Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1549/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1549/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ORADEA
SECȚIA PENALĂOperator de date cu caracter personal 3161
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1549/2015
Ședința publică de la 14 decembrie 2015
PREȘEDINTE: CRENGUȚA J. C.
GREFIER: D. F.
Ministerul public este reprezentat de procuror P. C. din partea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu disp. art.304 C.p.p.
Pe rol soluționarea cererii de liberare conditionată formulată de condamnatul Ș. Z. Z..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul, asistat de avocat din oficiu P. R., potrivit delegației nr. 5563/20.11.2015 - f. 11 dosar.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că s-a depus la dosar fisa condamnatului.
Condamnatul personal arată că nu a formulat nicio cerere de liberare condiționată, însă își însușește cererea pe care o semnează. Mai arată că solicită liberarea condițonată întrucât are 2 copii minori, în vârstă de 4, respectiv 5 ani, și dorește să fie lângă ei și arată că este condamnat pentru trafic de minori.
Nefiind alte cereri de formulat, instanta consideră cauza lămurită în temeiul art. 339 C.p.p. închide faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul parchetului în baza art. 587 alin. 2 C.p.p., având în vedere condițiile prev. de art. 59 C.penal, solicită respingerea cererii ca fiind nefondată, întrucât condamnatul nu a executat fracția prevăzută de lege. În baza art. 587 alin. 2 C.p.p., solicită fixarea termenului după împlinirea fracției, după expirarea căruia cererea să poată fi reînnoită. În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. solicită obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătoarea condamnatului solicită fixarea unui termen cât mai scurt, ținându-se seama de fișa din penitenciar din care rezultă că după data de 26.12.2022, poate fi discutat în comisie.
Condamnatul având cuvântul, solicită fixarea unui termen cât mai scurt.
JUDECĂTORIA
DELIBERÂND:
Constată că sub dosar nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Oradea, cererea formulată în numele condamnatului Ș. Z. Z., pe care acesta și-a însușit-o, prin care a solicitat liberarea sa condiționată de sub consecințele pedepsei de 11 ani 393 zile închisoare, aplicată prin sent. penală nr. 44/2014 a Tribunalului S., definitivă.
Din conținutul dosarului, instanța reține următoarele:
La termenul de judecată din 14.12.2015, condamnatul personal a arătat că nu a formulat nicio cerere de liberare condiționată, însă își însușește cererea pe care o semnează și solicită liberarea condițonată întrucât are 2 copii minori și dorește să fie lângă ei.
Prin sent. penală nr. 44/2014 a Tribunalului S., definitivă, inculpatul Ș. Z. Z. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani 393 zile închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. Din fișa condamnatului (fila 7) rezultă că condamnatul a început executarea pedepsei la data de 08.12.2013, pedeapsa urmând să expire la data de 02.01.2016.
Întrucât instituția liberării condiționate constituie o instituție de drept substanțial, aceasta este supusă exigențelor constituționale prevăzute de art. 15 din Constituție, privind legea penală mai favorabilă. Ca atare, privind comparativ instituția liberării condiționate din Codul penal din 1969, respectiv din Noul Cod penal, instanța apreciază că sunt mai favorabile dispozițiile din vechea reglementare, având în vedere că acestea nu impun obligații condamnatului pe parcursul termenul de încercare.
Potrivit prevederilor art. 59 C. penal pentru admiterea unei cereri de liberare condiționată, prima condiție ce trebuie îndeplinită este cea a fracției (de trei pătrimi din durata pedepsei închisorii, întrucât pedeapsa aplicată petentului depășește 10 ani închisoare).
În alin. 1 al art. 59 C. penal sunt prevăzute fracțiile de pedeapsă care trebuie îndeplinite alături de celelalte condiții (stăruința în muncă, disciplină și prezentarea dovezilor temeinice de îndreptare), iar în cazul pedepselor care depășesc 10 ani, liberarea condiționată se poate dispune doar după ce condamnatul a executat cel puțin trei pătrimi din pedeapsă.
Din fișa condamnatului, instanța reține că deținutul Ș. Z. Z. a fost depus în Penitenciarul Oradea la data de 28.02.2014 (arestat preventiv în data de 10.12.2013), condamnatul fiind propozabil pentru liberare condiționată la data de 26.12.2022.
Întrucât condamnatul nu a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, care constituie o condiție obligatorie pentru admiterea cererii de liberare condiționată, analizarea îndeplinirii celorlalte condiții apare ca inoportună, motiv pentru care, instanța, în baza art. 587 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 59 C. penal din 1969 cu aplic. art. 5 C. penal va respinge cererea condamnatului Ș. Z. Z., in prezent deținut in Penitenciarul Oradea, privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 11 ani și 393 zile închisoare aplicată prin sent. penală nr. 44/2014 a Tribunalului S., definitivă.
In baza art. 587 alin. 2 C. pen. va fixa termen la 01.12.2016, dată după care cererea va putea fi reînnoită.
În baza art. 272 C.p.p. onorariul în sumă de 130 lei pentru avocat din oficiu P. R., se va achita din fondurile Ministerului Justiției în baza delegației nr. 5563/20.11.2015 depusă la dosar.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 587 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 59 C. penal din 1969 cu aplic. art. 5 C. penal respinge cererea condamnatului Ș. Z. Z., fiul lui Z. și Ledenția, născut la data de 01.07.1986 in loc. Z., județ S., CNP_, in prezent deținut in Penitenciarul Oradea, privind liberarea condiționată de sub efectul pedepsei de 11 ani și 393 zile închisoare aplicată prin sent. penală nr. 44/2014 a Tribunalului S., definitivă.
In baza art. 587 alin. 2 C. pen. fixează termen la 01.12.2016, dată după care cererea va putea fi reînnoită.
În baza art. 272 C.p.p. onorariul în sumă de 130 lei pentru avocat din oficiu P. R., se va achita din fondurile Ministerului Justiției în baza delegației nr. 5563/20.11.2015 depusă la dosar.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 14 decembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Crenguța J. C. F. D.
Red C.J.C.
Dact. D.F.
2 ex./22.12.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








