Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2041/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2041/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 04-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2041
Ședința publică de la 04 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ
Grefier Florența L. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin
procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul L. I. S. și pe intimatul P. C., având ca obiect plângere conform art. 104 din Legea 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, în stare de detenție, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, după care:
Instanța, în temeiul art. 104 alin. 12 din Legea 254/2013 procedează la audierea petentului, declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Petentul, având cuvântul, solicită încuviințarea probei testimoniale.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, arată că se opune probei solicitate, aceasta fiind inadmisibilă, potrivit art. 104 din Legea 254/2013.
Instanța, în temeiul art. 104 din Legea 254/2013 respinge proba testimonială solicitată de petent, ca inadmisibilă.
Reprezentanta parchetului și petentul, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra plângerii formulate.
Petentul, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate și ridicarea sancțiunii disciplinare aplicate.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, menținerea încheierii judecătorului de supraveghere ca legală și temeinică și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 30.07.2015 sub nr.unic de dosar_ petentul condamnat L. I. S., deținut în PNT Colibași a contestat legalitatea și temeinicia încheierii nr.428/20.07.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT Colibași prin care s-a respins plângerea formulată de petent împotriva hotărârii Comisiei de Disciplină din cadrul PNT Colibași din data de 02.03.2015 prin care petentul a fost sancționat cu „suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni”.
În motivarea contestației, petentul precizează că într-adevăr a avut o altercație cu deținutul S. I. în curtea de plimbare, dar acest deținut l-a atacat primul, iar petentul nu a făcut altceva decât să se apere.
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr.407/2015 al Biroului judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT Colibași.
Interpelat fiind de către instanță-la termenul de judecată din data de 04.08.2015 petentul a recunoscut fapte reținută în sarcina sa, precizând că incidentul a fost declanșat de S. I., persoană care este cunoscută ca având probleme psihice, el nefăcând altceva decât să se apere.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Petentul condamnat L. I. S. se află în executarea unei pedepse de 9 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru săv infr. prev. și ped de art.233 c.p..
Parcurgând hotărârea emisă în dosarul disciplinar nr.841/2015 la data de 30.06.2015 de către PNT Colibași- Comisia de Disciplină se constată că petentul a fost sancționat cu „suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 3 luni”, constatându-se încălcarea prevederilor art.82 lit.a din Lg. nr. 254/2013, constând în aceea că în data de 14.06.2015, în jurul orelor 16.10, în timp ce se afla la curtea de plimbare F5, persoana privată de libertate L. I. S. a avut o altercație fizică cu deținutul S. I., cei doi lovindu-se reciproc.
Petentul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, declarând-atât în fața Comisiei de Disciplină, pe parcursul cursul cercetării disciplinare-declarație fila 14 dosar, precum și în fața judecătorului delegat cu prilejul audierii în data de 09.07.2015 – faptul că cele reținute în hotărârea de sancționare corespund adevărului, cei doi deținuți lovindu-se reciproc, petentul solicitând o reducere a sancțiunii aplicate.
Interpelat fiind de către instanța de judecată-la data de 04.08.2015-petentul L. I. S. a oferit o nouă motivație cu privire la gestul său-declarația debutând cu o recunoaștere a faptei reținute în sarcina sa, precizând însă că incidentul a fost declanșat de S. I., persoană care este cunoscută ca având probleme psihice, el nefăcând altceva decât să se apere, declarațiile sale sub acest aspect fiind apreciate ca singulare în ansamblul probator administrat în cauză, neputându-se corobora cu nici o altă probă în dovedirea celor susținute de petent și de altfel, neavând nici o relevanță sub aspectul reținerii în sarcina numitului L. I. S. a abaterii disciplinare menționate.
Situația de fapt reținută în încheierea judecătorului delegat și actele justificative care au stat la baza emiterii acesteia este confirmată de raportul de incident întocmit la data de 14.06.2015, raport ce se coroborează cu notele de informare întocmite de agenții supraveghetori, referatul privind cercetarea incidentului, declarațiile petentului, precum și depoziția martorului audiat în cauză.
Având în vedere cele mai sus menționate se va constata că sancțiunea aplicată petentului este corect individualizată-în conformitate cu dispozițiile legale în materie-art.103 alin.6 din Lg. nr.254/2013, abaterea disciplinară reținută în sarcina petentului condamnat L. I. S. respectiv cea prevăzută de art.82 lit.a din Lg. nr. 254/2013 (care statuează în sensul că persoanelor condamnate le sunt interzise exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violență asupra personalului, asupra celorlalte persoane condamnate, precum și asupra oricăror alte persoane) -încadrându-se în categoria abaterilor foarte grave-conform art.100 pct.1 din actul normativ sus-menționat; așa cum s-a reliefat în cele ce preced; se constată că în cauză s-a dat eficiență dispozițiior art. 103 alin. 6 din Lg. nr. 254/2013-raportat la multitudinea sancțiunilor disciplinare aplicate numitului L. I. S. pe parcursul executării pedepsei, pentru abateri constând în principal în fapte cu violență-lovire deținut-sancționat de 2 ori.
Pe cale de consecință, în baza art. 104 al. 9 din Legea nr. 254/2013 rap. art. 598 N.Cpp va respinge contestația formulată de petentul condamnat L. I. S., în prezent încarcerat în P. Colibași, împotriva încheierii nr. 428/20.07.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, ca nefondată, urmând a menține încheierea judecătorului de supraveghere din cadrul PNT Colibași, nr.428/20.07.2015 ca legală și temeinică.
În temeiul art. 275 al. 2 C.p.p. va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 104 al. 9 din Legea nr. 254/2013 rap. art. 598 N.Cpp respinge contestația formulată de petentul condamnat L. S., fiul lui I. și E., născut la data de 20.04.1979, în prezent încarcerat în P. Colibași, împotriva încheierii nr.428/20.07.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași.
În temeiul art. 275 al. 2 N.C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 august 2015.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
Florența L. C.
RED.A.M.D.
TEHN.M.N/2 EX.10.08.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2023/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2038/2015.... → |
---|