Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 183/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 183/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 27-03-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

.

Dosar nr._

Sentința penală Nr. 183/2015

Ședința publică din data de 27 martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. M. O.

GREFIER – M. R.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror C. C..

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul C. V. I., trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr.6346/P/2014 din data de 24.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pentru săvârșirea infracțiuni de „furt”, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) din Codul penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.03.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare pentru data de 17.03.2015 și a amânat pronunțarea la data de 27.03.2015.

Asupra cauzei penale de față:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 6346/P/2014 din data de 24.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat pe rolul instanței sub nr._ din data de 08.12.2014, s-a dispus trimiterea în judecată în libertate a inculpatului C. V. I. pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) din Codul penal.

În actul de sesizare a instanței a fost reținută următoarea situație de fapt: în data de 24.05.2014, în jurul orelor 11:45, în timp ce se afla în Complexul Comercial Băneasa Shopping City, inculpatul a sustras din magazinul C. Băneasa (din incinta Complexului Comercial Băneasa Shopping City) 60 de pachete de gumă marca Orbit în valoare totală de 108,80 lei, fiind depistat de agenții de pază ai magazinului.

Situația de fapt a fost reținută în cursul urmăririi penale pe baza următoarelor mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații suspect / inculpat, declarații martor, procese - verbale de predare – primire bunuri.

La primirea dosarului, în baza art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului, cu aducerea la cunoștință a drepturilor sale în această procedură de cameră preliminară – obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător, precum și faptul că, în termen de 20 de zile de la data comunicării, are dreptul de a formula, în scris, cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Prin încheierea de cameră preliminară din data de 22.01.2015, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 6346/P/2014 emis la data de 24.11.2014 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București privind pe inculpatul C. V. I., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) din Codul penal. În baza aceluiași text de lege s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul C. V. I..

În cursul cercetării judecătorești, instanța a dispus citirea actului de sesizare, iar ulterior a adus la cunoștința inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) raportat la art. 374 alin. (4) și art. 375 din Codul de procedură penală privind procedura simplificată și i-a prezentat consecințele urmării acestei proceduri. Fiind audiat, inculpatul a declarat că solicită aplicarea art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în sensul că recunoaște fapta astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și dorește ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor depuse.

La dosar a fost comunicată, la solicitarea din oficiu a instanței, fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Inculpatul nu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri sau înscrisuri în circumstanțiere.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În fapt, în data de 24.05.2014, în jurul orelor 11:45, în timp ce se afla în Complexul Comercial Băneasa Shopping City, inculpatul a sustras din magazinul C. Băneasa (din incinta Complexului Comercial Băneasa Shopping City) 60 de pachete de gumă marca Orbit în valoare totală de 108,80 lei, fiind depistat de agenții de pază ai magazinului.

Instanța reține această situație de fapt prin coroborarea următoarelor probe administrate în faza de urmărire penală: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarații suspect / inculpat, declarații martor, procese - verbale de predare – primire bunuri, din care rezultă că inculpatul a fost cel care a sustras cele 60 de pachete de gumă Orbit din incinta magazinului Carrfeour, fiind prins în flagrant de către angajații magazinului.

De asemenea, această situație de fapt este confirmată prin declarația dată de inculpat în fața instanței de judecată de recunoaștere în totalitate a faptei, instanța reținând că în mod indubitabil, din ansamblul probator, reiese că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței în prezentul dosar.

În drept, fapta inculpatului C. V. I. constând în aceea că în data de 13.06.2014, în jurul orei 19:15, a luat din magazinul Peek & Cloppenburg, situat în incinta complexului comercial Băneasa Shopping City, mai multe articole de îmbrăcăminte, pe care le-a ascuns în sacoșa personală după care a ieșit din magazin fără a le achita, în scopul însușirii acestora pe nedrept, ceea ce a creat un prejudiciu în cuantum de 715,5 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) din Codul penal.

În ceea ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de furt, instanța apreciază că acesta constă în acțiunea de luare a unor bunuri mobile aparținând persoanei vătămate, fără consimțământul său, în scopul însușirii bunurilor pe nedrept.

