Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 750/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 750/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 08-10-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 750

Ședința publică de la 08.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. S.

Grefier: A. P.

Pe rol pronunțarea în cauza penală de față privind pe inculpații O. I. F., Ș. A. F. și B. M. D., trimiși în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr._/P/2014 din 28.08.2014, inculpatul O. I. F. pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe în concurs real prev. de art. 193 al. 1, 2 C.p. cu aplic. art. 38 lit. 1 C.p. și inculpații Ș. A. F. și B. M. D. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1, 2 C.p. (dosar format prin disjungere din dosarul nr._/301/2014).

Dezbaterile au avut loc la data de 01.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 08.10.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr._/P/2014 din 28.08.2014 înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 29.08.2014 sub nr._/301/2014 inculpații O. I. F., C. P. R. A., Ș. A. F. și Bârzilă M. D. au fost trimiși în judecată după cum urmează: inculpatul O. I. F. pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe în concurs real prev. de art. 193 al. 1, 2 C.p. cu aplic. art. 38 lit. 1 C.p.; inculpații C. P. R. A., Ș. A. F. și Bârzilă M. D. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1, 2 C.p.

Faptele pentru care inculpatul O. I. F. a fost trimis în judecată constau în următoarele: La data de 03.08.2014, în jurul orei 06,20, în timp ce se afla pe ., a exercitat acte de agresiune împotriva persoanelor vătămate Simonica P. C. și V. T., provocându-le leziuni traumatice care au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, respectiv 1-2 zile de îngrijiri medicale.

Fapta pentru care inculpatul C. P. R. A. a fost trimis în judecată constă în următoarele: La data de 03.08.2014, în jurul orei 06,20, în timp ce se afla pe ., a exercitat acte de agresiune împotriva persoanei vătămate T. I. Gigel, provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Fapta pentru care inculpatul Ș. A. F. a fost trimis în judecată constă în următoarele: La data de 03.08.2014, în jurul orei 06,20, în timp ce se afla pe ., a exercitat acte de agresiune împotriva persoanei vătămate K. B., provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Fapta pentru care inculpatul B. M. D. a fost trimis în judecată constă în următoarele: La data de 03.08.2014, în jurul orei 06,20, în timp ce se afla pe ., a exercitat acte de agresiune împotriva persoanei vătămate K. B., provocându-i leziuni traumatice care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Organele de urmărire penală au reținut situația de fapt în urma administrării următoarelor mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii (f. 4-5), declarații persoane vătămate (76-84, 90-93, 95-98, 100-103), procese verbale de identificare a persoanelor după fotografii cu planșe foto (f. 197-207), procese verbale de vizionare a înregistrărilor video efectuate cu camerele de supraveghere cu CD-uri (212-226), rapoarte de expertiză medico-legală (f. 208-211), declarații martori (104-133), cereri și înscrisuri (f. 240, 242, 244, 247, 249-252, 254, 282-373), declarații inculpati (f. 26-30, 37-41, 45-48, 50, 53-55, 57-59).

Prin încheierea de ședință din data de 27.10.2014 judecătorul de cameră preliminară a dispus, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 345 al. 1 C.p.p., respingerea, ca neîntemeiate, a cererilor și excepțiilor formulate de inculpații C. P. R. A. și O. I. F., iar în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr._/P/2014 din 28.08.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Prin aceeași încheiere judecătorul de cameră preliminară a dispus și începerea judecății cauzei.

După rămânerea definitivă a încheierii de începere a judecății s-a stabilit primul termen pentru judecarea pe fond a cauzei.

Prin sentința penală nr. 363/24.04.2015 pronunțată în dosarul nr._/301/2015 s-au dispus următoarele:

„În baza art. 396 alin. 1 și 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g teza a-III-a C.p.p. cu aplicarea art. 67 și art. 70 din Legea 192/2006 modif., încetează procesul penal față de inculpatul C. P. R. A. pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p., ca urmare a depunerii la dosar a unui acord de mediere încheiat în condițiile legii între inculpat și persoana vătămată T. I. Gigel.

Constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză de la 03.08.2014 la 02.09.2014.

Ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

II. În baza art. 46 C.p.p. disjunge cauza cu privire la următorii inculpați și următoarele infracțiuni pentru care se va forma un dosar nou: inculpatul O. I. F. cu privire la infracțiunile de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p. și de art. 193 al. 2 C.p. (persoane vătămate S. P. C. și V. T.); inculpatul Ș. A. F. cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p. (persoană vătămată K. B.); inculpatul B. M. D. cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p. (persoană vătămată K. B.).”

Ca urmare a disjungerii din dosarul nr._/301/2014 s-a format dosarul nr._ privind pe inculpații O. I. F., Ș. A. F. și B. M. D., trimiși în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr._/P/2014 din 28.08.2014, inculpatul O. I. F. pentru săvârșirea a două infracțiuni de lovire sau alte violențe în concurs real prev. de art. 193 al. 1, 2 C.p. cu aplic. art. 38 lit. 1 C.p. și inculpații Ș. A. F. și B. M. D. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1, 2 C.p.

În dosarul de față, nou format, cu nr._, la termenul de judecată din 21.05.2015 s-a procedat la ascultarea inculpaților O. I. F., Ș. A. F. și Bârzilă M. D. și față de declarațiile acestora instanța a dispus efectuarea cercetării judecătorești în sensul ascultării persoanelor vătămate și a martorilor din lucrări.

La termenul de judecată 01.10.2015 s-au prezentat în fața instanței persoanele vătămate V. T. și S. P. C. care și-au restras plângerile penale formulate pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 C.p. cu privire la inculpatul O. I. F..

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Conform art. 193 Cod penal „(1) Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă. (3) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.”

Conform art. 158 Cod penal „(1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile. (2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.”

Având în vedere aceste dispoziții legale, în raport de actele dosarului, instanța constată că pentru infracțiunile prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p. pentru care inculpatul O. I. F. a fost trimis în judecată persoanele vătămate V. T. și S. P. C. și-au retras plângerile penale formulate pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe cu privire la inculpatul O. I. F..

Instanța mai constată că, potrivit art. 16 alin. 1 lit. g teza II-a C. proc. pen., „Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii;”.

Având în vedere acestea instanța va dispune, în baza art. 396 alin. 1 și 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g teza I C.p.p. rap. la art. 158 al. 1 și 2 C.p., încetarea procesului penal față de inculpatul O. I. F. pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p., ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către persoana vătămată S. P. C., iar în baza art. 396 alin. 1 și 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g teza I C.p.p. rap. la art. 158 al. 1 și 2 C.p., încetarea procesului penal față de inculpatul O. I. F. pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p., ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către persoana vătămată V. T..

Instanța, în baza actelor dosarului, va constata că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză de la 03.08.2014 la 02.09.2014.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța va lua act că persoanele vătămate V. T. și S. P. C. nu s-au constituit parti civile în cauză.

Având în vedere această soluție și constatând că pentru inculpații Ș. A. F. și Bârzilă M. D. se impune continuarea procesului penal, precum și că în cauză sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru disjungerea cauzelor, în baza art. 46 C.p.p. instanța va disjunge cauza cu privire la următorii inculpați și următoarele infracțiuni pentru care se va forma un dosar nou: inculpatul Ș. A. F. cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p. (persoană vătămată K. B.); inculpatul Bârzilă M. D. cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p. (persoană vătămată K. B.). De asemenea va fixa un termen în vederea judecării cauzei disjunse cu citare părți, cu citare martori, cu emiterea unei adrese la Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație cu privire la persoana vătămată K. B. și cu asigurare interpret pentru persoana vătămată K. B..

În baza art. 275 al. 1 pct. 2 lit. c C.p.p., în raport de soluția de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii, instanța va obliga fiecare dintre persoanele vătămate S. P. C. și V. T. la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

I. În baza art. 396 alin. 1 și 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g teza I C.p.p. rap. la art. 158 al. 1 și 2 C.p., încetează procesul penal față de inculpatul O. I. F. (născut la data de 04.01.1978 în Câmpulung, jud. Argeș, CNP_, fiul lui I. și C., cu domiciliul legal în Câmpulung, . nr. 34, jud. Argeș și efectiv în București, ., ., .) pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p., ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către persoana vătămată S. P. C. (cu domiciliul în Bistrița, ., ., jud. Bistrița Năsăud și cu reședința în București, .. 4, .. 2, ., sector 5).

În baza art. 396 alin. 1 și 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g teza I C.p.p. rap. la art. 158 al. 1 și 2 C.p., încetează procesul penal față de inculpatul O. I. F. pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p., ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către persoana vătămată V. T. (cu domiciliul legal în ., jud. B. și cu reședința în București, .. 4, .. 2, ., sector 5)

Constată că inculpatul O. I. F. a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză de la 03.08.2014 la 02.09.2014.

Ia act că persoanele vătămate nu s-a constituit parte civilă în cauză.

II. În baza art. 46 C.p.p. disjunge cauza cu privire la următorii inculpați și următoarele infracțiuni pentru care se va forma un dosar nou: inculpatul Ș. A. F. cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p. (persoană vătămată K. B.); inculpatul Bârzilă M. D. cu privire la infracțiunea de loviri sau alte violențe prev. de art. 193 al. 1 și 2 C.p. (persoană vătămată K. B.).

Fixează termen în vederea judecării cauzei disjunse la 12.11.2015, C7, ora 08,30 cu citare părți, cu citare martori, cu emiterea unei adrese la Inspectoratul General pentru Imigrări – Direcția Migrație cu privire la persoana vătămată K. B. și cu asigurare interpret pentru persoana vătămată K. B..

III. În baza art. 275 al. 1 pct. 2 lit. c C.p.p., în raport de soluția de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii, obligă fiecare dintre persoanele vătămate S. P. C. și V. T. la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

IV. Cu apel pe fond în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatulO. I. F., pentru persoanele vătămate S. P. C. și V. T. și pentru procuror.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.10.2015.

Președinte,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Sentința nr. 750/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI