Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1591/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1591/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 13-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 1591
Ședința publică de la 13 august 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
GREFIER – A. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, a fost reprezentat de procuror I. G..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul C. D. F., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător din oficiu L. G., care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că petentul a înaintat declarații prin care arată că nu a formulat prezenta contestație la executare și nu și-o însușește.
Petentul, personal, arată că nu a formulat prezenta contestație la executare și nu și-o însușește, astfel cum a precizat și în declarațiile înaintate.
Avocatul petentului și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a petentului.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr._ petentul C. D. F. a formulat contestație la executare solicitând deducerea a 11 zile din pedeapsa la care a fost condamnat.
Contestația la executare nu a fost motivată în fapt.
În drept, nu a fost invocat niciun temei legal.
Prin sentința penală 1490/15.07.2015 a Judecătoriei Focșani s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei contestații la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.07.2015, sub nr._ .
La termenul din 13.08.2015 petentul C. D. F. a arătat că nu au formulat contestația la executare ce face obiectul prezentei cauze și nu și-o însușește.
Având în vedere faptul că contestația la executare nu poate fi formulată decât de persoana aflată în executarea unei pedepse sau de instanță din oficiu, precum și faptul că petentul C. D. F. a arătat că nu el este cel care a sesizat instanța de judecată cu această cerere, instanța va luat act că petentul C. D. F. nu își însușește prezenta acțiune.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei se avansează din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petentul condamnat C. D. F. (fiul lui I. și D., ns. la 21.04.1989, deținut în Penitenciarul Rahova) nu își însușește contestația la executare.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei se avansează din fondurile MJ.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi 13.08.2015.
Președinte, Grefier,
A. I. A. D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./16.08.2015
| ← Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 1619/2015. Judecătoria... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1880/2015.... → |
|---|








