal, se va adăuga pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, la restul de 531 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 197/14.02.2011 a Judecătoriei Oradea, astfel că inculpatul P. G. F. va execută în final, pedeapsa rezultantă de 1 an și 531 zile închisoare, în regim privativ de libertate.
Sub aspectul laturii civile, instanța va lua act că persoana vătămată I. D. L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal (f. 17 dosar u.p.).
În temeiul art. 272 Cod de procedură penală se va dispune virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bihor a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Ț. I., conform delegației nr. 1088 din 26.02.2015.
Având în vedere prevederile legale în materia cheltuielilor judiciare, față de soluția dată în cauză, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, instanța îl va obliga pe inculpat, aflat în culpă procesuală, la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În temeiul art.396 alin.1 și 2 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul P. G. F., fiul lui F. și A., născut la data de 04.11.1979, în loc. Aleșd, jud Bihor, CNP_, domiciliat în mun. Oradea, .. 32, . legale în mun. Oradea, .. 8, ., la pedeapsa de:
- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzute de art. 228 alin.1 – art. 229 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal.
În temeiul art.10 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 104 alin.2 Cod penal revocă liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 5 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 197/14.02.2011 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin nerecurare la data de 01.03.2011 și dispune executarea restului de pedeapsă de 531 zile închisoare.
În temeiul art.10 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 43 alin. 1 Cod penal, adaugă la pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, restul de 531 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 197/14.02.2011 a Judecătoriei Oradea, astfel că inculpatul P. G. F. execută pedeapsa rezultantă de 1 an și 531 zile închisoare, în regim privativ de libertate.
Ia act că persoana vătămată I. D. L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În temeiul art. 272 Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bihor a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Ț. I., conform delegației nr. 1088 din 26.02.2015.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. P. A.-S.
Redactat T.I
Tehnoredactat P.A.S.
7 ex/08.01.2016
ROMÂNIA (INSTANȚA) JUDECĂTORIA ORADEA Sediul :. Departament: SECȚIA PENALĂ | Cod operator date cu caracter personal 3161 |
Telefon -_-412.047 Fax -_-432.758 Emisă la 17.12.2015 | Dosar nr._ |
CĂTRE,
ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ORADEA
În temeiul art. 577 alin. 2 Cod procedură penală, precum și al art. 137 alin. 7 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările ulterioare, vă transmitem spre executare titlul executoriu, privind pe debitorul C. D., CNP:_, fiul lui V. și M., născut în data de 18.04.1976 în Beiuș, jud. Bihor, cu domiciliul în Oradea, .. 10, jud. Bihor, avocat în Baroul Bihor, căruia i s-a aplicat sancțiunea amenzii judiciare în cuantum de 1000 lei.
Vă solicităm a da în debit și a încasa suma de 1000 de la numitul C. D., CNP:_, fiul lui V. și M., născut în data de 18.04.1976 în Beiuș, jud. Bihor, cu domiciliul în Oradea, .. 10, jud. Bihor, avocat în Baroul Bihor, întrucât Judecătoria Oradea a dispus sancționarea acestuia cu amenda judiciară de 1000 lei aplicată prin încheierea de ședință din data de 14.10.2015, definitivă prin neexercitarea dreptului la cererea în anulare sau reducere a amenzii judiciare, fiind îndeplinite condițiile pentru emiterea prezentului titlu executoriu.
Conform art. 137 alin. 9 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală republicată, vă solicităm să ne confirmați primirea titlului executoriu în termen de 30 de zile de la primirea prezentei.
Anexăm prezentei adrese copia încheierii din data de 14.10.2015.
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. I. P. A.-S.
Redactat 4 ex.
| ← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








