Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 120/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 120/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 120
Ședința publică din data de 11.02.2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: C. C. E.
GREFIER: I. A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror P. M..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect sesizarea din oficiu a Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București privind constatarea imposibilității punerii in executare a dispozițiilor sentinței penale nr. 140 din data de 17.02.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dos. nr._, definitivă prin decizia penala nr.455/12.04.2011 a Tribunalului Bucuresti Sectia I Penala, privind plata cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat intimatul C. O. Patrik.
La apelul nominal făcut în ședința publică intimatul nu a răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și explicații suplimentare de dat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului sesizării.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței a constata imposibilitatea punerii in executare a dispozitiilor sentinței penale nr. 140 din data de 17.02.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dos. nr._, definitivă prin decizia penala nr.455/12.04.2011 a Tribunalului Bucuresti Sectia I Penala, cu privire la achitarea cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat intimatul.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele :
La data de 20.01.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, a fost înregistrată sub nr._, sesizarea din oficiu a Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București privind constatarea imposibilității punerii in executare a dispozițiilor sentinței penale nr. 140 din data de 17.02.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dos. nr._, definitivă prin decizia penala nr.455/12.04.2011 a Tribunalului Bucuresti Sectia I Penala, cu privire la achitarea cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat intimatul C. O. Patrik.
În sesizarea formulată se arată că, prin sentința penală nr. 140 din data de 17.02.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată în dosar nr._ – definitivă prin decizia penală nr. 455/12.04.2011 a Tribunalului București Secția I Penală, s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de revizuentul C. O. P. (cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Dobroiești, ., jud. Ilfov, la C.. Av. „C. F.) cu privire la Sentința penală nr. 569/28.09.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2010, ca inadmisibilă,revizentul fiind obligat la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Împotriva sentinței petentul a declarat recurs la data de 07.03.2011 iar Tribunalul București Secția I Penală prin decizia penala nr. 455/12.04.2011 a respins recursul ca nefondat obligandu-l pe acesta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Se mai arată că, la data de 17.05.2011 s-a luat legătura telefonic cu avocatul petentului, avocat care a comunicat telefonic că va achita cheltuielile și va depune dovada la Biroul Executări Penale, lucru care nu s-a întâmplat.
La data de 08.06.2011 a fost emis titlu executoriu către Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București – Serviciul Persoane Nerezidente în vederea executării cheltuielilor judiciare către stat de 120 lei aplicate prin sentința penală 140/17.02.2011 definitivă prin decizia penală 455/12.04.2011 a Tribunalului București Sectia I Penală.
La data de 27.12.2011 Administratia Finantelor Publice Sector 3 București, cu adresa nr._/04.11.2011 restituie titlul executoriu cu mențiunea că domiciliul acestuia este în Dobroiești, ., județ Ilfov și că având în vedere disp. 136 alin. 10 din OG 92/2003 rep.și mod. Titlul executoriu a fost transmis către DGFP Ilfov. Administrația Finanțelor Publice Voluntari, pe raza căruia își are contribuabilul domiciliul fiscal.
Ulterior la data de 26.01.2011 cu adresa nr._/11.01.2012 (fila 34 d.i.) restituie titlul executoriu cu mențiunea: „lipsă CNP”.
La data de 16.12.2012 a fost emisă adresă către Oficiul Român pentru Emigrări pentru a se comunica codul numeric personal al petentului în cazul în care i-a fost atribuit și dacă acesta mai figurează sau nu cu reședință în România.
La data de 15.01.2013 Inspectoratul General pentru Emigrări – Direcția Migrațiune comunică instanței faptul că petentul nu figurează în evidențe cu CNP atribuit și nici cu o reședință declarată pe teritoriul României.
La dosarul cauzei s-a atașat și dosarul de fond nr._ al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 140 din data de 17.02.2011 a Judecătoriei Sectorului 3 București pronunțată în dosar nr._ – definitivă prin decizia penală nr. 455/12.04.2011 a Tribunalului București Secția I Penală, s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de revizuentul C. O. P. (cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Dobroiești, ., jud. Ilfov, la C.. Av. „C. F.) cu privire la Sentința penală nr. 569/28.09.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2010, ca inadmisibilă, revizentul fiind obligat la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Împotriva sentinței petentul a declarat recurs la data de 07.03.2011 iar Tribunalul București Secția I Penală prin decizia penala nr. 455/12.04.2011 a respins recursul ca nefondat obligandu-l pe acesta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv adresa de comunicare a titlului de creanță emis pe numele intimatului, adresa Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 nr._/11.01.2012, adresa emisă către Oficiul Român pentru Imigrări, reiese că intimatul din prezenta cauză, C. O. P., cetățean irlandez, nu are CNP atribuit și nici domiciliul sau reședința în România. Astfel, instanța constată că nu pot fi puse în executare cheltuielile judiciare către stat în cuantum total de 20 lei, la plata cărora a fost obligat intimatul prin sentința penală nr. 140/17.02.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 455/12.04.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală.
În consecință, potrivit art. 599 C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. 1 lit. c C. proc. pen., constatând că există o împiedicare la executare, instanța va admite contestația la executare din oficiu, formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București și va constata imposibilitatea punerii în executare a sentinței penale nr. 140/17.02.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 455/12.04.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în ceea ce privește cheltuielile judiciare către stat, la plata cărora a fost obligat intimatul C. O. P..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 599 C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. 1 lit. c C. proc. pen., admite contestația la executare din oficiu, formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București.
Constată imposibilitatea punerii în executare a sentinței penale nr. 140/17.02.2011, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 455/12.04.2011, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în ceea ce privește cheltuielile judiciare către stat, la plata cărora a fost obligat intimatul C. O. P., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Dobroiești, ., jud. Ilfov.
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare, pentru procuror și intimat.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER
C. C. E. I. A. D.
Red. CEC/Tehnored. CEC, A.
2 ex/12.03.2015
← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 204/2015.... → |
---|