Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 44/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2015

Sentința nr. 44/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Sentința penală Nr. 44/2015

Ședința publică de la 05 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. M. O.

GREFIER – M. R.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror C. C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. C., trimis în judecată în stare de libertate prin rechizitoriul nr._/P/2010 din data de 23.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute în art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1968 cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04.02.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 05.02.2015.

Asupra cauzei penale de față:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul nr._/P/2010 emis la data de 23.09.2014 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 26.09.2014 sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C. C. pentru săvârșirea, în concurs real de infracțiuni prevăzut în art. 33 lit. a) din Codul penal din 1968, a două infracțiuni de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul, având dreptul de conducere suspendat”, fapte prevăzute în art. 86 alin. (2) din O.u.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut următoarea situație de fapt: la datele de 21.11.2010, în jurul orei 09.40, și 08.04.2011, în jurul orei 23.55, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe . la B., respectiv pe . dreptul de conducere suspendat, acesta fiind reținut din data de 02.02.2010 pentru comiterea unei contravenții, iar ulterior pentru comiterea unor infracțiuni prevăzute în art. 184 alin. (1) și (3) din Codul penal din 1968 și art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese verbale de depistare, procese verbale de verificare, declarații martori, declarațiile inculpatului date în calitate de învinuit și inculpat.

Având în vedere faptul că înainte de data sesizării instanței, respectiv la data de 01.02.2014, au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul penal), precum și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul de procedură penală), deși la data săvârșirii faptei erau în vigoare alte acte normative, în fața instanței de judecată, procedura s-a desfășurat potrivit Codului de procedură penală intrat în vigoare la data de 01.02.2014.

Astfel, prin încheierea de cameră preliminară din data de 03.12.2014, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr._/P/2010 emis la data de 23.09.2014 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București privind pe inculpatul C. C., trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs real de infracțiuni prevăzut în art. 33 lit. a) din Codul penal din 1968, a două infracțiuni de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul, având dreptul de conducere suspendat”, fapte prevăzute în art. 86 alin. (2) din O.u.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 din Codul penal. În baza aceluiași text de lege s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul C. C..

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul, după ce i s-au adus la cunoștință drepturile prevăzute în art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate, declarația acestuia de recunoaștere în totalitate a faptei reținute prin rechizitoriu fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Inculpatul nu a solicitat proba cu înscrisuri.

La dosar a fost depusă, la solicitarea din oficiu a instanței, fișa de cazier judiciar a inculpatului actualizată.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:

În fapt, la datele de 21.11.2010, în jurul orei 09.40, și 08.04.2011, în jurul orei 23.55, inculpatul a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe . la B., respectiv pe . dreptul de conducere suspendat, permisul său de conducere fiind reținut din data de 02.02.2010 pentru comiterea unei contravenții, iar ulterior pentru comiterea unor infracțiuni prevăzute în art. 184 alin. (1) și (3) din Codul penal din 1968 și art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.

Această situație de fapt se probează cu procesele verbale de depistare (f. 11-12 și 13-14 d.u.p.), procesele verbale de verificare (f. 15-34 d.u.p.), declarațiile martorilor P. V. I. și P. Septimiu V. în prezența cărora a fost întocmit procesul verbal de depistare a inculpatului conducând pe drumurile publice autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_ (f. 49-50 și 51, 55.56 d.u.p.), declarațiile inculpatului date în calitate de învinuit și inculpat (f. 38, 39, 40-43, 44-48 d.u.p.).

Astfel, instanța reține că potrivit înscrisurilor existente la filele 15 – 34 din d.u.p., inculpatul avea dreptul de conducere suspendat, permisul de conducere fiind reținut din data de 02.02.2010 pentru comiterea unei contravenții, iar ulterior pentru comiterea unor infracțiuni prevăzute în art. 184 alin. (1) și (3) din Codul penal din 1968 și art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Inițial organele de poliție, reținându-i inculpatului permisul de conducere, i-au eliberat o dovada înlocuitoare cu drept de circulație pe o perioadă de 15 zile, până la data de 17.02.2010. Ulterior, la data de 07.04.2010, fiind implicat într-un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unei persoane, i s-a întocmit dosarul penal nr. 5717/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București. Conform declarației date de inculpat la data de 01.07.2010 în dosarul penal nr. 5717/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București (existentă în copie la fila 24 d.u.p.), inculpatul avea cunoștință că nu mai are dreptul de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice până la soluționarea definitivă a cauzei.

Cu toate acestea, conform proceselor verbale de depistare (f. 11-12 și 13-14 d.u.p.), declarațiilor martorilor P. V. I. și P. Septimiu V. (f. 49-50 și 51, 55.56 d.u.p.), coroborate și cu declarațiile inculpatului relevante sub acest aspect, reiese faptul că la datele de 21.10.2010 și 08.04.2011 inculpatul a fost depistat conducând pe drumurile publice autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare_, deși cunoștea că are acest drept suspendat.

