Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2038/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2038/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 04-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2038
Ședința publică de la 04 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ
Grefier F. L. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin
procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat M. V. I., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, în stare de detenție, asistat de avocat M. M., ce substituie pe avocat oficiu N. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, după care:
Apărătorul petentului și reprezentanta parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra cererii de liberare condiționată.
Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea cererii, liberarea condiționată a petentului, apreciind că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Arată că acesta a executat 3325 zile, a mai fost discutat în comisie de două ori și amânat. Solicită a se avea în vedere că a participat la foarte multe activități organizate in cadrul penitenciarului și nu se impune o nouă amânare. În subsidiar solicită reducerea termenului fixat de comisie, apreciind că amânarea acordată este prea mare. Apreciază că nu s-a probat faptul că petentul condamnat a avut un comportament necorespunzător.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii ca nefondată, fixarea unui termen de reiterare a cererii, apreciind că petentul condamnat nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Petentul, având cuvântul, solicită admiterea cererii, întrucât este la a treia amânare. În subsidiar solicită reducerea termenului, apreciind că este prea mare.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Constată că la data de 30.07.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._ cererea formulată de petentul- condamnat M. V. I., deținut în PNT Colibași, prin care solicită liberarea condiționată, fără a evidenția motivele care au stat la baza prezentei cereri.
Cererea petentului a fost înaintată instanței împreună cu procesul-verbal nr.L69915/29.07.2015, mandatul în a cărui executare se află petentul, caracterizare întocmită de Serviciul de Educație și Intervenție Psihosocială din cadrul Penitenciarului- Colibași.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Conform procesului-verbal nr. L69915/29.07.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași-fila 5 dosar, petentul M. V. I. se află în executarea unei pedepse de 11 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 c.p., prin sent.pen.nr. 10/2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, fiind încarcerat la data de 22.06.2006.
În urma analizei situației petentului, comisia a constatat că acesta a executat efectiv un număr de 3325 zile, are câștigate ca urmare a muncii prestate un număr de 102 zile, rezultând un total de 3427 zile, reținându-se totodată că a fost sancționat disciplinar de 9 ori, a fost recompensat de 10 ori, aspecte reliefate de caracterizarea aflată la filele 5- 7 dosar, precum și documentele comunicate de P. Colibași.
Instituția liberării condiționate –așa cum estre reglementată de art. 59 și urm.c.p.- vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.
Așadar, condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și condiția privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei ,instanța ținând seama totodată și de antecedentele penale ale condamnatului.
Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate rezultă că cel condamnat nu poate beneficia de această instituție în mod automat după executarea fracției din pedeapsă prevăzută de lege –fiind vorba despre o vocație și nu un drept- ci numai dacă instanța care judecă cererea/ propunerea de liberare condiționată își creează convingerea, ținând seama și de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, precum și de antecedentele penale ale acestuia- având valoarea unui simplu element care trebuie avut în vedere la aprecierea tuturor circumstanțelor cauzei -, că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.
Față de aceste considerente instanța apreciază, în raport de comportamentul total necorespunzător al petentului pe parcursul executării pedepsei- reflectat de multiplele -9 respectiv- rapoarte de incident întocmite acestuia pentru abateri disciplinare grave și foarte grave constând în atitudine necuviincioasă față de cadre-sancționat de 5 ori, lovire deținut, confecționare/deținere de obiecte interzise, etc. că scopul preventiv – educativ al pedepsei nu a fost atins până în momentul de față, iar perioada executată nu prezintă garanția reintegrării sociale a condamnatului.
Totodată, instanța va lua în considerare-în aprecierea existenței „dovezilor temeinice de îndreptare” și posibilităților concrete de integrare a petentului în sânul comunității- și concluziile conținute de referatul întocmit de psihologul unității de penitenciar în urma studierii, evaluării atente și constante a comportamentului persoanei private de libertate pe parcursul executării pedepsei, concluzii din parcurgerea cărora se reține că numitul M. V. I. prezintă elemente dezadaptative, exprimate prin comportament și conduite orientate spre valorile grupului de apartenență, cu tendința de a se impune în relaționare-fila 9 dosar.
În consecință, instanța va respinge cererea formulată de petentul-condamnat M. V. I. ca neîntemeiată, urmând a fixa termen de reiterare a cererii la data de 28.07.2016, termen ce apare ca fiind unul rezonabil, interval de timp în care petentul poate să adopte un comportament din care să rezulte în mod neechivoc că s-a îndreptat, că este stăruitor în muncă și disciplinat.
În baza art. 275 alin.2 c.p.p. va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând onorariu avocat oficiu în cuantum de 230 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul - condamnat M. I., fiul lui V. și G., născut la data de 17.07.1985, în Pitești, jud. Argeș, cu domiciliul în Pitești, ., ., jud. Argeș, CNP_.
În baza art. 587 alin. 2 c.p.p. fixează termen de reiterare a cererii la data de 28.07.2016.
În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 August 2015.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
F. L. C.
Red.A.M.D.
Tehnored.G.F/.08.2015/2 ex
← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|