Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2364/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2364/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 22-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2364
Ședința publică de la 22 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. D.
Grefier F. L. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin
procuror M. D.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat B. D. D. și pe intimatul P. Colibași, având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013 art. 40 legea 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, petentul a depus la dosar concluzii scrise și referat medical, după care:
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra contestației formulate.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației ca nefondată, menținerea încheierii judecătorului de supraveghere ca legală și temeinică și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
INSTANȚA
Asupra cauzei penale de față:
Constată că la data de 09.07.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr.unic de dosar_ contestația formulată de petentul condamnat B. D. D., deținut în PNT Colibași împotriva încheierii nr.385/29.06.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT Colibași, prin care în baza art.40 alin.13 lit. b din Lg. nr.254/2013 s-a dispus menținerea condamnatului în regimul închis de executare a pedepsei.
În motivarea contestației petentul precizează că nu a fost sancționat disciplinar, a participat la toate activitățile productive și a fost recompensat, nu este cunoscut cu antecedente penale, a fost prezentat de mai mute ori la comisia de muncă, dar nu a fost selecționat, datorită problemelor grave de sănătate, considerente pentru care solicită să-i fie schimbat regimul de executare a pedepsei în regim semideschis.
La dosarul cauzei au fost atașate încheierea judecătorului de supraveghere și documentația aferentă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Petentul B. D. D. se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare aplicată prin sp. Nr.101/2013 pronunțată de Tribunalul O., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă omor, prev. și ped. De art.174 c.p., pedeapsă a cărei executare acesta a început-o la data de 18.06.2014, petentul nefiind cunoscut cu antecedente penale.
Se mai constată totodată că pe perioada executării pedepsei comportamentului petentului a fost unul în general corespunzător normelor de ordine interioară, petentul nefiind sancționat disciplinar, fiind recompensat o dată până în prezent.
Aceste aspecte sus reliefate, dar și alte elemente circumstanțiale au fost avute în vedere de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul PNT Colibași cu prilejul analizării situației condamnatului la data de 17.06.2015, ocazie cu care s-a hotărât menținerea condamnatului B. D. D. în regimul închis de executare a pedepsei-așa cum rezultă din raportul nr.478 din 17.06.2015- fila 4 dosar.
Împotriva hotărârii sus menționate petentul s-a adresat cu plângere, la data de 19.06.2015, judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT Colibași, care prin încheierea nr.385/29.06.2015 a respins plângerea, dispunând ca petentul B. D. D. să execute în continuare pedeapsa la regim închis.
În considerentele încheierii supuse controlului judecătoresc, s-a avut în vedere faptul că potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie, respectiv art. 40 alin. 5 din Lg. nr. 254/2013-schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată întrunește două condiții:a) a avut o bună conduită stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului; b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
S-a constatat în acest context faptul că în perioada analizată petentul condamnat nu a fost sancționat disciplinar și a obținut o recompensă, apreciindu-se- în raport de faptul că a obținut o singură recompensă în perioada analizată și nu a prestat activități lucrative, că nu se poate stabili cu certitudine că petentul și-a schimbat comportamentul în așa fel încât să facă dovada că dorește să se reintegreze cu adevărat în viața socială normală pentru a fi trecut în regimul de executare a pedepsei semideschis.
Pe baza elementelor expuse în cele ce preced instanța apreciază că în speță judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul PNT Colibași în mod corect a dispus –în urma analizării situației petentului B. D. D. -prin prisma dispozițiilor legale-art. 40 rap. art. 39 din Lg. nr. 245/2013, menținerea acestuia în regimul închis de executare a pedepsei închisorii.
Astfel, pentru a interveni o schimbare de regim de executare într-un regim inferior, buna conduită trebuie dublată-în mod obligatoriu-potrivit dispozițiilor legale sus învederate-art. 40 din Lg. Nr. 254/2013-de prestarea unor eforturi serioase pentru reintegrare socială, în special în cadrul activităților stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică, precum și în cadrul muncii prestate. Or, se constată, din analiza raportului sus evidențiat, nr. 478/17.06.2015, faptul că în perioada analizată- persoana privată de libertate B. D. D. nu a fost sancționat disciplinar, fiind recompensat o singură dată, situație care nu se poate circumscrie –în opinia instanței-în mod automat noțiunilor și cerințelor prevăzute de dispozițiile legale aplicabile în materie.
Elementele care atestă că deținutul a manifestat interes față de activitățile socio-educative(obținând o recompensă) sunt în mod evident aspecte pozitive, însă ele nu sunt apte să justifice de drept-eo ipso o schimbare a regimului de executare fără a fi analizate prin prisma tuturor aspectelor subiective și obiective, ce caracterizează persoana privată de libertate-natura și gravitatea faptei săvârșite, cuantumul pedepsei aplicate, cu reținerea îndeosebi a faptului că se are în vedere prin cererea dedusă judecății-evoluția persoanei private de libertate în perioada analizată-ultimele 6 luni.
Referitor la comportamentul persoanei condamnate se reține într-adevăr că în perioada analizată- aceasta nu a fost sancționată disciplinar, însă se apreciază că lipsa sancțiunilor disciplinare în cea mai mare parte din pedeapsă nu reprezintă dovada unui comportament deosebit, ci este doar regula, aceea a unui comportament normal pentru orice deținut
Se apreciază totodată că pe lângă un comportament corespunzător ROI-, persoana condamnată trebuie să dovedească o conduită consecventă pe linia reeducării și resocializării, pe o durată mai lungă de timp-în cadrul aceluiași regim de executare- închis în cauză. Necesitatea menținerii unei persoane condamnate o perioadă mai mare de timp în același regim de executare rezidă în necesitatea imperativă a unei cunoașteri temeinice a respectivei persoane condamnate în vederea emiterii unor judecăți de valoare vizând seriozitatea eforturilor depuse de persoana condamnată pe linia reeducării și resocializării, demers caracterizat prin continuitate și implicare activă, care nu se poate concretiza în doar 12 luni de analiză.
În consecință-în raport de cele mai sus expuse, dar și cu reținerea aspectelor ce vizează gravitatea faptei pentru care a fost condamnat petentul B. D. D., durata mare rămasă de executat din pedeapsă- se apreciază că pentru moment nu este oportună schimbarea regimului de executare într-un regim inferior ca grad de severitate, respectiv regimul semideschis, considerente pentru care, în baza art. 40 al. 18 din Legea nr. 254/2013 rap. art. 598 Cpp. va respinge contestația formulată de petentul condamnat B. D. D., în prezent încarcerat în P. Colibași, împotriva încheierii nr. 385/29.06.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, ca nefondată.
În temeiul art. 275 al. 2 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 80 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 598 Cpp coroborat cu art. 40 al. 18 din Legea nr.254/2013 respinge contestația formulată de petentul condamnat B. D., fiul lui D. și V., născut la data de 29.09.1962, în prezent încarcerat în P. Colibași, împotriva încheierii nr.385/29.06.2015 pronunțată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate la P. Colibași, ca nefondată.
În temeiul art. 275 al. 2 C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 80 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 septembrie 2015.
Președinte,
A. M. D.
Grefier,
F. L. C.
Red. AMD-3 ex.-01.10.2015
← Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
---|