Totodată, situația de fapt reținută de instanță se probează și cu declarațiile inculpatului date în cursul judecății prin care a arătat că a săvârșit faptele astfel cum acestea au fost reținute prin rechizitoriu.

În drept, faptele inculpatului C. C. constând în aceea că la datele de 21.11.2010, în jurul orei 09.40, și 08.04.2011, în jurul orei 23.55, a fost depistat în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes cu nr. de înmatriculare_ pe . la B., respectiv pe . dreptul de conducere suspendat (permisul său de conducere fiind reținut din data de 02.02.2010 pentru comiterea unei contravenții, iar ulterior pentru comiterea unor infracțiuni prevăzute în art. 184 alin. (1) și (3) din Codul penal din 1968 și art. 86 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată), întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul, având dreptul de conducere suspendat”, fapte prevăzute în art. 86 alin. (2) din O.u.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Sub aspectul încadrării juridice, instanța reține că în cauză legea penală mai favorabilă este reglementarea penală anterioară intrării în vigoare a Codului penal la data de 01.02.2014.

Astfel, limitele de pedeapsă prevăzute în cele două reglementări penale succesive sunt identice, astfel că legea penală mai favorabilă se identifică prin raportare la modalitatea de executare a pedepsei închisorii ce se va aplica (întrucât pedeapsa cu amenda nu se impune în cauză, din considerentele ce vor urma), precum și prin raportare la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni (acesta fiind mai favorabil în Codul penal din 1968).

Astfel, instanța reține că și modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante prevăzută în art. 81 din Codul penal din 1968 (spre care instanța se va orienta, după cum se va arăta în considerentele următoare) este mai favorabilă în cauză față de amânarea aplicării pedepsei rezultante prevăzute în art. 83 din Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014. Astfel, dacă se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, la rămânerea definitivă a acestei hotărâri, potrivit dispozițiilor O.u.G. nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, permisul de conducere al inculpatului se va anula, inculpatul putând să obțină un nou permis de conducere după trecerea unei perioade de 1 an de la rămânerea definitivă a acestei hotărâri. Dacă s-ar dispune amânarea aplicării pedepsei, pe lângă celelalte măsuri de supraveghere și obligații – inclusiv munca neremunerată în folosul comunității pe care instanța le va dispune (spre deosebire de suspendarea condiționată a executării pedepsei, unde nu se pot dispune astfel de obligații), în concret, în cazul de față, raportat la sancțiunile cu caracter administrativ aplicate inculpatului pentru același gen de fapte ca și cele deduse judecății, instanța ar aplica și dispozițiile art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, ceea ce ar însemna ca inculpatul să nu conducă vehicule pe perioada termenului de supraveghere de 2 ani.

În acest context, raportat la aceste aspecte, în concret, legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului C. C. este reprezentată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei) și Codul penal din 1968, urmând ca instanța să aplice în cauză dispozițiile acestor acte normative.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute în art. 86 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor), instanța reține că elementul material constă în acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care avea dreptul de conducere suspendat.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru circulația pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate dintre aceasta și elementul material rezultă din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Codul penal din 1968, întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui. Astfel, inculpatul a știut că are dreptul de conducere suspendat în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, acceptând posibilitatea creării unei stări de pericol pentru relațiile sociale privind circulația în siguranță pe drumurile publice.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 52 din Codul penal din 1968, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 din Codul penal din 1968, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. În acest sens, instanța reține următoarele: gradul ridicat de pericol social concret al faptei, având în vedere că inculpatul a condus în două date diferite pe drumurile publice având dreptul de conducere suspendat în urma încălcării grave a unor reguli de circulație din care a rezultat inclusiv vătămarea unei persoane, precum și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale – așa cum reiese din fișa de cazier judiciar (deși are aplicate 2 sancțiuni cu caracter administrativ), împrejurările și modul de comitere al faptelor, precum și persoana inculpatului și faptul că acesta are trei copii majori.

Totodată, instanța reține că în cauză nu sunt incidente circumstanțe legale sau judiciare atenuante de natură să atragă coborârea obligatorie a limitelor de pedeapsă sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.

Cu toate acestea, instanța reține că nu se poate orienta spre aplicarea unei pedepse cu amenda penală (ca de altfel nu se poate orienta nici spre renunțarea la aplicarea pedepsei reglementată de art. 80 de Codul penal sau spre aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ prevăzută în art. 18 indice 1 din Codul penal din 1968) întrucât, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar a inculpatului, acestuia i-au mai fost aplicate anterior amenzi cu caracter administrativ de 1000 de lei pentru săvârșirea unor fapte penale prevăzute în art. 86 alin. (2) din O.u.G. nr. 195/2002 republicată. Ca atare aplicarea unei amenzi penale, a unei amenzi cu caracter administrativ sau a unui simplu avertisment nu ar fi suficientă, aceste sancțiuni penale neputând asigura atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.

