Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 421/2015. Judecătoria PETROŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 421/2015 pronunțată de Judecătoria PETROŞANI la data de 08-12-2015
DOSAR NR._ POZ.EX.P.. 527/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PETROȘANI
JUDEȚUL HUNEDOARA
SENTINȚA PENALĂ NR. 421/2015
Ședința publică din data de 08.12.2015
Completul de judecată format din:
Președinte: A. I.
Grefier: S. O.
Din partea Ministerului Public - P. de pe lângă Judecătoria Petroșani –
a participat procuror G. V.
Înregistrarea dezbaterii cauzei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 C.p.p.
Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe inculpatul H. C. V., trimis în judecată, în stare de libertate, pentru infracțiunea de ultraj, prev. de art. 257 alin.(1),(4) cod penal rap. la art. 193 alin.(2) cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședința publică s-a prezentat av. G. S. G., apărător desemnat din oficiu pentru inculpat, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 6203/27.08.2015, depusă la dosar (f.68), și inculpatul, lipsă fiind persoana vătămată.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a constatat că a fost depusă la dosar fișa de cazier judiciar a inculpatului, din care rezultă că nu are antecedente penale.
Reprezentanta Ministerului Public, apărătorul inculpatului și inculpatul au declarat că alte cereri de probe nu mai au de formulat și au solicitat acordarea cuvântului pe fond.
Instanța a constatat terminată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul pe fond, conform art. 388 N c.p.p.
Reprezentanta Ministerului Public, după ce a expus pe larg starea de fapt a solicitat condamnarea inculpatului H. C. V., la pedeapsa închisorii, cu reducerea limitelor de pedeapsă conform art. 396 al.10 C.pr.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, prev. de art. 257 alin.(1),(4) cod penal rap. la art. 193 alin.(2) cod penal, fapta acestuia fiind dovedită cu probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile inculpatului de recunoaștere și regret a faptei.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, reprezentanta Ministerului Public a solicitat a se lua act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Totodată reprezentanta Ministerului Public a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Av. G. S. G., pentru inculpat a solicitat instanței ca pedeapsa ce urmează a se aplica inculpatului să fie redusă conform art. 396 al.10 C.pr.pen., solicitând aplicarea amânării executării pedepsei.
Ca modalitate de executare a pedepsei a solicita aplicarea disp. art. 91 C.pen., respectiv suspendarea sub supraveghere, cu onorariu apărător din oficiu. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, a solicitat a se lua act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Inculpatul, având ultimul cuvânt a declarat că regretă fapta reținută în sarcina, precizând că își însușește concluziile apărătorului său.
JUDECĂTORIA,
Asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani pronunțat în dosarul nr. 524/P/2015, verificat sub aspectul legalității și temeiniciei, conform ar. 346 C.p.p., și înregistrat la această instanță sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H. C. V., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art. 257 alin. 1 și 4 C.pen., rap. la art. 193 al.2 C.pen.
În fapt, s-a reținut că în data de 31.01/01.02.2015 inculpatul H. Cătăin V. a agresat un subofițer de jandarmi, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și care îndeplinea și o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, persoana vătămată suferind leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 107/C/05.01.2015, ( fila 15 d.u.p.).
În dovedirea stării de fapt, s-au reținut ca mijloace de probă: Procesul-verbal de cercetare la fața locului (f. 7); Planșă fotografică (f. 9-10); Declarație persoană vătămată (f. 12-14); Certificat medico-legal (f. 15); Adeverință Spitalul de Urgență Petroșani (f. 16); Adrese Inspectoratul de Jandarmi Județean „D.” Hunedoara (f. 21, 26-31); Raport (f. 25); Proces-verbal (f. 32); - Declarațiile martorilor (f. 33-34, 35-36, 37-39, 40-41, 42-43, 44-45); - Declarațiile suspectului și inculpatului (f. 48-49, 56).
În cursul cercetării judecătorești a fost ascultat inculpatul care a recunoscut și regretat fapta reținută în sarcina sa, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Inculpatul a fost cercetat atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței în stare de libertate.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține următoarele:
La data de 1.02.2015, ora 845, Poliția municipiului Petroșani a fost sesizată telefonic despre faptul că în noaptea precedentă plutonierul major C. C. V. a fost agresat fizic în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu în cadrul Postului de Jandarmerie Montană Parâng.
În urma cercetărilor administrate în cauză s-a constat faptul că C. C. V. este angajat în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Hunedoara „D.”, având gradul de plutonier major și își desfășoară activitatea la Postul de Jandarmi din masivul Parâng. La data de 31.01.2015 acesta s-a prezentat la serviciu, desfășurându-și activitatea pe o perioadă de 24 de ore, împreună cu H. Izvorel, Anechiței M. și P. M..