Urmarea imediată a infracțiunii de furt constă în deposedarea persoanei vătămate de bunurile aflate în posesia sa și trecerea bunurilor sustrase în posesia inculpatului.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, sustragerea bunurilor datorându-se în exclusivitate săvârșirii de către inculpat a infracțiunii.

Latura subiectivă a infracțiunii este realizată sub forma intenției directe reglementate de art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul faptei și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii, din depozițiile martorilor și depozițiile reprezentantului persoanei vătămate coroborate cu declarațiile inculpatului, prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei.

Cu toate acestea, instanța reține că în cauză prejudiciul cauzat – de 108,80 lei este unul modic, acesta fiind și recuperat de persoana vătămată prin restituirea bunurilor sustrase. Mai mult decât atât, conform fișei de cazier judiciar a inculpatului, rezultă că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale (având aplicată doar o sancțiune cu caracter administrativ de 300 lei aplicată pentru săvârșirea unei fapte de furt, însă cu privire la care procurorul a apreciat că nu prezintă gradul de pericol al unei infracțiuni). De asemenea, instanța reține că inculpatul are studii superioare și este agent de vânzări.

Față de toate aceste considerente, instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 80 din Codul penal.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală, când instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei în condițiile art. 80 – 82 din Codul penal.

Potrivit dispozițiilor art. 80 alin. (1) din Codul penal, instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

De asemenea, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Constatând pe de o parte că infracțiunea de furt prevăzută în art. 228 alin. (1) din Codul penal nu este pedepsită cu închisoarea mai mare de 5 ani, că inculpatul a avut o atitudine sinceră și nu s-a sustras de la urmărirea penală sau de la judecată, că inculpatul nu a suferit anterior o condamnare și față de acesta nu s-a mai dispus renunțarea la urmărirea penală (sancțiunea administrativă aplicată inculpatului anterior neavând relevanță sub acest aspect), iar, pe de altă parte, infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă prin raportare la urmările produse, ținând cont și de circumstanțele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, faptul că are studii superioare și este agent de vânzări), instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 80 din Codul penal, va dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul C. V. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) din Codul penal.

În baza art. 81 din Codul penal va aplica inculpatului un avertisment.

Avertismentul constă în atenționarea inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, de-a lungul vieții. În acest context, instanța apreciază că aplicarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.

Totodată, se va atrage atenția inculpatului că, deși potrivit art. 82 alin. (1) din Codul penal, persoana față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, în conformitate cu dispozițiile alin. (3) al aceluiași text de lege, dacă în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana față de care s-a luat această măsură săvârșise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracțiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea acestui termen, renunțarea la aplicarea pedepsei se anulează și se stabilește pedeapsa pentru infracțiunea care a atras inițial renunțarea la aplicarea pedepsei, aplicându-se apoi, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

Cu privire la latura civilă, instanța constată că persoana vătămată S.C. C. R. S.A. nu se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul în valoare de 108,80 lei fiind recuperat, instanța urmând să ia act de acest aspect.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța va obliga pe inculpatul C. V. I. la plata către stat a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (400 lei din faza de urmărire penală și 100 lei din faza de cameră preliminară și de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la art. 80 din Codul penal dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul C. V. I. (fiul lui G. și M. L., născut la data de 04.08.1986 în Pătârlagele, jud. B., domiciliat în mun. București, ., ., ., sector 2, CNP_, cetățean român, necăsătorit, studii superioare, agent de vânzări, fără antecedente penale) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) din Codul penal.

În baza art. 81 din Codul penal aplică inculpatului un avertisment.

Ia act că persoana vătămată S.C. C. R. S.A., cu sediul în mun. București, .. 44A,, sector 1, nu se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul în sumă de 108,80 lei fiind recuperat.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.03.2015.

Președinte,

M. M. O.

Grefier,

M. R.

Redactat / Tehnoredactat jud. M.M. O. + grefier M. R.

2 exemplare/25.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 183/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI