Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Sentința nr. 1994/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1994/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 24-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1994/2015
Ședința publică de la 24 iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU
Grefier: E. D. O.
Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe inculpatul M. G. M., părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției -Administrația Națională a Penitenciarelor București și pe moștenitorii părții vătămate, V. C., V. L., V. T. și V. V., având ca obiect ucidere din culpă (art.178 C.p.) AL. 2 - latura civila.
La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21 iulie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin încheierea din data de 25.09.2013 pronunțată în dosarul nr._/280/2011* instanța a dispus, în temeiul art. 38 Cpp, disjungerea acțiunii civile în cauză și formarea unui nou dosar distinct, având aceleași părți.
Astfel, la data 25.09.2013 a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe prezentul dosar cu nr._, disjuns din dosarul nr._/280/2011* având ca obiect infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 Cp, privind pe inculpatul M. G. M., pe părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției -Administrația Națională a Penitenciarelor București și pe moștenitorii părții vătămate, V. C., V. L., V. T. și V. V..
Prin sentința penală nr. 4411/27.09.2013 pronunțată în dosarul nr._/280/2011*, Judecătoria Pitești, în baza probatoriului administrat în cauză, a dispus condamnarea inculpatului M. G. M., pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 178 alin 2 Cpp la pedeapsa închisorii de 3 ani și 5 ani interzicerea dreptului de a exercita profesia de medic. A suspendat condiționat executarea pedepsei în condițiile art. 81 Cp, a fixat termen de încercare de 5 ani și a atras atenția inculpatului asupra disp.art. 83 Cp văzând și art. 359 Cpp.
Totodată, a aplicat inculpatului M. G. M., în baza art. 71 Cp, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit a teza II a și lit b Cp în condițiile art. 71 alin 5 Cp și a obligat pe inculpatul M. G. M. în baza art. 192 Cpp la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției.
Moștenitorii părții vătămate V. Adalbert, respectiv V. C., V. L., V. T. și V. V. ( în calitate de fii) s-au constituit părți civile în cauză cu suma de 10.000 lei fiecare reprezentând daune morale.
În ceea ce privește latura civilă, instanța consideră întemeiată și dovedită acțiunea civilă formulată de către părțile civile.
Totodată, instanța apreciază că raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu există.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, instanța a constatat că drepturile nepatrimoniale ale părților civile au fost încălcate, existând indicii și probe privind afectarea relațiilor sociale, familiale și personale ale părților civile și urmează a fi compensate în bani.
Lipsa victimei din cadrul familial, afectează părțile civile și urmează a fi apreciată ca o vătămare a acestora.
Există în cauză indicii privind afectarea relațiilor familiare, sociale, profesionale și personale ale părților civile, suficient de puternice, pentru acordarea în favoarea acestora unor despăgubiri morale, în vederea acoperirii unor astfel de suferințe.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Penitenciarului S. Colibași, instanța urmează să o respingă, deoarece inculpatul în calitate de medic, avea încheiat un contract de muncă cu P. S. Colibași, în baza căruia își desfășura activitatea.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a Societății Asigurare-Reasigurare A. S.A, instanța urmează să o admită întrucât polița de asigurare MALPRAXIS nr._/18.01.2005 încheiată între inculpat și această societate de asigurări, nu prevede acordarea daunelor morale.
În aceste condiții, instanța va admite, în temeiul art. 397 C.pr.pen., art. 25 C.pr.pen. și art. 1373 C.civ., acțiunea civilă a părților civile V. C., V. L., V. T. și V. V..
Va obliga pe inculpatul M. M. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 10.000 lei în favoarea părții civile V. C., cu titlu de daune morale.
Va obliga pe inculpatul M. M. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 10.000 lei în favoarea părții civile V. L., cu titlu de daune morale.
Va obliga pe inculpatul M. M. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 10.000 lei în favoarea părții civile V. T., cu titlu de daune morale.
Va obliga pe inculpatul M. M. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 10.000 lei în favoarea părții civile V. V., cu titlu de daune morale.
Va obliga pe inculpatul M. M. la plata sumei de 50 lei, în baza art. 275 C.pr.pen., cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Penitenciarului S. Colibași, cu sediul în Mioveni, ., jud. Argeș.
Admite excepția lipsei calității procesuale active a Societății Asigurare-Reasigurare A. S.A, cu sediul în București, Nerva T., nr. 3, ., sector 3.
Admite, în temeiul art. 397 C.pr.pen., art. 25 C.pr.pen. și art. 1373 C.civ., acțiunea civilă a părților civile V. C., cu domiciliul în com. Ernei, ., jud. M., V. L., cu domiciliul în com. Ernei, ., jud. M., V. T., cu domiciliul în com. Ernei, ., jud. M. și V. V., cu domiciliul în ., jud. M..
Obligă pe inculpatul M. M., cu domiciliul în P., .. A 12, ., jud. Argeș în solidar cu părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 10.000 lei în favoarea părții civile V. C., cu titlu de daune morale.
Obligă pe inculpatul M. M. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 10.000 lei în favoarea părții civile V. L., cu titlu de daune morale.
Obligă pe inculpatul M. M. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 10.000 lei în favoarea părții civile V. T., cu titlu de daune morale.
Obligă pe inculpatul M. M. în solidar cu părțile responsabile civilmente P. S. Colibași și Ministerul Justiției – Administrația Națională a Penitenciarelor la plata sumei de 10.000 lei în favoarea părții civile V. V., cu titlu de daune morale.
Obligă pe inculpatul M. M. la plata sumei de 50 lei, în baza art. 275 C.pr.pen., cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cu apel în 10 zile.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Iulie 2015.
Președinte,
DUMITRU DUMITRU
Grefier,
E. D. O.
Red.D.D
Tehnored.G.F/19.10.2015/2 ex
← Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2023/2015.... → |
---|