Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 197/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 197/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 10-03-2015
]Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI- SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr.197
Ședința publică de la 10.03.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. M.
Grefier: V. Șop
Din partea Ministerului Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București a participat procuror C. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale de față privind pe inculpatul Ș. P. trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București cu nr._/P/2009 din 30.09.2014 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin.1 N.C.p. cu aplic.art. 5 N.C.p.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedează la identificarea inculpatului Ș. P. (domiciliat în București, ., sector 3, CNP_, care se legitimează cu CI . nr._ eliberată de SPCEP SECTOR 3 BUCUREȘTI).
La interpelarea instanței, inculpatul precizează că avut loc un incendiu și i-a ars casa, ocazie cu care i-au ars și actele de identitate, făcându-și buletinul la adresa de domiciliu a unui prieten, iar toate comunicările făcute la acea adresă îi sunt înmânate de către prietenul său.
Instanța îi aduce la cunoștință inculpatului fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, că în cauză s-a dat citire actului de sesizare a instanței și a fost audiat și martorul din lucrări. De asemenea, instanța aduce la cunoștință inculpatului că potrivit art. 374 alin.4 C.p.p., în situația în care recunoaște în totalitate comiterea infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, poate solicita ca judecata cauzei să se facă numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care și le însușește și nu le contestă, fără a solicita administrarea unor noi probe, cu excepția probei cu acte în circumstanțiere, situație în care beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 conform art. 396 alin. 10 C.p.p. în cazul în care pedeapsa aplicată ar fi închisoarea și cu 1/4 în cazul în care pedeapsa aplicată ar fi amenda.
Inculpatul personal, având cuvântul, arată că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată, solicitând instanței aplicarea dispozițiilor art. 374 alin.4 C.p.p.
Instanța, având în vedere că acesta este primul termen de judecată la care inculpatul se prezintă, inculpatul schimbându-și adresa de domiciliu pe parcursul procesului penal, aspect cunoscut de instanță, după audierea martorului din lucrări, pune în discuție cererea inculpatului privind aplicarea procedurii simplificate prevăzute de art. 274 C.p.p.
Ministerul Public, prin reprezentant, având cuvântul arată că este de acord ca în cauză să fie aplicată procedura simplificată, întrucât nu este vina inculpatului că și-a schimbat adresa de domiciliu.
Instanța procedează apoi la ascultarea inculpatului, potrivit dispozițiilor art.375 al. 1 C.p.p., cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis in judecată și pe care a arătat că înțelege să o recunoască în totalitate, declarația inculpatului fiind consemnată și atașată la dosar, după care acordă cuvântul procurorului asupra cererii inculpatului de aplicare in cauza a dispozițiilor art. 374 alin.4 C.p.p.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul arată că este de acord cu judecarea cauzei în procedură simplificată, având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei și nu a contestat probele de la urmărire penală.
Instanța, asupra cererii inculpatului, în sensul ca judecata să se facă conform procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii prevăzută de art.375 C.p.p., văzând poziția procesuală manifestată de inculpat la acest termen de judecată, inculpatul recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa în cuprinsul rechizitoriului, în modalitatea descrisă de procuror în cuprinsul rechizitoriului și, solicitând ca judecata cauzei sa se facă în baza probelor administrate in cursul urmăririi penale, apreciază aceasta cerere ca fiind întemeiata și în baza art. 375 alin.2 C.p.p. o admite urmând ca judecata cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, conform art.374 alin.4 C.p.p.
Ministerul Public, prin reprezentant, având pe rând cuvântul în temeiul art. 386 C.p.p. și, în lumina Deciziei nr.265/2014 a Curții Constituționale, dar și în raport de concluziile pe care le va formula pe fondul cauzei, solicită schimbarea încadrării juridice a faptei pentru comiterea căreia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului din infracțiunea de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului prev. de art.336 alin.1 C.p. cu aplic.art.5 N.C.p. în infracțiunea prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 rep. Cu aplic.art.5 N.C.p.
Instanța, față de cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru comiterea căreia s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, formulată la acest termen de judecată de reprezentanta Ministerului Public, văzând și dispoz.art.386 C.p.p. aduce la cunoștință inculpatului că are posibilitatea de a solicita acordarea unui nou termen de judecata sau lăsarea cauzei pentru a doua strigare pentru a pregăti apărarea în raport de cererea de schimbare a încadrării juridice formulată.
Inculpatul, arată că este de acord cu schimbarea încadrării juridice a faptei așa cum s-a solicitat de reprezentanta Ministerului Public.
Văzând dispozițiile art.377 C.p.p. și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă părților cuvântul în dezbateri.
Ministerul Public, prin reprezentant, având cuvântul arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, fapta constând în aceea că la data de 17.09.2009 inculpatul a condus pe drumurile publice autovehiculul având în sânge o alcoolemie ce depășea limita legală, inculpatului fiindu-i recoltate două probe de sânge la interval de o oră, au rezultat valorile de 1,35 gr % alcool pur în sânge la ora 17.35 și 1,15 % alcool pur în sânge la ora 18.35, iar expertiza medico-legală efectuată a stabilit că la momentul depistării inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie în descreștere de 1,65-1,70 % alcool pur în sânge. Mentionează că, inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, iar la acest termen de judecată, inculpatul a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei și nu a contestat probele administrate la urmărire penală, prevalându-se de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii. Față de cele anterior expuse, solicită ca instanța să dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, cu reducerea limitelor de pedepasă cu 1/3 conform art.374 alin.4 rap. la art.396 alin.10 C.p.p., dar și cu reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal, iar ca și modalitate de exeuctare a pedepsei solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art.81-82 din vechiul Cod penal, urmând ca inculpatului să i se atragă atenția asupra prevedeirlor art.83 din vechiul Cod penal care prevăd revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art.274 C.p.p. solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul având ultimul cuvânt arată că nu mai are nimic de adăugat.
INSTANȚA,
Prin rechizitoriul nr._/P/2009 din data de 30.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a fost trimis în judecată, in lipsa si în stare de libertate, inculpatul Ș. P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 336 alin.1 C.p. cu aplic.art.5 C.p.
In actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, în data de 17.09.2009, în jurul orei 15.40, inculpatul Ș. P. a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, pe . 3 din direcția . către . o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/alcool pur în sânge la momentul prelevării mostrelor biologice.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2014 sub numar de dosar_ .
Organele de urmărire penală au reținut situația de fapt în urma administrării următoarelor mijloace de probă: declaratie inculpat (f.10 dup); declaratie martor asistent Z. D. A. (f.11 dup); raport de expertiză medico-legală nr.352/i/2013 privind interpretarea retroactive a alcoolemiei (f.19-20 d.u.p.); bulletin de analiză toxicologica nr.2898/2009 (f.13 d.u.p.); buletin de examinare clinică (f.17 d.u.p.); rezultat etilotest nr.ARRB-0156 (f.14 d.u.p.); cerere de analiză (f.15 d.u.p.); process-verbal de acte premergătoare (f. d.u.p.); proces-verbal de verificare (f.13 d.u.p.); proces-verbal de sesizare (f.9 d.u.p.).
Prin încheierea din Camera de Consiliu din 10.11.2014 judecatorul de camera preliminara a constatat legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul nr._/P/2009 din 30.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti și a dispus începerea judecății cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul Ș. P..
La primul termen de judecată după parcurgerea procedurii de camera preliminara respectiv la termenul din data de 27.01.2015, instanța conform art.374 alin.1 C.p.p. a dat citire actului de sesizare a instanței și, față de mențiunile din cuprinsul procesului-verbal întocmit de agenții de politie cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere emis pe numele inculpatului, potrivit cu care acesta nu mai locuiește la adresă de 10 ani, constatând că au fost epuizate toate mijloacele procedurale pentru asigurarea prezenței inculpatului, a apreciat că în cauză se impune efectuarea cercetării judecătorești.
La același termen de judecată, instanța a procedat la ascultarea sub prestare de jurământ religios a martorului Z. D. F. conform art. 121 alin.3, art.122 rap. la art. 381 C.p.p., declarația dată de martor fiind consemnată și atașată la dosar (fila 35 d.i.).
Tot la termenul de judecată din data de 27.01.2015, față de solicitarea reprezentantei Ministerului Public de amânarea judecății cauzei în vederea efectuării de noi verificări în Aplicațiile DEPABD și ANP cu privire la inculpat, instanța a dispus lăsarea cauzei pentru a doua strigare a cauzei, pentru ca pe parcursul suspendării ședinței de judecată să fie efectuate noi verificări în Aplicațiile DEPABD și ANP cu privire la inculpat. Constatând că, inculpatul figurează în baza de date DEPABD cu o nouă adresă de domiciliu, instanța a dispus amânarea judecății cauzei și citarea inculpatului Ș. R. la adresa din București, ., sector 3.
La termenul de judecată de astăzi 10.03.2015, inculpatul s-a prezentat în instanță, fiindu-i aduse la cunoștința dispozițiile art. 374 alin.4 N.C.p.p. conform cărora acesta poate solicita ca judecata cauzei sa se faca pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor depuse de parti, daca recunoaste in totalitate fapta retinuta in sarcina sa, situație în care beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevazute de lege pentru infractiunea retinuta in sarcina sa cu 1/3, conform disp. art. 396 alin. 10 C.p.p, inculpatul învederând instanței că solicită aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 374 alin.4 C.p.p., arătând că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare al instanței și nu solicită administrarea de noi probe, instanța procedând la ascultarea inculpatului sub acest aspect, potrivit art. 375 alin.1 C.p.p. (declarația de la fila 42 d.i.).
Instanța, văzând poziția procesuală manifestată de inculpat, inculpatul recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținută în sarcina sa în cuprinsul rechizitoriului, în modalitatea descrisă de procuror în cuprinsul rechizitoriului, inculpatul solicitând ca judecata cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care acesta le cunoaște și nu înțelege să le conteste, în baza art. 375 alin.2 C.p.p., instanța a admis cererea formulată de inculpat privind judecarea cauzei conform procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, urmând ca judecata cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, conform art.374 alin.4 C.p.p.
Analizând actele și lucrările dosarului, văzând și dispozițiile art.374 alin.4 NC.p.p coroborate cu art.375 al.1 NCpp., instanța reține următoarele:
La data de 17.09.2009, inculpatul Ș. P., în jurul orei 15.40, a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, pe . 3 din direcția . către ., fiind oprit pentru control de către un echipaj de poliție s-a constatat că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare inculpatul a fost condus la INML M. Minovici unde i s-au recoltat 2 probe de sânge la orele 17.35 și 18.35 rezultând următoarele valori ale alcoolemiei: 1,35 g% și, respectiv 1,15 g%. Potrivit raportului de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei nr. 352/i/2013 efectuat în cauză la data de 13.02.2014, la data de 17.09.2009, în jurul orei 15.40, inculpatul putea avea o alcoolemie teoretică în descreștere de cca 1,65-1,70 g%o.
Situația de fapt mai sus menționată rezulta din coroborarea probatoriului administrat in cauza după cum urmează:
Potrivit procesului - verbal de constatare (fila 9 d.u.p.) în data 17.09.2009, în jurul orei 15.40, inculpatul Ș. P. a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, pe . 3 din direcția . către ., fiind oprit pentru control de către un echipaj de poliție s-a constatat că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mențiunile acestui proces-verbal se coroborează și cu rezultatul testării inculpatului cu aparatul etilotest marca Drager – ARRB – 0227, care la poziția 0156 a indicat valoarea 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, cu buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării probelor biologice în vederea determinării gradului de intoxicație etilică și buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie (f.15-17 dup), care atestă faptul că inculpatului i-au fost recoltate două probe biologice la orele 17.35, respectiv 18.35, concluziile fiind în sensul că acesta avea la orele menționate o alcoolemie de 1,35 grame ‰, respectiv de 1,15 grame ‰.
Având în vedere aceste rezultate, instanța constată că, la momentul recoltării probelor biologice, inculpatul se afla în curba descendentă a alcoolemiei, aspect confirmat și de concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A12/_/2009 din data de 05.02.2014 (f. 179-20 d.u.p.), care precizează faptul că, teoretic, inculpatul ar fi putut avea la momentul săvârșirii faptei - 17.09.2009, ora 15.40 o alcoolemie teoretică în descreștere de cca. 1,65- 1,70 g ‰.
Deși calculul retroactiv al alcoolemiei oferă valori teoretice aproximative, reprezentând o interpretare a datelor oferite de analiza toxicologică, instanța consideră că această interpretare corespunde realității, întrucât se coroborează cu rezultatele conținute de buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, având în vedere orele la care au fost recoltate cele două probe biologice.
Totodată, instanța reține că situația de fapt se probează și cu declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei comise, date în fața instanței de judecată (f. 42 d.i.).
La data de 1 februarie 2014, anterior pronunțării prezentei hotărâri, au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal și Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de Procedură Penală, iar instanța trebuie să analizeze pentru fapta reținută în sarcina inculpatului legea penală mai favorabilă în raport de dispozițiile art. 5 din Noul Cod penal, dispoziții care prevăd că “În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă (alin.1)”.
Instanța constată că în analiza legii penale mai favorabile se ține cont atât de existența incriminării în cele două legi succesive (art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 și art. 336 al. 1 din Noul C.p.) sau a conținutului incriminărilor (condițiile de incriminare ori de tragere la răspundere penală), cât și de pedepsele prevăzute pentru infracțiunea respectivă în legile penale succesive. De asemenea, se mai ține cont și de celelalte instituții incidente în cazul în care s-ar dispune condamnarea inculpatului (circumstanțe atenuante, pedepse accesorii, regim de executare al pedepsei, astfel cum acestea sunt prevăzute de vechiul Cod penal și de Noul Cod penal). Având în vedere acestea instanța constată că, în ansamblu, legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche.
În consecință, instanța va admite cererea formulată de reprezentanta Ministerului Public de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul Ș. P. și, în baza art. 386 C.p.p., va schimba încadrarea juridică a acesteia din infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cu aplicarea legii penale mai favorabile, prev. de art. 336 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 5 N.C.p. în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr.195/2002 modif. și rep. cu aplicarea art. 5 N.C.p.
În drept, fapta inculpatului Ș. P., constând in aceea ca la data de 17.09.2009, în jurul orei 15.40, a condus autoturismul cu număr de înmatriculare_, pe . 3 din direcția . către . în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, respectiv 1,65-1,70 g%, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prev. de art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 rep.
Sub aspectul laturii obiective, prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, s-a adus atingere relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice, între fapta săvârșită și rezultatul socialmente periculos existând legătură de cauzalitate.
Sub aspectul laturii subiective, atitudinea psihică a inculpatului față de faptă și de urmările acesteia îmbracă forma vinovăției în modalitatea intenției directe, conform dispoziției art.19 alin.1 pct.1 lit.a C.p., deoarece inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (atingerea relațiilor sociale referitoare la siguranța circulației pe drumurile publice) și a urmărit producerea acestuia prin săvârșirea faptei, relevantă fiind declarația inculpatului de recunoaștere a faptei, acesta cunoscând implicația legală a prevederilor art. 87 alin.1 din O.U.G nr.195/2002 rep.
La individualizarea pedepsei la care va fi condamnat inculpatul, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 N.C.p., respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru faptele săvârșite (închisoare de la 1 la 5 ani), reduse cu 1/3 față de aplicarea art.396 alin.10 C.p.p., gradul de pericol social concret al faptei (locul unde conducea autoturismul, în București, un oraș aglomerat, pe timpul zilei, ora 15.40, oră la care traficul era foarte intens) precum și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv, faptul că nu are antecedente penale, precum și faptul că a avut o atitudine sinceră, acesta recunoscând fapta în fața instanței de judecată, care este căsătorit, este angajat, fiind o persoană integrată în societate. Având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, instanța va reține în favoarea acestuia și circumstanța atenunată prevăzută de art.74 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal.
Pentru toate acestea va aplica inculpatului Ș. P. o pedeapsă de 6 luni închisoare.
Față de situația de fapt reținută, față de individualizarea pedepsei, instanța reține că în cauză se poate face aplicarea art.81 din vechiul C.p., considerând că, scopul educativ, dar și punitiv al pedepsei poate fi atins chiar și fără privarea de libertate a inculpatului, astfel încât, conform art.82 din vechiul C.p. instanța va fixa un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
În baza art.359 din vechiul C.p.p. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din vechiul C.p. cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 274 alin.1 N.C.p.p. va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art 386 alin. 1 C.p.p., instanța admite sesizarea reprezentantei Ministerului Public de schimbare a încadrarii juridice a infracțiunii pentru comiterea căreia s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului Ș. P., din infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 C.pen., în infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art. 5 C.pen.
În baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. anterior, condamnă pe inculpatul Ș. P. (fiul lui C. și E., ns. la 22.04.1954, în București, CNP_, cetățean român, studii-gimnaziale, necunoscută cu antecedente penale, stare civilă-căsătorit, stagiu militar –satisfăcut, domiciliată în București, . A, Sector 3), la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. (faptă săvârșită în data de 17.09.2009)
În baza art. 81 alin. 1 C.p. din 1968 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 2 ani și 6 luni, ce constituie termen de încercare, conform art. 82 alin. 1 C.p. din 1968.
În baza art. 359 C.pr.pen. din 1968 atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.p. din 1968 cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei .
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror si inculpată.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2015.
P., GREFIER,
Red.MM/Tehred.V.Ș.
4 ex./_
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 204/2015.... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... → |
---|