Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1005/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1005/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 1005
Ședința publică de la 02 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
GREFIER - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul R. M. E., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței că la data formulării prezentei contestații la executare petentul se afla deținut în Penitenciarul Spital Rahova, precum și faptul că petentul a înaintat o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă; de asemenea, învederează instanței că au fost depuse la dosar atât copia sentinței penale nr.815/2014 a Judecătoriei Miercurea C., cât și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1478/4.10.2013 emis de Judecătoria B..
Instanța, față de lipsa apărătorului din oficiu, lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător din oficiu N. R., în substituirea apărătorului din oficiu P. D., care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 la dosar și delegația de substituire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței că la data formulării prezentei contestații la executare petentul se afla deținut în Penitenciarul Spital Rahova, precum și faptul că petentul a înaintat o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă; de asemenea, învederează instanței că au fost depuse la dosar atât copia sentinței penale nr.815/2014 a Judecătoriei Miercurea C., cât și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1478/4.10.2013 emis de Judecătoria B..
Instanța permite apărătorului din oficiu să ia legătura cu petentul.
Petentul, personal, arată că înțelege să își retragă prezenta contestație la executare.
Apărătorul petentului solicită să se ia act că petentul înțelege să își retragă contestația la executare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act că petentul înțelege să își retragă contestația la executare. Totodată, având în vedere că petentul a mai formulat alte două contestații la executare având același obiect, atât pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, cât și pe rolul Judecătoriei Miercurea C., solicită aplicarea unei amenzi judiciare în temeiul art.283 alin.4 lit.n C.pr.pen., pentru exercitarea de către petent cu rea-credință a drepturilor procesuale.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._ petentul Râșcanu M. E. a formulat contestație la executare împotriva mandatului de executare.
În fapt, petentul a arătat că nu a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile.
În drept, petentul nu a invocat niciun temei legal.
La dosarul cauzei s-au depus următoarele înscrisuri: fișa din baza de date informatizată a Administrației Naționale a Penitenciarelor privind mutările petentului, copia sentinței penale nr.815/2014 a Judecătoriei Miercurea C. și copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.1478/4.10.2013 emis de Judecătoria B..
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Petentul R. M. E. se află încarcerat în Penitenciar Rahova în executarea unei pedepse rezultante de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1117/12.06.2013 pronunțată de Judecătoria B., definitivă prin decizia penală nr.758/03.10.2013 a Curții de Apel B..
La termenul de judecată din data de 02.06.2015, în ședință publică, petentul a arătat că înțelege să își retragă contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze.
Având în vedere atitudinea procesuală a petentului în sensul că își retrage contestația la executare formulată, instanța, va lua act de retragerea contestației la executare formulată de petentul R. M. E..
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p.va obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, 100 lei onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petentul condamnat R. M. E. (fiul lui V. și V., ns. la data de 19.11.1991, C.N.P._, deținut în Penitenciarul Rahova) își retrage contestația la executare.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București). Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei rămâne în sarcina statului și se avansează din fondurile MJ.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi 2.06.2015.
Președinte,Grefier,
A. IuganAndreea D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./04.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








