Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2581/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2581/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 15-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2581/2015
Ședința publică de la 15 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – E. A.
GREFIER -C. C.
M. P.- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror I. N. .
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul D. V. G., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, personal și asistat de avocat B. M., desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
La solicitarea instanței, petentul învederează că dorește rejudecare cauzei, întrucât nu este vinovat, fosta sa concubină mințind că i-a spart geamul termopan. De asemenea, precizează că aceasta a scos un contract de comodat fals și dorește administrarea unor probe cu înscrisuri și martori, pentru a-și dovedi nevinovăția.
Instanța, având în vedere că petentul a precizat că solicită rejudecarea cauzei, califică cererea ca fiind o cerere de revizuire și în raport de această împrejurare, pune în discuție excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 5.
Apărătorul petentului solicită admiterea excepției și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită admiterea excepției de necompetență teritorială și declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4, instanță care a pronunțat hotărârea de fond.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sector 4 București sub nr._ din data de 30.09.2015, petentul condamnat D. G., deținut în Penitenciarul București Rahova, a formulat contestație la mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 709/05.05.2015 emis de Judecătoria Sector 4 București. În esență, petentul a susținut că este nevinovat, instanța fiind indusă în eroare la momentul condamnării.
Din dispoziția instanței s-au depus la dosar relațiile solicitate (situația juridică la zi emisă de Penitenciarul Rahova București, fișa de cazier judiciar, sentința penală de condamnare, copie MEPI).
La termenul din data de 20.10.2015, petentul a învederat că solicită revizuirea pedepsei, întrucât a fost condamnat nevinovat.
Prin sentința penală nr. 2487/ 20.10.2015, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 4 București și în temeiul art. 50 C.p.p. rap. la art. 47 C.p.p. cu referire la art. 597 și art. 598 alin. 1 lit. d) din C. p.p., s-a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect contestație la executare, formulată de petentul condamnat D. G., în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la data de 02.11.2015, sub același număr.
La termenul de judecată din data de 15.12.2015, în raport de motivele invocate de către petent, instanța a calificat cererea petentului ca fiind o cerere de revizuire și a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei sectorului 5.
Asupra excepției de necompetență teritorială, instanța reține următoarele:
Petentul D. G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 428/18.02.2015 a Judecătoriei Sector 4 București, pedeapsă în a cărei executare se află în prezent (MEPI nr. 709/05.05.2015).
La primul termen de judecată, petentul a precizat că solicită rejudecarea cauzei, întrucât dorește să-și dovedească nevinovăția, aspecte pe care acesta le-a precizat și în cererea scrisă, instanța calificând cererea acestuia ca fiind o cerere de revizuire .
Instanța reține că, potrivit art. 458 cpp., competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță.
Având în vedere faptul că, în speță instanța care a judecat cauza în primă instanță este Judecătoria Sector 4 București, în baza art. 47 cpp rap la art. 458 cpp instanța va admite excepția de necompetență teritorială și va declina competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul D. G. (fiul lui V. și al lui I., născut la 09 Iulie 1967) – deținut în Penitenciarul București Jilava, în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.
Pe cale de consecință, va constata conflictul negativ de competență și va înainta dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență la Tribunalul București.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul D. G. (fiul lui V. și al lui I., născut la 09 Iulie 1967) – deținut în Penitenciarul București Jilava, în favoarea Judecătoriei Sector 4 București.
Constată conflict negativ de competență.
Înaintează dosarul în vederea soluționării conflictului negativ de competență la Tribunalul București.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,15.12.2015
Președinte, Grefier,
Red.E.A./6 ex.
Tehnored. C.C. 24 Decembrie 2015
| ← Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1140/2015.... → |
|---|








