Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 166/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 166/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 05-05-2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA PETROȘANI
JUDEȚUL HUNEDOARA
DOSAR NR._
SENTINȚA PENALĂ NR.166/2015
Ședința publică din data 05.05.2015
Instanță constituită din:
Președinte: PONYICZKY GABRIELA
Grefier: I. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani – a fost legal reprezentat de procuror – D. L..
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul SZÁSZ I.-L. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 al.1 cod pen,cu aplic.art.41 al.1 cod pen.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-au prezentat inculpatul și persoana vătămată.
Procedura a fost legal îndeplinită în condițiile art. 353 C. proc. pen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Inculpatul și persoana vătămată au învederat instanței că doresc să se împace.
Instanța procedează la luarea unor declarații inculpatului și părții civile în acest sens, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat sau probe de administrat, în baza dispozițiilor art. 387 și 388 C. proc. pen. instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani a fost trimis în judecată inculpatul Szász I.-L., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 al.1 cod pen,cu aplic.art.41 al.1 cod pen. Având în vedere manifestarea de voință a părților care s-au împăcat, a solicitat în baza art.396 al.6 rap.la art.16 lit.g cod penal, încetarea procesului penal, iar în baza art.275 al.1 pct.2 lit.d c.pr.penală, a solicitat obligarea inculpatului și a persoanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Persoana vătămată a solicitat instanței încetarea procesului penal.
Inculpatul personal având ultimul cuvânt, a solicitat încetarea procesului penal.
JUDECĂTORIA,
În deliberare, asupra cauzei penale de față, constată:
Prin rechizitoriul din data de 20.11.2014 în dosar nr. 3326/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria Petroșani a dispus trimiterea în judecată a inculpatului SZÁSZ I.-L. – fiul lui B. și M.-Tünde, născut la 8.02.1980 în Miercurea Nirajului județul M., recidivist, domiciliat în comuna Eremitu, ., județul M., CNP:_, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 al.1 C.pen.,cu aplic.art.41 al.1 C.pen.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că inculpatul, în cursul lunii iunie 2013 a indus-o în eroare pe persoana vătămată B. F., promițându-i un loc de muncă în Germania, ca urmare a unui anunț postat pe internet, determinându-l să-i plătească prin mandat poștal on-line, suma de 440 lei (100 €).
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Petroșani sub nr._ din data de 2 decembrie 2014.
Prin încheierea din data de 28 ianuarie 2015, judecătorul de cameră preliminară a respins excepțiile formulate de inculpatul Szász I.-L., a constatat competența instanței, legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.3326/P/2013 din data de 20.11.2014 emis de P. de pe lângă Judecătoria Petroșani privind pe inculpatul Szász I.-L. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin.1 C.pen.,cu aplic. art.41 al.1 C.pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
Încheierea a rămas definitivă prin încheierea penală nr. 21/C/CP/2015 din data de 24 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
Din analiza actelor și lucrărilor cauzei, instanța constată că, la termenul de judecată din data de 5 mai 2015 persoana vătămată B. F. a arătat că s-a împăcat cu inculpatul Szász I.-L. pentru infracțiunea de înșelăciune (declarație – fila 40), iar inculpatul Szász I.-L. a arătat că s-a împăcat cu persoana vătămată B. F. și nu solicită continuarea procesului penal (declarație – fila 41-42).
Constatând că, potrivit dispozițiilor art. 244 alin. 3 C.pen., în cazul infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen. – împăcarea părților înlătură răspunderea penală și reținând că, formal juridic faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Szász I.-L., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. 1 C.pen., instanța urmează ca, în temeiul art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen., comb. cu art. 159 și art. 244 alin. 3 C.pen., să dispună încetarea procesului penal.
Constatând că persoana vătămată B. F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 440 lei, reținând dispozițiile art. 25 alin. 5 C.pr.pen., instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă formulată de această parte civilă.
Cu referire la cheltuielile judiciare avansate de stat, reținând cuantumul cheltuielilor judiciare în faza urmăririi penale conform mențiunilor din actul de sesizare (300 lei), apreciind asupra cuantumului acestor cheltuieli în faza cercetării judecătorești, prin raportare la actele de procedură îndeplinite în cauză, văzând și dispozițiile art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. d C.pr.pen., potrivit cu care, în caz de împăcare, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate de inculpat și persoana vătămată, instanța va obliga pe inculpat la plata sumei de 450 lei către stat, iar pe persoana vătămată B. F. la plata sumei de 30 lei, către stat - cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 396 alin. 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. g C.pr.pen., comb. cu art. 159 și art. 244 alin. 3 C.pen., încetează procesul penal privind pe inculpatul SZÁSZ I. L., cetățean român, fiul lui B. și M.-Tünde, născut la data de 8 februarie 1980 în localitatea Miercurea Nirajului, județul M., CNP:_, studii: 12 clase; manipulant marfă; căsătorit, are un copil minor, domiciliat în comuna Ermitu, ., județul M. - pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. și ped. de art. 244 alin. 1 C.pen. din 2009, cu aplic. art. 5 C.pen. din 2009, comisă în dauna persoanei vătămate B. F., domiciliat în Petroșani, ., ., județul Hunedoara.
În temeiul art. 25 alin. 5 C.pr.pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă B. F., domiciliat în Petroșani, ., ., județul Hunedoara.
În temeiul art. 275 alin. 1, pct. 2, lit. d C.pr.pen., obligă pe inculpatul Szász I. L. la plata sumei de 450 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar pe persoana vătămată B. F. la plata sumei de 30 lei, către stat, cu același titlu.
Cu apel, la Curtea de Apel Alba Iulia, în termen de 10 zile de la comunicarea minutei de față.
În cazul declarării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Petroșani.
Pronunțată în ședință publică azi, 5 mai 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. G. I. V.
PG/IV/5ex.
Red.21.05.2015.
| ← Desfiinţare înscrisuri. Art.315 lit. d NCPP. Sentința nr.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 168/2015. Judecătoria... → |
|---|








