Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 1491/2015. Judecătoria ORADEA

Sentința nr. 1491/2015 pronunțată de Judecătoria ORADEA la data de 02-12-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ /_ Cod operator 3161/P

SENTINȚA PENALĂ NR. 1491/2015

Ședința publică din data de 02 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. I.

GREFIER: P. A.-S.

Ministerul Public este reprezentat de procuror Tiba M. A. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Înregistrarea cauzei s-a efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

Pe rol este judecarea cauzei penale privind pe inculpatul:

O. R., fiul lui Natural și I., născut în anul 1974 luna mai, ziua 02, în Marghita, jud. Bihor, CNP_, în prezent încarcerat în altă pedeapsă în Penitenciarul Oradea, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de:

- furt, prev. și ped. de art. 228 al. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, lipsă inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că dezbaterea judiciară a cauzei a avut loc la termenul din data de 25.11.2015, când susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru motivele invocate în încheiere, s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de azi, iar în urma deliberării:

JUDECĂTORIA

DELIBERÂND:

Constată că prin Rechizitoriul nr. 1793/P/2014 din 24.06.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la 01.07.2015, inculpatul O. R. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia faptul că, în data de 18.03.2015, în timp ce persoana vătămată B. L.-T. se afla în incinta Farmaciei D. din Oradea, i-a sustras din buzunarul de la haină, un portofel ce conținea suma de 120 lei, două carduri, o legitimație si un telefon mobil marca NOKIA.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

La data de 18.03.2015, persoana vătămată B. L.-T. a sesizat organele de poliție despre faptul că, în aceeași zi, între orele 11,00 - 12,00, în timp ce se afla în incinta Farmaciei „D." situată pe ..5 din mun. Oradea, persoane necunoscute i-au sustras din buzunarul de la haină un portofel care conținea suma de 120 lei, două carduri, o legitimație si un telefon mobil marca Nokia, creându-i un prejudiciu de 250 de lei.

În declarațiile date în cursul urmăririi penale, persoana vătămată a arătat că în timp ce se afla în Farmacia D. a intrat o persoană de sex masculin care s-a apropiat de ea, s-a împins și, profitând de neatenția sa, i-a sustras un portmoneu ce conținea suma de 120 lei, două carduri bancare, o legitimație de călătorie OTL si un telefon mobil Nokia. Ulterior a fost contactată de o persoană pe nume A., care i-a restituit telefonul mobil care nu funcționa si portmoneul din care lipseau banii și un card bancar, acesta spunându-i că a găsit bunurile în curtea sa.

Audiat în cursul urmăririi penale, martorul Schimpf A. a confirmat că a găsit un telefon si un portmoneu în curtea locuinței sale, bunuri pe care le-a restituit persoanei vătămate (f. 15-16 dosar u.p.).

În urma verificărilor imaginilor surprinse de camerele video din incinta farmaciei a fost identificat autorul furtului în persoana inculpatului O. R.. Conform procesului-verbal din 24.03.2015, persoana vătămată l-a recunoscut pe O. R. ca fiind persoana care i-a sustras bunurile (f. 37-39 dosar u.p.).

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că a intrat într-o farmacie situată în Piața Unirii din mun. Oradea si s-a apropiat de o femeie căreia i-a sustras din buzunarul hainei un portmoneu si un telefon. A ieșit din farmacie, iar, când s-a aflat la o distanță de circa 100 m, a auzit o femeie care a strigat că i s-a furat portmoneul, dar și-a continuat drumul și a luat din portmoneu suma de circa 60 lei, iar portofelul si telefonul sustras le-a aruncat într-o curte, a doua zi fiind condus de către organele de politie la locul unde aruncase bunurile sustrase.

Audiat fiind de către instanța de judecată, inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa, arătând că în data de 18.03.2015, în timp ce persoana vătămată B. L.-T. se afla în incinta Farmaciei D. din Oradea, i-a sustras din buzunarul de la haină, un portofel ce conținea suma de 120 lei, două carduri, o legitimație si un telefon mobil, solicitând să i se aplice procedura prevăzută de art. 375 Cod de procedură penală (filele 33-34).

Starea de fapt reținută de către instanță și vinovăția inculpatului sunt dovedite cu probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și de către instanța de judecată, respectiv declarațiile date de către inculpat în cursul procesului penal, care se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului (f.11-12 dosar u.p.), declarațiile persoanei vătămate (f. 14-19 dosar u.p.), procesul-verbal de vizionare a înregistrărilor video si planșe foto (f. 22-33 dosar u.p.), declarația martorului Schimpf A. ( f.20 – 21 dosar u.p.) și procesul-verbal de identificare a persoanei (f. 37-38 dosar u.p.).

În drept, fapta inculpatului O. R., care, în data de 18.03.2015, în timp ce se afla în incinta Farmaciei D. din Oradea, i-a sustras persoanei vătămate B. L.-T., din buzunarul de la haină, un portofel ce conținea suma de 120 lei, două carduri, o legitimație si un telefon mobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal.

Elementul material al laturii obiective a infracțiunii constă în fapta comisivă a inculpatului, de a lua un portofel aparținând persoanei vătămate B. L.-T., fără consimțământul acesteia, în scopul de a-și însuși pe nedrept portofelul și bunurile aflate în acesta. Sub aspectul laturii subiective, având în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta, instanța reține că inculpatul a acționat cu intenție directă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv însușirea bunurilor sustrase și urmărind producerea acestuia. De asemenea, din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, se va reține că infracțiunea comisă de către inculpat este nejustificată și imputabilă acestuia.

Prin urmare, în temeiul art. 228 alin. 1, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod de procedură penală, instanța va dispune condamnarea inculpatului la pedeapsa de 6 luni închisoare.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 Cod penal, dintre care evidențiază gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările în care aceasta a fost comisă – în timpul zilei, în loc public și profitând de neatenția persoanei vătămate, valoarea redusă a bunurilor sustrase și a prejudiciului produs, parțial recuperat, persoana inculpatului și perseverența sa infracțională, evidențiată de antecedente sale penale cu caracter omogen, respectiv atitudinea procesuală a inculpatului, care a recunoscut comiterea faptei, vârsta, nivelul de educație și situația sa socială.

Din fișa de cazier judiciar, instanța reține că inculpatul a comis această infracțiune în perioada liberării condiționate, respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei fiind reprezentat de pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 894/2012 a Judecătoriei Satu M. (prin care s-au contopit pedepsele de 4 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr. 204/2012 a Judecătoriei Oradea, def. prin d.p. nr. 379/R/10.04.2012 a Curții de Apel Oradea, respectiv de 2 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 710/2012 a Judecătoriei Oradea, definitivă la 30.05.2012), pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 04.03.2015, cu un rest de pedeapsă de 382 zile.

Pe de altă parte, instanța reține că infracțiunea ce formează obiectul cauzei de față este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul O. R. a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 1048/21.09.2015 a Judecătoriei Oradea și sentința penală nr. 1251/22.10.2015 a Judecătoriei Oradea, acestea fiind săvârșite la datele de 30.06.2015 și 06.07.2015, respectiv înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

În consecință, instanța va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 ani 10 luni și 17 zile închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1251/2015 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 11.11.2015 în pedepsele principale de 1 an închisoare, aplicată în cauză, 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1048/2015 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 06.10.2015 și restul de pedeapsă de 382 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 894/2012 a Judecătoriei Satu M..

În temeiul art. 43 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, se va contopi pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1251/2015 a Judecătoriei Oradea și 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1048/2015 a Judecătoriei Oradea, se va aplica pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care se va adăuga un spor de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 45 Cod penal, instanța va aplica inculpatului O. R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 104 alin.2 Cod penal, instanța va menține revocarea liberării condiționate de sub efectul pedepsei de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 894/2012 a Judecătoriei Satu M., revocare dispusă, cu autoritate de lucru judecat, prin sentința penală nr. 1048/2015 a Judecătoriei Oradea și menținută prin sentința penală nr. 1251/2015 a Judecătoriei Oradea și va dispune executarea restului de pedeapsă de 382 zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. 2 Cod penal, se va adăuga la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare restul de 382 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 894/2012 a Judecătoriei Satu M., astfel că inculpatul O. R. va executa, în final, pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 382 zile închisoare, în regim privativ de libertate.

Instanța va aplica inculpatului O. R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. 3 Cod penal, instanța va dispune scăderea din durata pedepsei de 2 ani și 382 zile închisoare a perioadei executate de inculpat, de la 07.07.2015 până la zi.

În urma contopirii pedepselor, instanța va dispune și anularea mandatului de executare nr. 1251/2015 din 11.11.2015 emis de Judecătoria Oradea pe numele inculpatului și emiterea unui nou mandat de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Sub aspectul laturii civile, instanța reține faptul că persoana vătămată B. L.-T. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 250 lei, reprezentând suma de 120 de lei sustrasă, respectiv contravaloarea reparației telefonului, care nu era în stare de funcționare, la data la care i-a fost restituit (f. 19 dosar u.p.).

