Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 21/2016. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 21/2016 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 07-01-2016 în dosarul nr. 21/2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDPIT:2016:004._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 21/2016

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat G. N. S., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul asistat de avocat oficiu C. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că petentul mai are un dosar cu același obiect pe lista de ședință de la acest termen respectiv dosarul_/280/2015, înaintat de completul C3 în vederea discutării unei eventuale conexări la prezenta cauză.

Interpelat fiind de instanță, petentul arată că își menține cererea.

Se efectuează apelul nominal în dosarul_/280/2015 unde a răspuns petentul.

În raport de data înregistrării, instanța pune în discuție conexarea dosarului_/280/2015 la prezentul dosar având în vedere identitatea de parte și obiect.

Reprezentantul Parchetului și apărătorul petentului, având cuvântul, arată că sunt de acord cu aspectul pus în discuție de instanță.

Pentru o justă soluționare a cauzei și o bună înfăptuire a justiției, instanța în baza art. 43 Cpp conexează dosarul_/280/2015, înaintat de completul C3, la prezentul dosar, întrucât cele două cauze au același obiect și privesc același petent.

Apărătorul petentului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 alin 2 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp

Apărătorul petentului, având cuvântul, solicită admiterea cererii și liberarea condiționată a petentului, întrucât acesta a îndeplinit fracția prevăzută de lege, a participat la activități educative, a fost recompensat și a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției, aspecte ce denotă că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar amânarea dispusă de comisia de liberări nu se justifică.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca nefondată și fixarea unui termen de reiterare a cererii, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Arată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru liberarea condiționată a petentului, având în vedere că acesta nu a dat dovezi temeinice de îndreptare raportat la sancțiunile primite și la antecedentele penale.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea cererii, precizând că nu are nici o sancțiune în ultimii doi ani de detenție și mai are trei luni de executat până la termen. Solicită de asemenea, să se aibă în vedere că mama sa este grav bolnavă.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Constată că la data de 21.12.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la nr._ cererea formulată de petentul- condamnat G. N. S., deținut în PNT Colibași, prin care solicită liberarea condiționată, apreciind că îndeplinește condițiile prevăzute de lege, a participat la activități socio-educative, culturale și religioase, a fost folosit la activități lucrative, a fost recompensat de 5 ori, a adoptat un comportament adecvat pe parcursul executării pedepsei.

La dosarul cauzei au fost atașate relațiile comunicate de PNT Colibași în urma adresei dispuse în acest sens de instanță, relații constând în caracterizare, mandatul în a cărui executare se află petentul, proces verbal întocmit de Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din cadrul PNT Colibași.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Conform procesului-verbal nr. L_/11.11.2015 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Colibași-fila 19 dosar, petentul G. N. S. se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped..de art. 208-209 c.p. prin sent.pen.nr. 1870/2013 pronunțată de Judecătoria Sector 3 București, fiind încarcerat la data de 14.04.2012.

În urma analizei situației petentului, comisia a constatat că acesta a executat 1307 zile, a fost folosit la muncă, fiindu-i astfel considerate ca executate, ca urmare a muncii prestate un nr. de 40 zile reținându-se totodată că a fost sancționat disciplinar de 4 ori și recompensat de 5 ori-,aspecte reliefate de caracterizarea aflată la fila 21 dosar ,precum și documentele comunicate de Penitenciar- Colibași.

Din parcurgerea aceluiași proces-verbal rezultă că petentul este cunoscut cu antecedente penale, suferind condamnări pentru fapte de aceeași natură:- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt –în anul 2007; pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie –în anul 2008; pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt –în anul 2009, arestat la 25.02.2008 și liberat condiționat la 13.01.2011, cu un rest de 433 zile.

Instituția liberării condiționate –așa cum estre reglementată de art. 59 și urm.c.p.- vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

Așadar, condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și condiția privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei ,instanța ținând seama totodată și de antecedentele penale ale condamnatului.

Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate rezultă că cel condamnat nu poate beneficia de această instituție în mod automat după executarea fracției din pedeapsă prevăzută de lege –fiind vorba despre o vocație și nu un drept- ci numai dacă instanța care judecă cererea/ propunerea de liberare condiționată își creează convingerea, ținând seama și de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, precum și de antecedentele penale ale acestuia- având valoarea unui simplu element care trebuie avut în vedere la aprecierea tuturor circumstanțelor cauzei -, că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.

În ceea ce privește comportamentul efectiv al deținutului în penitenciar se reține că acesta a fost unul oscilant față de normele instituționale, petentul fiind sancționat disciplinar de 4 ori în decursul detenției, pentru săvârșirea unor abateri disciplinare încadrate în categoria abaterilor foarte grave, respectiv confecționare/deținere de obiecte interzise-sancționat de 3 ori, stabilire legături.

Elementele subiective de apreciere a comportării condamnatului pe durata executării pedepsei, în raport cu care instanța urmează să examineze vocația condamnatului la beneficiul liberării condiționate sunt cele care caracterizează persoana condamnatului, sub aspectul comportării sale pe durata executării pedepsei, până în momentul judecării cererii și al antecedentelor sale penale.

Or, remarcăm faptul că deținutul nu se află la primul contact cu legea penală, fiind recidivist, suferind, așa cum s-a arătat, multiple condamnări pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură-furt calificat și tâlhărie- conform MEPI nr. 2423/2013 –fila 18 dosar.

Față de aceste considerente instanța apreciază, în raport de comportamentul petentului, dar și de existența antecedentelor penale că scopul preventiv – educativ al pedepsei nu a fost atins până în momentul de față, iar perioada executată nu prezintă garanția reintegrării sociale a condamnatului.

În consecință, instanța va respinge cererea formulată de petentul- condamnat G. N. S. ca neîntemeiată, urmând a fixa termen de reînnoire a cererii la data de 10.04.2016, termen ce apare ca fiind unul rezonabil, interval de timp în care petentul poate să adopte un comportament din care să rezulte în mod neechivoc că s-a îndreptat, că este stăruitor în muncă și disciplinat.

În baza art. 275 alin.2 c.p.p. va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, incluzând onorariu avocat oficiu în cuantum de 130 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat G. N. S., fiul lui N. și G., născut la 18 Septembrie 1987, deținut în P. Colibași.

În baza art. 587 alin. 2 c.p.p. fixează termen de reiterare a cererii la data de 10.04.2016.

În baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul la plata sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Ianuarie 2016

Președinte,

A. M. D.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 11 Ianuarie 2016

Red./Tehnored. AMD-4 ex.-13.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 21/2016. Judecătoria PITEŞTI