Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 21/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 28-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

-

Sentința penală nr.21

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. S.

Grefier V. - G. M.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. E. P. de la P. de pe lângă Judecătoria R..

Ședința de judecată este înregistrată prin mijloace tehnice audio, în condițiile art.369 C.p.p.

Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe inculpat B. D., având ca obiect conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe (art.336 NCP) - rechizitoriul nr.4826/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria R..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.01.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare pronunțarea s-a amânat la data de 28.01.2015.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria R. la data de 22.10.2014 în dosarul nr.4826/P/2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului B. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.336 alin.1 din Codul penal cu aplicarea art.5 alin.1 Cod penal.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că la data 8.11.2013, a provocat un eveniment rutier pe raza loc. Negrești, corn. B., jud. N., pe DJ280 autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare P4895AT, iar la momentul prelevării probelor biologice avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare începerii urmăririi penale; proces-verbal de cercetare la fața locului; protocolul testării cu aparatul alcooltest,; cerere de analiză; buletin de examinare clinică; buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1356 din 12.11.2013; declarația martorilor M. R. N., D. S. F.; declarațiile inculpatului B. D..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria R. la data de 12.11.2014 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 21.01.2015, definitivă la data de 21.01.2015 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art.374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța l-a întrebat pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art.396 alin.(10) C. proc. pen. iar, în urma răspunsului afirmativ al acestuia, a procedat la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art.378 C. proc. pen.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul B. D. se deplasa în data de la data de 8.11.2013, în jurul orei 19.50 la volanul autoturismului marca Opel Astra, înmatriculat în Bulgaria cu nr. P 4895AT pe raza loc. Negrești, corn. B., jud. N., pe DJ 280, iar la un moment dat, a pierdut controlul volanului și s-a izbit într-un stâlp de susținere a rețelei electrice.

În urma impactului, persoana vătămată D. S. F., pasager în autoturismului condus de către inculpat a suferit leziuni ușoare, ce nu au necesitat îngrijiri medicale.

Sesizate despre producerea evenimentului, organele de cercetare penală din cadrul Poliției mun. R. s-au deplasat la fața locului și, întrucât inculpatul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a fost condus imediat la Spitalul municipal R., unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. în urma efectuării analizei toxicologice, conform buletinului de analiză nr. A12/1356 din 12.11.2013, a rezultat că la ora 20.47 inculpatul avea o alcoolemie de 1,30 g‰ alcool pur în sânge - la prima recoltare, iar la ora 21.47 inculpatul avea o alcoolemie de 1,15 g‰ alcool pur în sânge - la cea de-a doua recoltare.

Inculpatul B. D. a declarat că la data de 8.11.2013, cu ocazia hramului bisericii din loc. V., în intervalul orar 9.00-16.00 a consumat aproximativ 1 l vin și bere, după care în jurul orei 19.00 s-a urcat la volanul autoturismului cu intenția de a se deplasa în loc. R..

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești.

În drept, fapta inculpatului B. D., care la data 8.11.2013, a provocat un eveniment rutier pe raza loc. Negrești, corn. B., jud. N., pe DJ280 autoturismul marca Opel Astra, cu nr. de înmatriculare P4895AT, iar la momentul prelevării probelor biologice avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art.336 alin.1 din C.p. cu aplic. art.5 alin.1 din C.p.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.16 alin.(3) lit.a) C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul este la prima abatere la legea penală, că este născut la data de 8.08.1991, studii medii, este necăsătorit, are doi copii minori, nu are ocupație și așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.

Pentru aceste motive va stabili pedeapsa de 1 (unu) an și 2 (două) luni închisoare .

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 5 ani închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art.83 alin.(2) C. pen., iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art.83 alin.(1), (3) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art.82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art.85 alin.(1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune N., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Instanța va atrage atenția inculpatului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

Va lua act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art.398, art.274 alin.1, 2 noul Cod proc. pen, va obliga inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art.336 alin.1 Noul Cod penal cu aplic. art.374 alin.4, art.396 alin.10 noul Cod de procedură penală, stabilește pentru inculpatul, B. D., fiul lui D. și M., născut la data de 08.08.1991 în mun. R., jud. N., cu domiciliul în comuna Stănița, ., cetățenie română, fără antecedente penale, cnp_, pedeapsa de 1 (unu) an și 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art.83, art.84 noul Cod penal, amână aplicarea pedepsei de 1 an și 2 (două) luni închisoare stabilind termen de supraveghere de 2 (doi) ani care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, inculpatul urmând să respecte următoarele măsuri de supraveghere

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Instanța atrage atenția inculpatului că dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.

Ia act că a fost asistat de apărător ales.

În baza art.398, art.274 alin.1, 2 noul Cod proc. pen., obligă inculpatul să plătească statului suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate în cauză.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică astăzi 28.01.2015.

Președintegrefier

red. SV/03.02.2015

tehnored. mv/03.02.2015

4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 21/2015. Judecătoria ROMAN