Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1558/2015. Judecătoria ORADEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1558/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 14-12-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA O.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1558/2015
Ședința publică de la 14 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. V. Ș.
Grefier A. C. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror Tiba M. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria O..
Înregistrarea cauzei s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
Pe rol este soluționarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul Ș. T..
La apelul nominal, făcut în ședința publică se prezintă condamnatul reprezentat de apărătorul ales I. Rukaj, avocat Cergheș C., care se prezintă în baza delegației pentru asistență judiciară nr._/2015, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
La întrebare instanței, petentul condamnat arată că își susține cererea.
La întrebarea instanței, reprezentantul parchetului, apărătorul condamnatului și condamnatul arată că nu au cereri prealabile de formulat.
Avand in vedere ca petentul condamnat si-a platit un avocat, instanta restituie avocatei desemnate din oficiu delegatia emisa de Baroul Bihor.
Apreciind cauza in stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra cererii de liberare condiționată formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în temeiul art. 587 alin.2 Cod pr.pen., având în vedere condițiile prev. de art. 100 din Codul penal și cele prev. de art. 97 alin. 3 din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate depuse de organele judiciare în cursul procesului penal, solicită respingerea cererii ca fiind nefondată, întrucât petentul a fost condamnat anterior tot pentru infracțiune privind regimul circulației.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, solicită obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătorul condamnatului, având cuvântul, solicită în principal admiterea cererii formulată de condamnat, iar în subsidiar, reducerea termenului de amânare a propunerii pentru liberare condiționată de la două luni la o lună.
Arată că petentul condamnat a executat din pedeapsă mai mult decât fracția necesară, a fost disciplinat, a respectat regulile impuse de Penitenciar, a participat la activități educaționale. Mai arată că din procesul verbal întocmit de P. O. rezultă că petentului condamnat i se cuvin trei recompense.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii.
INSTANȚA
Constata ca prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 25.11.2015, petentul condamnat Ș. T., a formulat o cerere prin care a solicitat instantei sa dispuna liberarea sa conditionata din executarea pedepsei inchisorii de 1 an si o luna.
In motivarea cererii sale, petentul arata ca a executat fractia de 2/3 din pedeapsa de 1 an si o luna inchisoare. De asemenea petentul apreciaza ca, cazierul sau judiciar, aflat la penitenciarul O. este total gresit, intrucat arata ca nu a beneficiat de trei ori de institutia liberarii conditionate, pentru fapte savarsite dupa liberare, ci este vorba de fapte concurente, care trebuiau a fi contopite. Prin urmare considera ca hotararea comisiei de liberari conditionate din cadrul Penitenciarului O. este nelegala si nejustificata.
Analizand actele dosarului, instanta retine ca, petentul condamnat S. T. este incarcerat in penitenciarul O., fiind in executarea unei pedepse de 1 an si 1 luna inchisoare aplicată prin S.P. nr. 68/2015 a Judecătoriei Marghita, M.E.P.I. nr.103/2015.
Executarea pedepsei a început la data de 30.03.2015 și urmează să expire in termen la data de 28.04.2016.
Fapta pentru care a fost condamnat, consta in faptul ca la data de 26.03.2015, a condus pe drumurile publice un autoturism avand dreptul de a conduce suspendat.
Potrivit procesului verbal nr. 245/19.11.2015, pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul Ș. T. trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv un nr. de 264 zile închisoare din totalul de 396 zile, din care în cazul în care muncește 66 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 198 zile efectiv executate.
Analizând situația din acest punct de vedere se constată că de la data de 30.03.2015 si pana la 19.11.2015, condamnatul a executat si castigat ca urmare a muncii prestate un nr. de 265 zile, si 1 zi a executat arest preventiv. Astfel, petentul condamnat a executat efectiv un numar de 236 zile de inchisoare (incluzand si ziua de arest preventiv) si are castigate ca urmare a muncii prestate un numar de 29 zile.
Deținutul Ș. T. este recidivist.
Fiind discutat in vederea acordarii liberarii conditionate, prin procesul verbal nr. 245 din 19.11.2015, incheiat de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului O., instanta retine ca, in unanimitate, comisia a decis ca petentul condamnat Ș. T. nu indeplineste conditiile pentru acordarea liberarii conditionate, si s-a amanat rediscutarea situatiei petentului condamnat, pentru un termen de 2 luni, respectiv dupa data de 18.01.2016.
Pentru a dispune in sensul de mai sus, instanta retine ca, comisia de mai sus a aratat ca petentul condamnat a fost repartizat initial in regim deschis.
De asemenea se mai arata ca petentul condamnat a indeplinit, incepand cu data incarcerarii, activitati lucrative si in interesul locului de detinere.
In esenta, se retine ca petentul condamnat a avut un comportament corespunzator, nefiindu-i acordate recompense dar nici nu i s-au aplicat sanctiuni disciplinare, avand acumulate 174 de credite.
Singurul motiv pentru care comisia a hotarat amanarea liberarii conditionate cu doua luni, a fost ca petentul este recidivist avand la activ alte 4 condamnari si a fost incarcerat in alte doua randuri tot pentru savarsirea de infractiuni la regimul rutier, dupa cum urmeaza: incarcerat la data de 16.12.2010, in executarea unei pedepse de 1 an inchisoare si liberat conditionat la data de 22.06.2011, cu un rest de 115 zile ; incarcerat ulterior la data de 04.10.2011, in executarea une pedepse de 1 an si 1 luna inchisoare, fiind liberat conditionat la data de 29.05.2012, cu un rest de 242 de zile.
F. de cele de mai sus, instanta constata intemeiata aprecierea comisiei, potrivit careia condamnatul S. T., nu indeplineste toate conditiile pentru acordarea liberarii conditionate, fractia de 2/3 din pedeapsa, pe care a executat-o, la data analizei, reprezentand doar una din conditii.
Prin urmare, simpla executare a fractiei de pedeapsa prevazute de lege (care reprezinta una din conditii), nu da dreptul detinutului la a fi liberat conditionat, ci doar presupune posibilitatea demararii verificarii indeplinirii celorlalte conditii care trebuie indeplinite cumulativ, astfel incat sa convinga instanta de faptul ca detinutul s-a indreptat, s-a reeducat si merita a fi pus in libertate inainte de executarea in intregime a pedepsei.
Avand in vedere insa repetatele condamnari anterioare, si faptul ca a mai beneficiat de 2 ori de institutia liberarii conditionate, fara ca acest lucru sa duca la indreptarea condamnatului, instanta apreciaza ca pedepsele nu si-au atins scopul lor preventiv si educativ. Astfel, o amanare de doua luni, astfel cum a hotarat comisia din Penitenciar este pe deplin justificata.
Astfel, petentul condamnat trebuie sa inteleaga ca institutia liberarii conditionate nu obliga la punerea sa in libertate de indata ce fractia de pedeapsa necesara a foat executata, ci acesta trebuie sa convinga instanta ca este pregatit pentru a fi reintegrat in societate, potrivit art. 100 alin. 1 lit. d cod penal, ori aspectele mai sus retinute, cel putin la acest moment evidentiaza contrarul.
F. de cele de mai sus, instanta in baza art. 587 alin. 2 C. pr. pen. rap. la art. 100 alin. 1 lit. d cod penal, va respinge cererea de liberare condiționată formulata de condamnatul S. T., de sub efectul pedepsei de 1 an si o luna închisoare, aplicată prin S.P. nr. 68/2015 a Judecătoriei Marghita, și va stabilii termen de rediscutare după data de 18.01.2016.
Fiind in culpa procesuala, conform art. 274 alin. 2 cod pr. penala, instanta va obliga petentul condamnat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 587 alin. 2 C. pr. pen., respinge cererea formulată de condamnatul Ș. T., fiul lui T. și R., ns. la 05.08.1986, în Marghita, jud. Bihor, domiciliat în Marghita, ., Jud. Bihor, în prezent deținut în P. O., CNP_, privind liberarea sa condiționată, de sub efectul pedepsei de 1 an si 1 luna închisoare, aplicată prin Sentința Penală nr. 68/2015 a Judecătoriei Marghita, și stabilește termen de rediscutare după data de 18.01.2016.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen., obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Potrivit art. 587 al. 3 C. pr. pen., cu drept de contestație la Tribunalul Bihor în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 14.12.2015.
P.
S. R. V.
pentru grefier S. A., aflata
in concediu de odihna, semneaza, grefier sef sectie penala,
S. M.
red. Ș.R.V
tehnored. S.A.
4 ex./ 22 decembrie 2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








