Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 759/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 759/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 09-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Cod operator 3161/P

SENTINȚA PENALĂ NR. 759/2015

Ședința publică de la 09 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: P. S. F. P.

GREFIER: A. O. B.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea este reprezentat de procuror C. P..

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art. 369, alin. 1 Cod procedură penală.

Pe rol fiind soluționarea propunerii de liberare condiționată, formulate de Penitenciarul Oradea, cu privire la condamnatul N. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă condamnatul N. G. personal, din detenția Penitenciarului Oradea, asistat de avocat ales M. B. în baza delegației pentru asistență judiciară aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează cele de mai sus, după care:

Nefiind alte cereri de formulat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul, în baza art. 587 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 59 C.pen. din 1968, solicită admiterea propunerii Comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea întrucât este îndeplinită fracția, condamnatul a fost stăruitor în muncă, a fost disciplinat, a fost recompensat de 7 ori.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., solicită rămânerea cheltuielilor judiciare în sarcina statului.

Apărătorul condamnatului, solicită în baza art. 587 alin. 1 C.pr.pen. cu ref. la art. 59 C.pen. 1969 admiterea propunerii Comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea, date fiind condițiile legale privind liberarea condiționată. Arată că persoana condamnată a executat fracția, a fost stăruitor în muncă, a urmat cursuri, a desfășurat activități socio-educaționale, a avut dreptul de a ieși din penitenciar pentru o zi, a participat la 40 de programe. Față de toate aceste aspecte solicită admiterea cererii.

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că, prin sesizarea înregistrată la instanță la data de 29.05.2015, Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată de la Penitenciarul Oradea a solicitat liberarea condiționată a condamnatului N. G., arătând în motivarea sesizării că a executat două treimi din pedeapsă și a avut un comportament corespunzător pe timpul executării pedepsei.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința Penală nr. 1168/2014 a Judecătoriei Ploiești, inculpatul N. G. a fost condamnat la o pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

Din procesul - verbal nr. 125 din 28.05.2015 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, rezultă că deținutul a început executarea pedepsei la data de 02.06.2013, pedeapsa urmând să expire la data de 01.06.2016. Din cele 1096 zile închisoare, cât reprezintă pedeapsa aplicată, transformată în zile, condamnatul a executat în total un număr de 762 zile, câștigate și executate, deci două treimi din pedeapsă.

De asemenea, se reține în procesul - verbal al Comisiei de liberări Condiționate din C. Penitenciarului, că persoana privativă de libertate se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului si refuz prelevare probe biologice.

Persoana privativă de libertate se află la a doua analiză, fiind repartizat să execute pedeapsa în regim deschis începând cu data de 17.09.2014, prima analiză având loc la data de 07.05.2015, când, Comisia pentru liberare condiționată din Penitenciarul Oradea a propus liberarea condiționată a deținutului, însă Judecătoria Oradea, prin Sentința penală nr. 628/11.05.2015 a hotărât respingerea ca inadmisibilă a propunerii formulate de către comisia de liberări condiționate, având în vedere faptul că prin Sentința penală nr. 27/09.01.2015 a Judecătoriei Găești a fost respinsă ca prematură cererea de liberare condiționată formulată de către condamnat și s-a fixat termen pentru reiterarea cererii de liberare condiționată după data de 26.05.2013, data la care se împlinește fracția minimă de executat.

Împotriva acestei hotărâri, deținutul a formulat contestație, aceasta înregistrându-se pe rolul Tribunalului Bihor sub dosarul nr._, cu termen de judecată la data de 04.06.2015.

Având în vedere că sentința penală nr. 628/11.05.2015 a Judecătoriei Oradea nu este în prezent definitivă în considerarea sentinței penale nr. 27/09.01.2015 a Judecătoriei Găești, definitivă, consider că la această dată se impune reexaminarea situației persoanei condamnate, chiar dacă situația acesteia a fost deja analizată de către Comisia pentru liberare condiționată la data de 07.05.2015.

Din cuprinsul aceluiași proces verbal se constată faptul că persoana privativă de libertate nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 7 ori, cu recompense constând în suplimentarea dreptului la pachet si vizită, suplimentarea dreptului la vizită si permisiunea de a ieși din penitenciar pentru o zi, a participat la 40 de programe socio-educaționale, constând în concursuri tematice, fotbal, conferințe, program de educație civică, dezbateri,

programe de informare derulate de colaboratori externi - Minim 12 ședințe,

forță/culturism, program de educație prin sport, Biserica Ortodoxă Romană,

Programul "Cuvântul care zidește" - Modulul I, interconfesional, creație

literară. Program de educație pentru sănătate - Modulul II, tenis cu piciorul.

Modulul IV - Literatura română. Biserica creștină adventistă de ziua a șaptea,

prelegeri și altele.

De asemenea, pe perioada executării pedepsei, deținutul a desfășurat activități productive, obținând 36.63 zile câștigate ca urmare a muncii prestate. în prezent, acesta muncește la Deservire Curățenie Administrativ.

Întrucât instituția liberării condiționate constituie o instituție de drept substanțial, aceasta este supusă exigențelor constituționale prevăzute de art. 15 din Constituție, privind legea penală mai favorabilă. Ca atare, privind comparativ instituția liberării condiționate din Codul penal din 1968, respectiv din Noul Cod penal, instanța apreciază că sunt mai favorabile dispozițiile din vechea reglementare, având în vedere că acestea nu impun obligații condamnatului pe parcursul termenul de încercare.

În aceste condiții, văzând fracțiunea de pedeapsa executată până în prezent, precum și comportamentul condamnatului în timpul detenției, instanța va considera îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Lege nr. 286/2009, astfel că va admite propunerea de liberare condiționată.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare aferente prezentei propuneri vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea formulată de Comisia de propuneri pentru libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Oradea.

În baza art. 95 – 97 din Legea nr. 254/2013 și art. 587 alin. 1 din Codul de procedură penală, cu referire la art. 59 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Legea nr. 286/2009, dispune liberarea condiționată a condamnatului N. G., fiul lui I. și G., născut la data de 16.12.1974, în oraș Pogoanele, jud. B., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, de sub efectul pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1168/2014 a Judecătoriei Oradea, în baza căreia s-a emis Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1087/2014 al Judecătoriei Ploiești.

Dispune punerea în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 1087/2014 al Judecătoriei Ploiești.

În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație la Tribunalul Bihor în termen 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2015.

Președinte, Grefier,

P. S. F. P. A. O. B.

Red. jud. P.S.F.P

Tehnored. gref. A.B.

3 ex./12.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 759/2015. Judecătoria ORADEA