Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 176/2015. Judecătoria ROMAN
Comentarii |
|
Sentința nr. 176/2015 pronunțată de Judecătoria ROMAN la data de 08-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA R.
-
Sentința penală nr.176
Ședința nepublică de la 08 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE V. S.
Grefier V. - G. M.
Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror L. E. P. de la P. de pe lângă Judecătoria R..
Ședința de judecată este înregistrată prin mijloace tehnice audio, în condițiile art.369 C.p.p.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat C. I. S., condamnat C. I. S. - LA C.. AV. SUREI G., având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP).
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 06.05.2015, fiind consemnate în încheierea corespunzătoare care face parte integrantă din prezenta, când pentru deliberare pronunțarea s-a amânat la data de 08.05.2015.
INSTANȚA
Prin cererea nr._ din 07.04.2015, petentul C. I.-S., domiciliat în mun. R., ., ., județul N., CNP_, a solicitat să se constate intervenită reabilitarea de drept în ceea ce privește condamnarea numitului C. I. S., fiul lui E. și A., născut la 9.01.1987 în R., Jud. N., cu același domiciliu în ._, fără ocupație, la 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de cuțit, aplicată prin sentința penală nr.80 din 08.02.2008 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare și pedeapsa de 6 luni închisoare la care a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art.193 C. Penal, aplicată prin sentința penală nr.80 din 08.02.2008 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare.
Instanța, din oficiu, a dispus atașarea cazierului judiciar aflat la fila 14. Din acesta rezultă că petentul a fost condamnat la 9 luni închisoare, din care 6 luni închisoare condiționată termen de încercare 3 ani, aplicată prin sentința penală din 20.08.2007 a Tribunalului din Viena, Austria.
Având în vedere că din momentul rămânerii definitive a soluțiilor de condamnare pentru comiterea infracțiunilor de mai sus, respectiv 23.02.2008 și pană la data pronunțării nu a mai comis alte infracțiuni, instanța apreciază ca fiind întemeiată cererea de reabilitare.
Faptul că în data de 20.08.2007, petentul a fost condamnat de către tribunalul din Viena, Austria, nu poate avea relevanță în țară cat timp nu există o hotărâre de recunoaștere a hotărârii străine. În cazul în care exista o hotărâre de recunoaștere, atunci erau incidente în cauză alte instituții de drept penal, respectiv anularea reabilitării de drept (dacă era împlinit termenul de reabilitare), revocarea suspendării condiționate sau reabilitarea judecătorească.
Pentru aceste motive instanța va admite cererea petentului C. I.-S., domiciliat în mun. R., ., ., județul N., CNP_, și va constata intervenită reabilitarea de drept în ceea ce privește condamnarea numitului C. I. S., fiul lui E. și A., născut la 9.01.1987 în R., Jud. N., cu același domiciliu în ./34 - CNP_, fără ocupație, la 1 (un) an închisoare., pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de cuțit, aplicată prin sentința penală nr.80 din 08.02.2008 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare și pedeapsa de 6 luni închisoare la care a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art.193 C. Penal, aplicată prin sentința penală nr.80 din 08.02.2008 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare.
Va constata împlinit termenul privind reabilitarea de drept pentru pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.80 din 08.02.2008 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare.
În temeiul art.537 C.p.p., la data rămânerii definitive a hotărârii de reabilitare se va face mențiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea.
Cheltuieli judiciare avansate în cauză rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea petentului C. I.-S., domiciliat în mun. R., ., ., județul N., CNP_, și constată intervenită reabilitarea de drept în ceea ce privește condamnarea numitului C. I. S., fiul lui E. și A., născut la 9.01.1987 în R., Jud. N., cu același domiciliu în ./34 - CNP_, fără ocupație, la 1 (un) an închisoare., pentru săvârșirea infracțiunii de port fără drept de cuțit, aplicată prin sentința penală nr.80 din 08.02.2008 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare și pedeapsa de 6 luni închisoare la care a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art.193 C. Penal, aplicată prin sentința penală nr.80 din 08.02.2008 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare.
Constată împlinit termenul privind reabilitarea de drept pentru pedeapsa rezultantă de 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.80 din 08.02.2008 pronunțată de Judecătoria R. în dosarul nr._, definitivă prin neapelare.
În temeiul art.537 C.p.p., la data rămânerii definitive a hotărârii de reabilitare se va face mențiune despre aceasta pe hotărârea prin care s-a pronunțat condamnarea.
Cheltuieli judiciare avansate în cauză rămân în sarcina statului.
În temeiul art.535 C.p.p cu drept de contestație în 10 zile de la comunicare la Tribunalul N..
Pronunțată în ședință publică astăzi 08.05.2015.
Președintegrefier
red. SV/26.05.2015
tehnored. mv/26.05.2015
5ex.
← Uz de fals. Art.323 NCP. Sentința nr. 140/2015. Judecătoria ROMAN | Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 192/2015. Judecătoria ROMAN → |
---|