Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 65/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 65/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 27-01-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 65
Ședința nepublică din data de 27.01.2015
Instanța constituită din:
Președinte - Judecător: A. I. C.
Grefier: M. S.
Pe rol soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect cererea formulată de petentul I. M. C. privind aplicarea legii penale mai favorabile (art.595 C.p.p.)
Dezbaterile au avut loc la data 20.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26.01.2015, respectiv 27.01.2015 .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 14.01.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală a fost înregistrată sub nr._, cererea formulată de petentul I. M. C., privind aplicarea legii penale mai favorabile (art.595 C.p.p.)
În motivarea cererii, petentul arată că a fost condamnat în dosarele nr._ și nr._, că în prezent de află încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă și că solicită aplicarea legii penale mai favorabile (art.595 C.p.p.).
Instanta, vazand competenta de ordine publica de judecata a cererii atribuita potrivit art 47 al.2 si 3 rap la art 597 al. 1 CPP si art 23 din Legea 255/2013 privind punerea in aplicare a Codului de procedura penala, Instantei in a acrei raza teritoriala se afla locul de detinere in executarea pedepsei, Judecatoria Constanta, va declina competenta de judecata catre aceasta judecatorie .
Pentru acestea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
In temeiul art 47 al.2 si 3 rap la art 597 al. 1 CPP si art 23 din Legea 255/2013 privind punerea in aplicare a Codului de procedura penala, declina competenta de judecata a cauzei formulate de petentul I. M. C., născut la data de 07.05.1984, fiul lui C. și V., în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., catre Judecatoria Constanta.
Definitiva.
Pronuntata in Sedinta Nepublica in Camera de Consiliu.
Astazi 27.01.2015
P.
Judecator
A. I. Chitoiu Grefier
M. S.
2 ex.08.05.2015
← Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 781/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 137/2015.... → |
---|