Referitor la pretențiile civile formulate în cauză, instanța reține faptul că, cu excepția sumei de 120 de lei, bunurile sustrase de către inculpat au fost restituite persoanei vătămate, iar în cursul procesului penal partea civilă nu a depus și nici nu a solicitat administrarea de probe cu privire la contravaloarea telefonului mobil sau a reparației necesare repunerii acestuia în stare de funcționare, motiv pentru care, în considerarea prevederilor art. 99 alin.1 Cod de procedură penală și în temeiul art. 19, art. 25 alin.1 și art. 397 Cod de procedură penală cu referire la art.1357 și urm. Cod civil, va admite doar în parte acțiunea civilă exercitată în procesul penal de către partea civilă B. L. T. și va obliga inculpatul să plătească părții civile suma de 120 de lei, cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 272 Cod de procedură penală, instanța va dispune virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bihor a sumei de 260 lei, conform delegației nr. 3570 din 08.07.2015 și a sumei de 260 lei, conform delegației nr. 3571 din 08.07.2015, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu M. A..

Având în vedere prevederile legale în materia cheltuielilor judiciare, față de soluția dată în cauză, în temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, instanța îl va obliga pe inculpat, aflat în culpă procesuală, la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art. 396 alin. 2 Cod de procedură penală condamnă pe inculpatul O. R., fiul lui natural și I., ns. la 02.05.1974 în loc. Marghita, CNP_, cetățean român, domiciliat în loc. Marghita, ., județ Bihor, recidivist postcondamnatoriu, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, la pedeapsa de:

- 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prevăzute de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 Cod penal și art. 396 alin.10 Cod de procedură penală.

Constată că această infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul O. R. a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 1048/21.09.2015 a Judecătoriei Oradea și sentința penală nr. 1251/22.10.2015 a Judecătoriei Oradea.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani 10 luni și 17 zile închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1251/2015 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 11.11.2015 în pedepsele principale de 1 an închisoare, aplicată în cauză, 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1048/2015 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 06.10.2015 și restul de pedeapsă de 382 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 894/2012 a Judecătoriei Satu M..

În temeiul art. 43 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1251/2015 a Judecătoriei Oradea și 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1048/2015 a Judecătoriei Oradea, aplică pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare.

În temeiul art. 45 Cod penal aplică inculpatului O. R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 104 alin.2 Cod penal menține revocarea liberării condiționate de sub efectul pedepsei de 4 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 894/2012 a Judecătoriei Satu M., revocare dispusă prin sentința penală nr. 1048/2015 a Judecătoriei Oradea și menținută prin sentința penală nr. 1251/2015 a Judecătoriei Oradea și dispune executarea restului de pedeapsă de 382 zile închisoare.

În temeiul art. 43 alin. 2 Cod penal, adaugă la pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare restul de 382 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 894/2012 a Judecătoriei Satu M., astfel că inculpatul O. R. execută în final pedeapsa principală rezultantă de 2 ani și 382 zile închisoare, în regim privativ de libertate.

Aplică inculpatului O. R. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe o durată de 3 ani și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. 3 Cod penal scade din durata pedepsei de 2 ani și 382 zile închisoare perioada executată de inculpat, de la 07.07.2015 până la zi.

Dispune anularea mandatului de executare nr. 1251/2015 din 11.11.2015 emis de Judecătoria Oradea pe numele inculpatului și emiterea unui nou mandat de executare, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 19, art. 25 alin.1 și art. 397 Cod de procedură penală cu referire la art.1357 și urm. cod civil admite în parte acțiunea civilă exercitată în procesul penal de către partea civilă B. L. T. și obligă inculpatul să plătească părții civile suma de 120 de lei, cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 272 Cod de procedură penală dispune virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bihor a sumei de 260 lei, conform delegației nr. 3570 din 08.07.2015 și a sumei de 260 lei, conform delegației nr. 3571 din 08.07.2015, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu M. A..

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 02.12.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. I. P. A.-S.

Redactat T.I

Tehnoredactat P.A.S

6 ex/23.12.2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ORADEA- JUDEȚUL BIHOR

SECȚIA PENALĂ

*: Oradea, Primariei nr.13, Bihor, Cod_

(: +_-412.047

: +_-432.758

Cod operator date cu caracter personal 3161

DOSAR NR._

Emisă la 23.12.2015

CĂTRE,

PENITENCIARUL ORADEA

SERVICIUL EVIDENȚĂ DEȚINUȚI

Alăturat prezentei, în baza art. 407, alin. 1 Cod procedură penală, vă comunicăm o copie a Sentinței penale nr. 1491/2015, cu privire la condamnatul O. R., fiul lui natural și I., ns. la 02.05.1974 în loc. Marghita, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea.

Precizăm că s-a comunicat separat cu deținutul o copie a sentinței penale sus-amintite, în plic închis.

GREFIER,

P. A.-S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 1491/2015. Judecătoria ORADEA