Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 26/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 28-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
-
Sentința penală nr.26
Ședința din camera de consiliu de la 28 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. S.
Grefier V. - G. M.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. E. P. de la P. de pe lângă Judecătoria R..
Ședința de judecată este înregistrată prin mijloace tehnice audio, în condițiile art.369 C.p.p.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat V. B. I., domiciliat în, ..25, J. N., având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP).
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 23.01.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare pronunțarea s-a amânat la data de 28.01.2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ din 09.01.2015, condamnatul V. (fost L.) B.-I. fiul lui I. si C., născut la data de 17.09.1982 în R., jud. N., cu același domiciliu, ..25, studii 8 clase, angajat la . SRL, căsătorit, a solicitat instanței să dispună reabilitarea judecătorească privind condamnările de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr.44 din 14.01.1999, 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.34 din 27.02.2002 și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.391 din 14.09.2007 pronunțată de Judecătoria R..
În motivarea cererii se arată că prin sentința penală nr. 44 din 14.01.1999 a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei. În termenul de încercare a săvârșit o nouă faptă pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 34 din 27.02.2002 a Tribunalului N. la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, definitivă prin decizia penală nr. 134 din 23.04.2002 a Curții de Apel Bacău. Această pedeapsă a fost executată în regim privativ de libertate.
Prin sentința penală nr.391 din 14.09.2007 pronunțată de Judecătoria R., V. (fost L.) B.-I. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare cu executare. Această pedeapsă a fost executată prin privarea de libertate și considerată ca executată la data de 17.12.2009. Arată că este angajat, este căsătorit și că are o situație echilibrată în familie fără un anturaj care să îl influențeze negativ.
Instanța a dispus atașarea dosarelor penale nr._ în care s-a pronunțat ultima sentință penală și sentințele penale nr. 44 din 14.01.1999, 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.34 din 27.02.2002 și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.391 din 14.09.2007 pronunțată de Judecătoria R., respectiv fișa de cazier judiciar.
Conform art.166 Cod penal, intitulat „Reabilitarea judecătorească” condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea unui termen de 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;
Conform art.167 cod penal, termenele prevăzute în art.165 și art.166 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.
Pedeapsa de trei ani (ultima pedeapsă aplicată condamnatului) expiră la data de 16.12.2009, conform referatului biroului executări penale din cadrul Judecătoriei R. (fila 18).
Conform art. 168 Cod penal, cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:
a) nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art.166;
b) a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.
Din fișa de cazier judiciar (fila 29) rezultă că din data de 16.12.2009 și pană în prezent petentul nu a mai săvârșit o altă faptă penală.
Din adresa nr._ din 31.03.2008 AFP R. a confirmat plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 350 lei, conform referatului (fila 18).
Din sentința penală nr.391 din 14.09.2007 (filele 14-17), rezultă că „inculpații au achitat părții civile B. D. A. suma de 1000 euro cu titlu de despăgubiri civile”, inculpatului L. B. I. fiindu-i confiscat cheia de yală de culoare galbenă.
Prejudiciul creat prin săvârșirea primei infracțiuni a fost recuperat în integralitate prin plata acestuia, conform s.p. nr.44 din 14.01.199 (fila 21), iar cheltuielile de judecată au fost achitate conform adresei nr.1974 din 02.03.1999 a executorului judecătoresc (fila 21).
Prin sentința penală nr.34 din 27.02.2002 s-a luat act că partea vătămată R. I. nu s-a constituit parte civilă.
Având în vedere că și condițiile prev. de art.168 alin.1 lit.b Cod penal sunt îndeplinite, coroborat cu faptul că condamnatul este încadrat în muncă, este căsătorit și vârsta acestuia (faptele fiind săvârșite în timpul tinereții), instanța va admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de V. (fost L.) B.-I., fiul lui I. si C., născut la data de 17.09.1982 în R., jud. N., cu același domiciliu, ..25, studii 8 clase, angajat la . SRL, căsătorit, și va dispune reabilitarea judecătorească privind condamnările de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr.44 din 14.01.1999, 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 34 din 27.02.2002 și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.391 din 14.09.2007 pronunțată de Judecătoria R..
Conform art.537 C.p.p. după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, se vor face mențiuni pe hotărârile prin care s-au pronunțat condamnările.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de reabilitare judecătorească formulată de V. (fost L.) B.-I., fiul lui I. si C., născut la data de 17.09.1982 în R., jud. N., cu același domiciliu, ..25, studii 8 clase, angajat la . SRL, căsătorit, și dispune reabilitarea judecătorească privind condamnările de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr.44 din 14.01.1999, 6 ani și 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr.34 din 27.02.2002 și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.391 din 14.09.2007 pronunțată de Judecătoria R..
Conform art.537 C.p.p. după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, se vor face mențiuni pe hotărârile prin care s-au pronunțat condamnările.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Ia act că petentul a fost asistat de apărător ales.
Cu drept de contestație în 10 zile de la comunicare.
Pronunță în ședință publică azi 28.01.2015.
Președintegrefier
red. SV/04.02.2015
tehnored. mv/04.02.2015
4ex.
← Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 41/2015. Judecătoria ROMAN | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|