Totodată, în cauză se reține că de la data săvârșirii faptelor și până la data sesizării instanței cu rechizitoriu a trecut o perioadă de timp (aproximativ 4 ani) care nu poate fi apreciată ca fiind rezonabilă în condițiile în care cauza nu era una complexă și nici actele de urmărire penală nu au fost complexe, inculpatului nefiindu-i imputabilă această durată a urmăririi penale. În aceste condiții, la stabilirea pedepsei închisorii și a modalității de executare a acesteia, instanța va avea în vedere această trecere a timpului de la data săvârșirii infracțiunilor, apreciind că, deși faptele inculpatului sunt grave (raportat la amenzile cu caracter administrativ aplicate anterior inculpatului care denotă perseverența infracțională a acestuia) și poate ar fi impus executarea pedepsei rezultante a închisorii în regim de detenție, se impune aplicarea unor pedepse puțin peste minimul prevăzut de lege și suspendarea condiționată a pedepsei închisorii rezultante, pentru acoperirea duratei nerezonabile a procesului penal în acest caz concret.

Prin urmare, având în vedere cele expuse, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unor pedepse puțin spre minimul special prevăzut de lege, astfel cum acesta este redus cu o treime prin aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală.

Așadar, constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșită de inculpat, instanța, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul C. C. pentru săvârșirea a două infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de conducere suspendat, fapte prevăzute în art. 86 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirea faptei), la câte 2 pedepse de 8 luni închisoare, apreciind că pedepsele astfel cum vor fi stabilite și aplicate sunt de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei, prevăzute de art. 52 din Codul penal din 1968.

Potrivit art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1968, instanța va aplica pe lângă fiecare pedeapsă principală, pedepsele accesorii prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968 pe durata executării pedepsei închisorii. Instanța apreciază că atitudinea inculpatului față de valorile sociale sus-menționate vin în contradicție cu exercițiul acestor drepturi. Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța apreciază că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 din Codul penal rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

În baza art. 33 lit. a) din Codul penal din 1968, instanța va constată că cele două infracțiuni deduse judecății sunt infracțiuni concurente.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal din 1968, instanța va contopi cele două pedepse aplicate prin prezenta hotărâre pentru infracțiunile concurente în pedeapsa cea mai grea – de 8 luni închisoare, sporită la 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare.

Sporul de 2 luni închisoare se impune față de perseverența infracțională a inculpatului și pentru a nu se lăsa inculpatului senzația de impunitate.

În baza art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal din 1968, va interzice inculpatului C. C. drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968 pe durata executării pedepsei închisorii.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei rezultante ce urmează a i se aplica inculpatului, instanța reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 din Codul penal din 1968, conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani (în cazul concursului de infracțiuni); infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni; se apreciază de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Astfel, având în vedere însă că inculpatul poate să conștientizeze rezultatul faptelor sale și necesitatea adoptării unei conduite viitoare corespunzătoare celei prescrise de normele juridice, instanța consideră că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.

Considerând că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1968, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind o pedeapsă rezultantă de 10 luni închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului, instanța, în baza art. 81 din Codul penal din 1968, va suspenda condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 an și 10 luni, stabilit în condițiile art. 82 din Codul penal din 1968.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1968, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei. Astfel, această atenționare urmează a avea pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le va suporta în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța apreciază că aplicarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.

În temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1968, instanța va suspenda condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța va obliga pe inculpatul C. C. la plata către stat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (150 de lei din faza de urmărire penală și 150 de lei din faza de cameră preliminară și faza de judecată).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 86 alin. (2) din O.u.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul C. C., fiul lui N. și S., născut la data de 13.11.1967 în mun. București, domiciliat în mun. București, .. 20, ., ., posesor al C.I. . nr._, CNP_, cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de conducere suspendat” (fapta din data de 21.11.2010).

În baza art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal din 1968, interzice inculpatului C. C. drepturile prevăzute în art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968 pe durata executării pedepsei închisorii.

În baza art. 86 alin. (2) din O.u.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (în forma în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 5 din Codul penal și art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe același inculpat - inculpatul C. C., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de conducere suspendat” (fapta din data de 08.04.2011).

În baza art. 33 lit. a) din Codul penal din 1968, constată că cele două infracțiuni deduse judecății sunt infracțiuni concurente.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) din Codul penal, contopește cele două pedepse aplicate prin prezenta hotărâre pentru infracțiunile concurente în pedeapsa cea mai grea – de 8 luni închisoare, sporită la 10 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 10 luni închisoare.

Potrivit art. 81 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă condiționat executarea pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni, stabilit conform art. 82 din Codul penal din 1968.

În temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, suspendă condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.

Conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1968 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul C. C. la plata către stat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (150 lei din faza de urmărire penală și 150 lei din faza din camera preliminară și din faza de judecată).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

Judecător M. M. O. M. R.

Redactat / tehnoredactat jud. M.M. O. + grefier M. R.

2 exemplare/13.03.2015.

← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr....		Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 128/2015.... →

Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 44/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 44/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI