Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 612/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 612/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-08-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 612

Ședința publică din data de 18.08.2015

Instanța constituită din:

Președinte: A. U.

Grefier: L. B.

* * * * * * * * * * *

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București – a fost reprezentat de procuror C. V..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul S. A. trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr. 7522/P/2011 din data de 09.06.2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul S. A. personal aflat în stare de arest în altă cauză, asistat fiind de apărătorul desemnat din oficiu, Corcenco Olesea, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015, la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța aduce la cunoștința inculpatului fapta ce formează obiectul învinuirii, încadrarea juridică a acesteia și situația de fapt, astfel cum a fost reținută prin rechizitoriul nr. 7522/P/2011 din data de 09.06.2015, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.

De asemenea, instanța aduce la cunoștința inculpatului dispozițiile art. 374 alin. 4 rap la art. 375 alin. 1 C.p.p. și îl întreabă dacă recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare și dacă solicită ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără a solicita administrarea altor probe, cu excepția probei cu înscrisuri în circumstanțiere, pe care le poate depune la acest termen de judecată, cu precizarea că în cazul aplicării procedurii de judecată prevăzute de art. 396 alin 10 C.p.p., beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, cu o treime în cazul închisorii, respectiv cu o pătrime în cazul amenzii.

Inculpatul S. A. personal, având cuvântul, învederează instanței că recunoaște săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare și că solicită ca judecata cauzei să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

În baza art. 375 alin. 1 C.p.p., față de acordul exprimat de inculpat, instanța procedează la audierea acestuia, declarația sa fiind consemnată în proces-verbal și atașată la dosarul cauzei, după ce în prealabil a fost citită și semnată de acesta.

Instanța pune în discuție aplicabilitatea procedurii instituite de dispozițiile art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p., față de poziția procesuală a inculpatului și declarația sa de la acest termen de judecată.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că probele administrate în cursul urmăririi penale sunt suficiente pentru stabilirea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, astfel încât solicită instanței aplicarea procedurii instituite de dispozițiile art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p.

Inculpatul având cuvântul, solicită instanței aplicarea în prezenta cauză a procedurii instituite de dispozițiile art. 375 C.p.p.

Instanța constată aplicabilă procedura de judecată instituită de art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p., față de poziția inculpatului și de declarația sa dată la acest termen de judecată.

Reprezentantul Parchetului solicită instanței de judecată schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului, în sensul reținerii stării de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b VC.p., urmând a se aplica legea penală mai favorabilă.

Inculpatul S. A. prin avocat având cuvântul, arată că este de acord cu schimbarea încadrării juridice în sensul solicitat.

Instanța, deliberând, în baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul S. A., din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p. în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b VC.p. și art. 5 C.p.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanța, conform art. 387 C.p.p. rap. la art. 377 C.p.p., constată terminată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 388 C.p.p., acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, expune pe larg situația de fapt reținută în rechizitoriul nr. 7522/P/2011 din data de 09.06.2015 prin care inculpatul S. A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și arată că din probele administrate în cauză rezultă, fără echivoc, vinovăția inculpatului, acesta și recunoscând fapta săvârșită, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p. Astfel, solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, cu executare în regim de detenție și cu interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b VC.p.

Conform art. 274 alin. 1 C.p.p. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul din oficiu desemnat inculpatului, avocat Corcenco Olesea, având cuvântul solicită instanței de judecată reținerea circumstanțelor atenuante și stabilirea unei pedepse sub minimum special prevăzut de lege, având în vedere și dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

Ca modalitate de executare, având în vedere că este arestat în altă cauză, precum și starea de recidivă, solicită executarea în regim de detenție și cu interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b VC.p.

Inculpatul S. A. personal având cuvântul și ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său și regretă fapta.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr. 7522/P/2011 din data de 09.06.2015 a fost trimis în judecată inculpatul S. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală la data de 09.06.2015 sub nr._ .

În actul de sesizare se reține că la data de 12.05.2011, în jurul orei 15:15, inculpatul S. A. a condus autoturismul Daewoo Nubira cu nr. de înmatriculare_ pe Calea V., sector 3, iar la controlul organelor de poliție s-a constatat că nu posedă permis de conducere.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu declarațiile inculpatului, cu procesul verbal de depistare, cu procesul verbal de verificare, precum și cu declarațiile martorului B. A..

Fiind audiat în faza de cercetare judecătorească, inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 375 rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p., și-a menținut declarațiile date anterior în cauză în cursul urmăririi penale și a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, regretând fapta comisă, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

Declarațiile inculpatului în sensul recunoașterii faptei se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv cu: procesul verbal de depistare (filele 05-06 d.u.p.), procesul verbal de verificare (filele 07-08 d.u.p), precum și cu declarațiile martorului B. A. (filele 11- 12 d.u.p.).

Din procesul verbal de depistare rezultă că la data de 12.05.2011, în jurul orei 15:15, inculpatul S. A. a condus autoturismul Daewoo Nubira, cu nr. de înmatriculare_, pe Calea V., sector 3. S-a procedat la oprirea autoturismului în cauză și s-a constatat că inculpatul S. A., aflat la volanul acestuia, nu poseda permis de conducere.

Din procesul verbal de verificare rezultă că la momentul evenimentului rutier, inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Situația de fapt este confirmată și de martorul B. A. care a fost de față când inculpatul a declarat în fața organelor de poliție că nu posedă permis de conducere.

Analizând actele și lucrările dosarului, coroborând declarația inculpatului cu celelalte mijloace de probă, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 12.05.2011, în jurul orei 15:15, inculpatul S. A. a condus autoturismul Daewoo Nubira, cu nr. de înmatriculare_, pe Calea V., sector 3, din direcția . .>

Când a ajuns la intersecția . fost oprit pentru control de un echipaj de poliție.

La controlul organelor de poliție s-a constatat că inculpatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

Instanța a constatat că inculpatul S. A. a mai fost condamnat anterior.

Astfel, inculpatul a fost condamnat definitiv la 6 ani închisoare prin sentința penală nr. 865/2004 a Tribunalului București definitivă prin decizia penală nr. 328/2005 a ÎCCJ, fiind liberat condiționat la data de 06.10.2006, având un rest rămas neexecutat de 721 zile.

Inculpatul a săvârșit prezenta faptă la data de 12.05.2011, după ce pedeapsa se consideră executată. Față de această infracțiune, inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, fiind aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b C.p. privitoare la recidiva postexecutorie.

Având în vedere că de la data săvârșirii faptei până la judecarea cauzei a intervenit legea penală nouă, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei, urmând a se aplica legea penală mai favorabilă, conform art. 5 C.p., respectiv legea veche. Instanța a apreciat că legea veche este mai favorabilă sub aspectul limitelor de pedeapsă, determinat de starea de recidivă postexecutorie.

În drept, fapta inculpatului S. A., care la data de 12.05.2011, în jurul orei 15:15, a condus autoturismul Daewoo Nubira cu nr. de înmatriculare_ pe Calea V., sector 3, fără a poseda permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b VC.p. și art. 5 C.p.

Față de cele analizate, instanța a apreciat că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpatul S. A. la data de 12.05.2011, urmând să i se aplice pedeapsa prevăzută de lege.

Elementul material al infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată îl reprezintă acțiunea inculpatului de a conduce autoturismul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Urmarea imediată a infracțiunii constă în starea de pericol pentru desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice.

Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă în mod clar din materialul probator administrat în cauză, așa cum s-a arătat.

Sub raportul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acesteia.

La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 C.p., pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului, precum și incidența art. 396 alin. 10 C.p.p., respectiv reducerea limitelor pedepsei cu o treime în cazul pedepsei închisorii sau cu o pătrime în cazul pedepsei amenzii.

În raport de acestea, având în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, instanța a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimum special prevăzut de lege, este suficientă pentru reeducarea inculpatului.

Așa fiind, instanța urmează să aplice inculpatului o pedeapsă de 10 luni închisoare.

Instanța a apreciat că pedeapsa aplicată este echilibrată și că răspunde în concret principiului proporționalității și nevoilor reeducării.

Ca modalitate de executare, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar dacă inculpatul execută pedeapsa în regim de detenție, acesta fiind recidivist, în prezent aflându-se în executarea altei pedepse.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța trebuie să se raporteze la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Hirst c. Marii Britanii, respectiv S. și P. c. României ) care este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituție, dar și la Decizia nr. 74/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, în sensul ca exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.

Instanța reține că natura faptei săvârșite relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b VC.p..

Prin urmare, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 VC.p., instanța va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b VC.p.

Urmează, în baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b VC.p. și art. 5 C.p. rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p., să condamne pe inculpatul S. A. la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cu executare în regim de detenție și cu interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b VC.p.

Instanța va lua act că inculpatul este arestat în altă cauză.

Potrivit art. 274 alin. 1 C.p.p., va obliga inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu, avocat Corcenco Olesea, în sumă de 260 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 386 C.p.p. schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul S. A. din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C.p. cu aplic. art. 5 C.p., în infracțiunea prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b VC.p. și art. 5 C.p.

În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b VC.p. și art. 5 C.p. rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnnă pe inculpatul S. A. (fiul lui C. și L., născut la data de 12.03.1971 în București, CNP_, domiciliat în comuna Botoroaga, ., cetățean român, studii medii, necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale, în prezent încarcerat la Penitenciarul Jilava), pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, la 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 71 VC.p. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b VC.p.

Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, avocat Corcenco Olesea, în sumă de 260 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 18.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. U. L. B.

Redactat: jud. A. U.

Tehnoredactat: grefier L. B.

08.09.2015, 2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 612/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI