Distrugerea din culpă. Art.255 NCP. Sentința nr. 194/2015. Judecătoria ROMAN

Sentința nr. 194/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 19-05-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA R.

Dosar nr._ - distrugere din culpă

SENTINȚA PENALĂ NR.194

Ședința publică din data de 19.05.2015

Instanța constituită din

Președinte – A. O. F.

Grefier – D. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria R. a fost reprezentat prin P. C. A.-M.

La ordine fiind judecarea cauzei penale ce privește pe inculpatul G. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev.și ped.de art.255 al.1 Cod penal în dauna persoanei vătămate I. E..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.05.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare, pronunțarea s-a amânat pentru azi, data de mai sus.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

Prin rechizitoriul nr.4696/P/2014 din 02.03.2015 emis de P. de pe lângă Judecătoria R., înregistrat pe rolul Judecătoriei R. sub nr._ din 13.03.2015, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul G. A., fiul lui P. și M., născut la data de 03.10.1987 în mun. R., jud. N., domiciliat în mun. Bacău, ., ., jud. Bacău, fără forme legale în mun. R., Aleea D. Roșie, ., jud. N., CNP_, studii 9 clase, căsătorit, un copil minor, îngrijitor de animale la . R., cu antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art.255 alin.1 C.pen..

În actul de sesizare, Ministerul Public a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 14.10.2014, la ora 20:50, în timp ce se afla în apartamentul situat în mun. R., ., ., jud. N. unde locuia cu chirie, inculpatul G. A. a aprins arzătorul sobei cu gaz improvizată în apartament ce a avut ca efect producerea unei explozii, fiind provocată astfel distrugerea mai multor bunuri din apartament, cauzându-se astfel persoanei vătămate I. E. un prejudiciu în valoarea de 2500 lei.

Pentru dovedirea situației de fapt expusă prin rechizitoriu sunt menționate de către Ministerul Public următoarele mijloace de probă:declarațiile persoanei vătămate I. E. (f.17 – 20), procesul – verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă (f.11 – 15), copie contract de închiriere (f.22 – 24), fișa întocmită de . Acasă SA (f.40), adresa nr._/06.11.2014 a ISU N. (f.44), proces – verbal de intervenție încheiat de Detașamentul de Pompieri R. (f.45), adresa nr._/03.12.2014 a . SA Târgu M. (f.47) și anexele acesteia (f.48 – 49), declarația martorei G. E. – L. (f.35 – 36), declarațiile inculpatului (f.54 – 58, 60 – 63).

Poziția procesuală a inculpatului în cursul urmăririi penale a fost aceea de a recunoaște situația de fapt.

În fața instanței de judecată, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Procedura de cameră preliminară a fost finalizată la termenul de judecată din data de 17.04.2015, în ședință publică, cu participarea procurorului, citarea inculpatului și a persoanei vătămate, pentru a se respecta decizia Curții Constituționale nr.641 din 11.11.2014 publicată în Monitorul Oficial al României 887 din 05.12.2014, partea I.

La primul termen de judecată din data de 17.04.2015, inculpatul a solicitat ca judecarea prezentei cauze să aibă loc conform dispozițiilor art.375 alin.1 și alin.2 C.pr.pen., coroborate cu art.377 C.pr.pen,. referitoare la procedura de judecată simplificată în cazul recunoașterii învinuirii, declarația de recunoaștere integrală a faptelor fiind atașată la dosarul cauzei (filele 17 – 18 dosar instanță).

Instanța a constatat admisibilă procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii, dar conform art.377 alin.5 C.pr.pen. a procedat la administrarea de probe din oficiu pentru a lămuri pe deplin situația de fapt.

Astfel, instanța a procedat la ascultarea persoanei vătămate I. E. (filele 15 – 16), a martorei G. E. L. (filele 30 – 31).

Din oficiu instanța a emis o adresă către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava”N. (fila 25), răspunsul fiind comunicat la data de 12.05.2015 (fila 28).

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt și de drept:

Din examinarea mijloacelor de probă enumerate anterior, rezultă că situația de fapt prezentată în rechizitoriu corespunde realității parțial.

Astfel, din coroborarea declarațiilor inculpatului G. A., cu ale martorei G. E. L. și ale persoanei vătămate I. E., observând totodată înscrisurile reprezentând la copia contractului de închiriere și procesul – verbal de predare - primire, procesul – verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă, precum și din adresa de relații a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” N. rezultă următoarele:

La data de 20.05.2014 inculpatul G. A. a închiriat de la persoana vătămată I. E. un apartament cu destinația de locuință, situat în mun.R., ., ., etaj 2, jud. N..

În acel imobil exista o instalație de încălzire pentru sezonul rece reprezentată dintr-o sobă cu încălzire prin sistem mixt, respectiv prim arderea lemnelor sau a gazului metan (fila 12 dosar u.p.).

Instalația de alimentare a sobei cu gaz metan era improvizată, fiind realizată dintr-un furtun flexibil în lungime de circa 4 – 5 metri care făcea legătura dintre aragazul din bucătărie și arzătorul sobei din camera unde era aceasta amplasată. Această improvizație nu a fost realizată nici de către inculpatul G. A. și nici de către proprietara I. E., care a declarat următoarele aspecte în fața instanței de judecată: „Când am cumpărat eu apartamentul în 2004 așa am găsit făcută instalația de încălzire a sobei precum și soba. Instalația de încălzire a sobei nu a fost făcută de inculpatul G. A.. Inculpatul nu a adus nicio modificare la instalația de încălzire a sobei. (…) Nu cred că atunci când am cumpărat apartamentul că am cerut proiectul de racordare a sobei la gaz sau actele sobei (…) Cât timp am locuit eu acolo soba a fost folosită cu lemne și nu cu gaz pentru că nu îmi convenea la preț”.

Faptul că racordarea sobei la instalația de gaz a fost realizată printr-o improvizația rezultă din adresa de relații a E.On Distribuție solicitată de organele de cercetare penală în cursul urmăririi penale (fila 47 dosar u.p.)

La data de 14.10.2014, întrucât se apropia sezonul rece, inculpatul G. A. a încercat să folosească pentru prima dată instalația de încălzire a sobei prin sistemul de alimentare cu gaz.

Inculpatul a deschis robinetul de gaz de lângă aragaz și apoi a deschis arzătorul de la capătul furtunului lung de 4 – 5 metri. A scos arzătorul din sobă, l-a aprins și apoi s-a întâmplat o explozie în interiorul sobei care a avut ca efect dislocarea a 3 (trei) plăci ceramice - teracotă de la suprafața acesteia (planșă foto fila 12 dosar u.p) și spargerea unei ferestre de la sufragerie (proces – verbal de intervenție fila 45 dosar u.p.).

Cu toate că în încăperea în care a avut loc explozia se aflau în momentul respectiv, conform afirmațiilor inculpatului atât fiica sa minoră în vârstă de 5 ani cât și socrul său, niciuna dintre aceste persoane nu a avut de suferit vătămări.

În urma exploziei a fost solicitată prezența unui echipaj de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” N. – Detașamentul de Pompieri R..

Din adresa de relații solicitată din oficiu de către instanță acestei instituții specializată, printre altele, în prevenirea apariției și combaterea efectelor incendiilor și exploziilor de orice natură, rezultă în urma exploziei nu au fost afectate imobilele învecinate și nici nu au fost puse în pericol alte persoane (fila 28 dosar instanță).

De altfel acest aspect este relevat și de planșa fotografică realizată cu ocazia cercetării la fața locului aflată în dosarul de urmărire penală (fila 12 dosar u.p.)

În drept, instanța constată că explozia produsă în data de 14.10.2014 în apartamentul închiriat de către inculpatul G. A. de la persoana vătămată I. E. nu întrunește una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii prevăzute de art.255 alin.1 C.pen., respectiv tipicitatea ca urmare a neîntrunirii condiției speciale a urmării periculoase, respectiv „fapta să fie de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri”.

Astfel, din adresa ISU N. coroborată cu imaginile fotografice fixate cu ocazia cercetării la fața locului, precum și cu declarația inculpatului G. A., rezultă fără niciun fel de echivoc interpretativ că explozia produsă în interiorul sobei a fost una de amploare redusă, care nu l-a vătămat nici măcar pe inculpat care se afla în imediata vecinătate a dispozitivului de încălzit, cu atât mai puțin pe ceilalți membri ai familiei sale care se aflau chiar în aceeași cameră cu acesta. Chiar în ipoteza în care nu ar fi existat răspunsul edificator al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” N. din care a rezultat faptul că explozia nu a afectat alte imobile și nu au fost puse în pericol alte persoane, era facil de presupus dimensiunea minoră a consecințelor din simpla examinare vizuală a planșelor fotografice realizate cu ocazia cercetării la fața locului de către organele de anchetă.

Mai mult decât atât, noțiunea de pericol trebuie interpretată în cazul infracțiunii de distrugere din culpă în sensul concret și nu abstract, respectiv existența aptitudinii reale și nu potențiale de a pune în pericol alte bunuri sau persoane. Din această perspectivă, ar fi absurd de presupus că explozia produsă „ar fi fost de natură de a pune în pericol alte bunuri sau persoane” din moment ce celelalte două persoane care se aflau în incinta camerei unde era instalată soba, respectiv fiica minoră în vârstă de 5 ani și socrul inculpatului nu au suferit niciun fel de vătămări, asemenea inculpatului care se afla chiar lângă dispozitivul în acel moment. Orice ce interpretare contrară ar conduce la concluzia ar fi întrunite întotdeauna trăsăturile esențiale ale infracțiunii de distrugere din culpă, inclusiv sub aspectul tipicității condiției speciale a punerii în pericol a altor bunuri sau persoane pentru orice explozie. Un asemenea raționament ar conduce la concluzii în mod vădit absurde în practică, fiind posibilă atragerea răspunderii penale pentru cele mai diverse forme de explozii (legiuitorul neefectuând niciun fel de distincții între cauzele exploziei) cum ar fi de pildă explozia unui recipient care ar conține o băutură carbogazoasă (sifon, apă minerală, etc), sau explozia unei anvelope de bicicletă.

Or, rațiunea legiuitorului de a incrimina penal anumite explozii produse din culpă, fără a face distincție între natura chimică a gazului explodat (metan, oxigen, azot, etc) este aceea de a pedepsi doar acele accidente unde aceste dispersări de gaze ar putea avea consecințe nefaste asupra bunurilor sau persoanelor. Faptul că în speța de față gazul care a generat explozia a fost metan nu conduce cu necesitate la întrunirea condiției speciale a pericolului pentru alte bunuri și persoane. În practică, este posibil ca unele explozii de gaz metan, cum ar fi cele produse la recipiente de mici dimensiuni, să fie mai puțin periculoase decât, de exemplu, explozia unei anvelope de tractor, unde gazul propulsor este aerul normal.

Chiar ignorând cele arătate anterior cu privire la tipicitatea laturii obiective, instanța nu poate să nu observe că acțiunea săvârșită de inculpat implică discuții și cu privire la forma de vinovăție cu care acesta a acționat. Pentru a se putea atrage răspunderea penală a inculpatului G. A. pentru infracțiunea de distrugere din culpă conform art.255 alin.1 C.pen., acesta ar fi trebuit să acționeze cel puțin cu o culpă fără prevedere.

Sub acest aspect, din moment ce inculpatul G. A. a încercat să pornească instalația de încălzire pe bază de gaz din sobă pentru prima dată chiar în ziua de 14.10.2014, moment în care s-a și produs explozia, iar din declarațiile persoanei vătămate, proprietara apartamentului, rezultă în mod lipsit de echivoc faptul că inculpatul nu a realizat improvizația la instalația de alimentare cu gaz, imobilul fiind cumpărat cu acea improvizație preexistentă, instanța nu ar putea să rețină în defavoarea inculpatului că deși acesta nu a prevăzut rezultatul faptei sale, ar fi trebuit și putut să îl prevadă. Instanța consideră că și în ipoteza neincidentă în cauză în care ar fi fost întrunită condiția laturii obiective a urmării imediate produse nu s-ar putea reține vreo formă de vinovăție întrucât în mod cert, fiind pentru prima dată când utiliza instalația de încălzit care avea improvizația realizată de o altă persoană, aceasta nu trebuia și nici nu putea să prevadă. Pe de o parte inculpatul „nu trebuia să prevadă” întrucât nu era specialist în instalații de gaze naturale pentru a-și da seama că soba era racordată printr-o improvizație, iar pe de altă parte inculpatul „nu putea să prevadă” întrucât era pentru prima dată când încerca să utilizeze acel instrument.

Față de cele arătate, în temeiul art.396 alin.6 C.pr.pen., raportat la art.16 alin.1 lit.b teza întâi C.pr.pen. instanța va achita inculpatul G. A., fiul lui P. și M., născut la data de 03.10.1987 în mun. R., jud. N., domiciliat în mun. Bacău, ., ., jud. Bacău, fără forme legale în mun. R., Aleea D. Roșie, ., jud. N., CNP_, studii 9 clase, căsătorit, un copil minor, îngrijitor de animale la . R., cu antecedente penale, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art.255 alin.1 C.pen., întrucât fapta săvârșită de acesta nu este prevăzută de legea penală.

Conform art.25 alin.5 C.pr.pen., instanța va lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată în procesul penal împotriva inculpatului G. A. de partea civilă I. E., CNP_, domiciliată în mun. R., ., ., apt.26, jud. N..

Se va lua act că inculpatul a fost asistat de avocat ales D. M. din Baroul N..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art.396 alin.6 C.pr.pen., raportat la art.16 alin.1 lit.b teza întâi C.pr.pen. achită inculpatul G. A., fiul lui P. și M., născut la data de 03.10.1987 în mun. R., jud. N., domiciliat în mun. Bacău, ., ., jud. Bacău, fără forme legale în mun. R., Aleea D. Roșie, ., jud. N., CNP_, studii 9 clase, căsătorit, un copil minor, îngrijitor de animale la . R., cu antecedente penale, trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art.255 alin.1 C.pen., întrucât fapta săvârșită de acesta nu este prevăzută de legea penală.

Conform art.25 alin.5 C.pr.pen., lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată în procesul penal împotriva inculpatului G. A. de partea civilă I. E., CNP_, domiciliată în mun. R., ., ., apt.26, jud. N..

Ia act că inculpatul a fost asistat de avocat ales D. M. din Baroul N..

Conform art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.05.2015

PT. PREȘEDINTELE COMPLETULUI

GREFIER

PROMOVAT LA TRIBUNALUL BACĂU, SEMNEAZĂ PREȘEDINTELE INSTANȚEI

D. M. N.

M. G.

FAO/ND

2 ex.

Red.și tehnored.17.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Distrugerea din culpă. Art.255 NCP. Sentința nr. 194/2015. Judecătoria ROMAN