Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 341/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 341/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA PENALĂ
Sentința penală nr. 341
Ședința publică din data de 22.04.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: M. M.
GREFIER: V. ȘOP
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror C. M. M..
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale de față, având ca obiect cerere de redeschidere a procesului penal formulată de petentul M. S..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 21.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 22.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală la data de 30.03.2015 sub număr de dosar_ petentul M. S. a solicitat în temeiul art. 466 C.p.p. redeschiderea procesului penal în ceea ce privește sentința penală nr.143/2012 pronunțată în dosarul nr._/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
În motivarea cererii petentul a arătat că, potrivit art. 466 C.p.p. are dreptul la redeschiderea dosarului în termen de 30 de zile de la primire și semnare, iar în sentință se menționează că are drept de recurs 10 zile.
A fost atașat dosarul nr._/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Petentul M. S. a fost condamnat prin sentința penală nr.972/21.09.2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul penal nr. 7825/2002 la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de înșelăciune și fals privind identitatea, prevăzute și pedepsite de art. 215 al. 2 și art. 293 Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 Cod penal, fiind dedusă din pedeapsa aplicată durata prevenției de la 17.11.1997 la 22.11.1997. Această sentință a rămas definitivă prin neapelare la data de 25.10.2000, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1337/25.10.2000 de către Judecătoria Sectorului 3 București.
Prin sentința penală nr. 143/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2011 s-a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București cu privire la executarea sentinței penale nr.750/19.05.2003 dată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr.7825/2002, contestația formulată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. 1 lit. c C.p.p. cu referire la disp. art. 126 alin. 1 lit. b C.p. și prin care se solicitase să se dispună cu privire la intervenirea prescripției executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului M. S..
Petentul M. S. a înțeles să solicite redeschiderea procesului penal cu privire la sentința penală nr. 143/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2011 având ca obiect contestația la executare formulată din oficiu de Biroul de executări penale din cadrul instanței.
Potrivit prevederilor art. 466 alin. 1 și 2 C. proc. pen. persoana condamnata definitiv care a fost judecata in lipsa poate solicita redeschiderea procesului penal in termen de o luna din ziua in care a luat cunostinta, prin orice notificare oficiala, ca s-a desfasurat un proces penal impotriva sa; este considerata judecata in lipsa persoana condamnata care nu a fost citata la proces si nu a luat cunostinta in niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, desi a avut cunostinta de proces, a lipsit in mod justificat de la judecarea cauzei si nu a putut incunostinta instanta; nu se considera judecata in lipsa persoana condamnata care si-a desemnat un aparator ales ori un mandatar, daca acestia s-au prezentat oricand in cursul procesului, si nici persoana care, dupa comunicarea, potrivit legii, a sentintei de condamnare, nu a declarat apel, a renuntat la declararea lui ori si-a retras apelul.
Prin urmare, se constată faptul că, solicitarea petentului de redeschidere a procesului penal cu privire la sentința penală nr. 143/16.02.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2011, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București cu privire la executarea sentinței penale nr.750/19.05.2003 dată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr.7825/2002, contestația formulată fiind întemeiată pe dispozițiile art. 461 alin. 1 lit. c C.p.p. cu referire la disp. art. 126 alin. 1 lit. b C.p. și prin care se solicitase să se dispună cu privire la intervenirea prescripției executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului M. S., este inadmisibilă, aceasta vizând o sentință care a avut ca obiect contestație la executare și nu o sentință ce a avut ca obiect fondul cauzei, așa cum prevăd disp. art. 466 C.pr.pen., astfel că în cauză urmează a fi admisă excepția inadmisibilității cererii formulate de petent.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 469 alin. 4 raportat la art. 466 C. proc.pen. instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnatul M. S..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 469 alin. 4 C.pr.pen., admite excepția inadmisibilității cererii, invocată de instanță din oficiu, privind redeschiderea procesului penal, în dos. nr._/301/2011, cerere formulată de condamnatul M. S. (fiul lui Salih și R., ns. la data de 18.11.1952, în Dovno, Yugoslavia, domiciliat în Sarajevo, . Bosnia –Herzegovina, în prezent încarcerat în Penitenciarul Jilava.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare pentru procuror și condamnat.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.MM/Tehred.V.Ș.
4EX.13.05. 2015
← Ultrajul. Art.257 NCP. Sentința nr. 323/2015. Judecătoria... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 336/2015.... → |
---|