În jurul orelor 130, purtând ținuta corespunzătoare cu însemnele Jandarmeriei, în timp ce se afla în clădirea de serviciu, întrucât s-au auzit de afară țipete și zgomote, C. C. V. a ieșit și, la aproximativ 5-6 metri de postul de jandarmi, a observat un grup de bărbați care, fiind vizibil sub influența băuturilor alcoolice, se manifestau zgomotos, deranjând liniștea și ordinea publică.
În consecință, s-a apropiat de aceștia, declinându-și calitatea, unde i-a recunoscut pe Nyari T. și Nyari A. și, în timp ce le solicita tuturor celor din grup să se liniștească, atenționându-l în mod expres pe inculpatul H. C. V. să nu mai țipe, acesta s-a apropiat de el și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în ochiul stâng.
În aceste condiții, au intervenit și ceilalți colegi ai persoanei vătămate, care au fost strigați de aceasta, l-au imobilizat pe inculpat, după care l-au condus în incinta postului de jandarmi, unde atât el cât și celelalte persoane din grup au fost identificate, după care au fost lăsați să plece.
Astfel, s-a constatat că din grupul respectiv mai făceau parte și I. E. Ș., G. M. și G. V. Ș..
Imediat, persoana vătămată a sesizat cele întâmplate la Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara „D.”.
Din certificatul medico-legal rezultă că persoana vătămată C. C. V. a suferit leziuni vindecabile în 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Starea de fapt prezentată anterior rezultă din probele legal administrate atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești, respectiv: Procesul-verbal de cercetare la fața locului (f. 7); Planșă fotografică (f. 9-10); Declarație persoană vătămată (f. 12-14); Certificat medico-legal (f. 15); Adeverință Spitalul de Urgență Petroșani (f. 16); Adrese Inspectoratul de Jandarmi Județean „D.” Hunedoara (f. 21, 26-31); Raport (f. 25); Proces-verbal (f. 32); - Declarațiile martorilor (f. 33-34, 35-36, 37-39, 40-41, 42-43, 44-45); - Declarațiile suspectului și inculpatului (f. 48-49, 56).
Fiind ascultat, în ședința din data de 17.11.2015, inculpatul a recunoscut și regretat fapta reținută în sarcina sa, precizând că este adevărat că în data de 31.01./01.02.2015 a agresat persoana vătămată C. C. V., în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, însă nu-și amintește cu certitudine modalitatea în care a acționat întrucât era într-o avansată stare de ebrietate, având însă certitudinea că a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată. De asemenea, inculpatul a solicitat judecarea cauzei conform procedurii recunoașterii vinovăției, declarând că este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității.
Starea de fapt expusă anterior rezultă și din rapoartele întocmite și depuse la dosar la filele 25 – 31 d.u.p, procesul verbal întocmit de plutonier major P. M., declarațiile martorilor audiați în cauză în faza de urmărire penală.
Aceste probe se coroborează și cu certificatul medico-legal nr. 107/C/05.01.2015 întocmit de Spitalul Județean de Urgență D., din care rezultă faptul că numitul C. C.-V. prezintă leziuni posttraumatice ce pot data din 01.02.2015, care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și care necesită pentru vindecare un nr. 8-9 zile îngrijiri medicale. Aceste leziuni fiind: contuzie cu hematom regiune zigomatică stg. Echimoză suborbitară ochi stâng afirmativ agresiune fizică”.
În drept, fapta inculpatului H. C. V. constând în aceea că în data de 31.01/01.02.2015 a agresat un subofițer de jandarmi, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și care îndeplinea și o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, persoana vătămată suferind leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 107/C/05.01.2015, ( fila 15 d.u.p.)..întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj prev. și ped. de art. 257 al. 1 C.pen., în varianta agravantă prevăzută de aliniatul4, având în vedere că subiectul pasiv secundar este polițist, faptă rap. la art. 193 al. 2 c.pen.
Instanța a reținut această situație de fapt coroborând ansamblul probelor legal administrate în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în cursul cercetării judecătorești, astfel că apreciază că, în privința faptei inculpatului, există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.52, art. 99 C. prod. pen. fiind răsturnată.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art. 257 alin. 1 Cod penal, rap. la art. 193 al.2 C.pen., s-a realizat prin acțiunea de lovire a persoanei vătămate. Urmarea imediată constă în atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate, prin producerea unor leziuni pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 8-9 de zile de îngrijiri medicale. Legătura de cauzalitate dintre faptă și atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate este dovedită prin probatoriul administrat în cauză.
Pentru întregirea elementului material al ultrajului, se cere ca fapta de lovire prin care se realizează elementul material al ultrajului să fie săvârșit asupra unui funcționar public ( în sensul art. 157 C.pen.), aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții.
În acest sens, se constată că în speța de față fapta de lovire a fost realizată asupra plutonierului major C. C. V., care își desfășoară activitatea în cadrul Postului de Jandarmi din masivul Parâng, iar în data de 31.01.2015, era în exercitarea atribuțiilor de serviciu, atribuții în virtutea cărora i-a solicitat inculpatului H. C. V. să nu mai țipe.
Urmarea imediată a acestei infracțiuni de ultraj constă într-o stare de pericol pentru autoritatea statului și în vătămarea corporală a plutonierului major C. C. V., care a necesitat pentru vindecare un nr. de 8-9 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. 107/C/05.01.2015.
Din punct de vedere subiectiv se constată că fapta de lovire a plutonierului major C. C. V. a fost săvârșită de inculpat cu intenție, acesta având cunoștință de faptul că persoana vătămată este jandarm, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta invitându-l pe inculpat, în această calitate, să aibă o atitudine corespunzătoare, să nu mai producă scandal.
La stabilirea și individualizarea pedepsei, instanța urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, reținând în acest sens că incidentul a avut loc pe fondul consumului de alcool, dar și modul (lovirea persoanei vătămate în zona frunții) și locul în care aceasta a acționat ( la 5-6 metri de postul de jandarmi), rezultatul produs (8-9 zile de îngrijiri medicale).
În ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, ce vor fi avute în vedere și ele la individualizarea pedepsei, instanța reține că pe parcursul procesului penal, acesta a avut o atitudine corespunzătoare, fiind prezent la toate termenele de judecată, recunoscând și regretând fapta reținută în sarcina sa, dar și faptul că nu are antecedente penale.
În funcție de toate acestea, instanța apreciază că este necesar a se stabili o pedeapsă cu închisoarea, având în vedere gravitatea faptei, comportamentul imprevizibil al inculpatului care deși se afla în apropierea postului de jandarmi, a avut curajul să lovească un jandarm aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pedeapsa cu închisoarea fiind o măsură eficientă pentru ca inculpatul să conștientizeze consecințele faptelor sale, însă stabilirea unei pedepse cu închisoarea orientată spre cuantumul minim este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare eficient, având în vedere și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.
În consecință, având în vedere că fapta săvârșită de inculpat este infracțiune, a fost săvârșită cu forma de vinovăție prev. de lege, instanța, în baza art. 257 al.1 și 4 C.pen., rap. la art. 193 al.2 C.pen., cu reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 396 al.10 C.pr.pen., va dispune condamnarea inculpatului H. C. V., la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
În considerarea acelorași criterii care au fost avute în vedere și la stabilirea și individualizarea pedepselor principale, luând în considerare și hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 06.10.2005, pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii, instanța va interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prev. de art. 66 lit. a, b CP, pe durata și în condițiile prev. de art. 67 al.1 C.pen..
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, fără nicio notificare prealabilă.
Plecând de la scopul pedepsei și apreciind că acesta poate fi atins și fără privarea de libertate, instanța, având în vedere că sunt întrunite condițiile legale prev. de art. 91 C.pen., având în vedere și faptul că inculpatul și-a exprimat acordul în vederea prestării unei munci neremunerate în folosul comunității, instanța va dispune, în baza art. 91 C. pen. suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. va fi obligat inculpatul H. C. V. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. se va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul H. C. V. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Petroșani sau Primăriei orașului P., pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, conform art. 93 alin. (3) C. pen.,.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
Cu privire la latura civilă, instanța reține că persoana vătămată C. C. V. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
Reținând culpa procesuală a inculpatului în producerea cheltuielilor judiciare, instanța va dispune, în baza art. 274 alin. 1 cpp., obligarea inculpatului la plata a 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care 200 lei reprezintă cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală).
În baza art. 272 C.pr.pen. se va dispune achitarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 260 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform delegației nr. 6203/27.08.2015, aflată la dosar la fila 68.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 257 al.1 și 4 C.pen., rap. la art. 193 al.2 C.pen., cu aplic. art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul H. C. V., fiul lui I. și E. M., născut la 15.11.1989 în Petroșani, jud. Hunedoara, domiciliat în Petroșani, ., jud. Hunedoara, CNP_, la o pedeapsă de:
- 8 luni închisoare, și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b C.P pe o perioadă de 5 ani, ca pedeapsă complementară în baza art. 67 alin. 1 cp.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, fără nicio notificare prealabilă.
Constată că persoana vătămată C. C. V. nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul H. C. V. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Hunedoara sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul H. C. V. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Municipiului Petroșani sau Primăriei orașului P., pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.
În baza art. 274 alin. 1 cpp., obligă inculpatul la plata a 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului (din care 200 lei reprezintă cheltuielile judiciare efectuate în faza de urmărire penală).
În baza art. 272 C.pr.pen. dispune achitarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 260 lei onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform delegației nr. 6203/27.08.2015, aflată la dosar la fila 68.
Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 08.12.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
A. I. S. O.
Red. A.I./tehn. SO.
5 ex./21.12.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... → |
|---|








