Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 337/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 337/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 337

Ședința publică de la 18 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul K. A., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentul personal, aflat în stare de detenție și asistat de avocat ales, care depune împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-au atașat s.p. nr. 45/2014 pronunțată de Judecătoria Tg. S., s.p. 595/. C.A. B. și fișa de cazier judiciar a petentului, după care:

Se prezintă avocat S. Ș., care solicită să se ia act de încetarea delegației sale, ca urmare a prezentării apărătorului ales

Instanța, în baza art. 91 alin.4 Cpp, constată încetarea împuternicirii avocatului din oficiu al petentului și, în baza art. 3 rap la art. 2 din Protocolul încheiat între Baroul București și MJLC, dispune plata unui onorariu parțial în cuantum de 50 de lei cu titlu de onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cauză (pentru prestațiile efectuate până la data încetării însărcinării) - din fondul special al MJLC, în favoarea Baroului București.

Apărătorul petentului depune la dosar memoriu.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii, apreciind că legea mai favorabilă este legea veche. Arată că petentul a fost condamnat de C.A. B. la o pedeapsă cu executare. De asemenea, arată că în mod greșit s-a reținut grup infracțional organizat, întrucât nu a existat grup infracțional organizat.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii, ca nefondată, având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, sentința penală pronunțată de C.A. B. și față de motivele invocate.

Petentul, personal, având ultimul cuvântul, arată că este vorba de .sentința penală de la Tribunalul Prahova, definitivă prin cea de la C.A. B.. De asemenea, arată că Legea nr. 161/2003 a fost dezincriminată, precum și faptul că toate infracțiunile din cadrul grupului au fost abrogate.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, instanța reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 18.12.2014, sub nr._, petentul K. A. a formulat contestație la executare cu privire la condamnarea pe care o execută. În motivare, petentul a arătat că solicită aplicarea Legii 202/2010 și art. 320 ind. 1, deoarece la judecarea în fond a cauzei, din motive financiare nu a putut să se deplaseze la termenele de judecată și nici nu a beneficiat de o apărare corectă. La dosarul cauzei au fost depuse M.E.P.I. nr. 68/2014 din 07.11.2014, emis de Judecătoria Tg. S., fișă de cazier judiciar, s.p. nr. 45/2014 pronunțată de Judecătoria Tg. S. și s.p. 595/A/2014 pronunțată de Curtea de Apel B..

Analizând materialul probator administrat, instanța constată următoarele:

Prin s.pen. nr. 45/02.04.2014 a Judecătoriei Tg. S., def. prin dec. pen. 595/. a Curții de Apel B., petentul K. A. a fost condamnat după cum urmează:

În baza dispozițiilor art. 244 alin.l C.pen. ( art.215 alin.l, alin.3 și alin.4 din C.pen. din anul 1969 ), cu aplicarea dispozițiilor art.5 alin.l C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, la pedeapsa principală de 2(doi) ani și 6(șase) luni închisoare. În baza dispozițiilor art. 84 alin.l pct.2 din Legea nr.59/1934 ( art.215 alin.l, alin.3 și alin.4 din C.pen. din anul 1969 ), cu aplicarea dispozițiilor art.5 alin.l C.pen., pentru săvârșirea infracțiunii de emiterea unui CEC fară a avea la tras disponibil suficient, la pedeapsa principală de l(un) an închisoare. În baza dispozițiilor art.33 lit.”a” C.pen. din anul 1969, raportat la art. 34 alin.l lit.”b” C.pen. din anul 1969, cu aplicarea dispozițiilor art.5 alin.l C.pen., aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 2(doi) ani și 6(șase) luni închisoare. Constată faptul că infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului K. A., prin prezenta Sentință penală este concurentă cu următoarele: Infracțiunea de aderare la grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 alin.l din Legea nr. 39/2003 ( faptă săvârșită în perioada 2009 - 2010), respectiv cu complicitate la infracțiunea de cauzare a unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date, ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, prev. și ped.de art. 26 C.pen. din anul 1969, raportat la art. 49 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin.2 C.pen. din anul 1969 ( faptă săvârșită în perioada 2009 - 2010), pentru care, în urma aplicării dispozițiilor art. 33 lit. „a” C.pen. din anul 1969 a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.l lit.”a”, teza a Il-a și lit.”b „ C.pen. din anul 1969, pe durata de 2 (doi) ani, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata de 5(cinci) ani, prin Sentința Penală nr. 39 din data de 10 februarie 2012 a Tribunalului Prahova - Secția Penală, pronunțată în dosarul penal nr._, definitivă prin Decizia Penală nr. 89 din data de 8 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești. În baza dispozițiilor art. 86 15 alin.l C.pen. din anul 1969, raportat la art. art. 85 alin.l C.pen. din anul 1969, cu aplicarea dispozițiilor art.5 alin.l C.pen., dispune anularea beneficiului suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale de 3 (trei) ani închisoare plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.l lit.”a”, teza a Il-a și lit.”b „ C.pen. din anul 1969, pe durata de 2 (doi) ani, aplicată inculpatului prin Sentința Penală nr. 39 din data de 10 februarie 2012 a Tribunalului Prahova - Secția Penală, definitivă prin Decizia Penală nr. 89 din data de 8 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești. Repune in individualitatea lor următoarele pedepse: Pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.l lit.”a”, teza a Il-a și lit.”b „ C.pen din anul 1969, pe durata de 2 (doi) ani, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la grup infracțional organizat; Pedeapsa de l(un) an și 10 (zece) luni, aplicată pentru complicitate la infracțiunea de cauzare a unui prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau ștergerea, de date informatice, prin restricționarea accesului la aceste date, ori prin împiedicarea în orice mod a funcționării unui sistem informatic, în scopul de a obține un beneficiu material pentru sine sau pentru altul; În baza art.4 C.pen. constată faptul că infracțiunea prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003, pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de l(un) an și 10 (zece) luni, prin Sentința Penală nr. 39 din data de 10 februarie 2012 a Tribunalului Prahova - Secția Penală, pronunțată în dosarul penal nr._, definitivă prin Decizia Penală nr. 89 din data de 8 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, a fost dezincriminată prin Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286 /2009 privind Codul penal, Titlul II, art. 130, pct.2 . În baza dispozițiilor art. 36 alin.l și alin. 2 C.pen. din anul 1969, raportat la art. 33 lit. „a „ C.pen. din anul 1969 și la art. 34 alin.l lit.”b” C.pen. din anul 1969, cu aplicarea și a dispozițiilor art.5 alin.l C.pen., contopește pedepsele de mai sus, de 2(ani) ani și 6(șase) luni închisoare, respectiv de 3 (trei) ani închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.l lit.”a”, teza a Il-a și lit.”b „ C.pen. din anul 1969, pe durata de 2 (doi) ani, inculpatul K. A., urmând să execute în final pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.l lit.”a”, teza a Il-a și lit.”b „ C.pen. din anul 1969, pe durata de 2 (doi) ani. In baza dispozițiilor art. 36 alin.3 C.pen. din anul 1969, scade din durata pedepsei principale perioada deja executată, începând cu data de 13 aprilie 2011 și până la data de 10 februarie 2012.

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 1 și alin.2 C.pen. din anul 1969, pe durata executării pedepsei inculpatul va fi lipsit de exercițiul drepturilor prevăzute la art. 64 alin. 1 litera „a”, Teza a Il-a și lit.”b” C.pen. din anul 1969.

Prin d.pen. nr. 595/7.11 2014 a C.A. B., s-a admis apelul Parchetului de pe lângă Jud. Tg. S. împotriva sentinței penale susmenționate și s-au dispus următoarele: - s-a înlăturat dispoziția de condamnare a petentului pentru săv. infr. prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934; - s-a constatat că pentru infracțiunea de înșelăciune legea penală mai favorabilă este V.c.p., a încadrat această faptă în disp. art. 215 alin. 1, 3 și 4 c.p. și a menținut condamnarea de 2 ani și 6 luni închisoare; - s-au înlăturat disp. art. 33 lit. a – 34 lit. b c.p. și 36 alin. 1, 2 privind contopirea pedepselor de mai sus în pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni; - în baza art. 36 alin. 2 c.p. s-a contopit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pt. art. 215 alin. 1, 3 și 4 c.p. cu cea de 3 ani închisoare pt. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 aplicată prin s.pen. nr. 39/2012 al Tribunalului Prahova, rezultând 3 ani închisoare și 2 ani art. 64 alin. 1 lit. a teza IIa și lit. b c.p. - s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Examinând contestația dedusă judecății, se constată că atât instanța de fond cât și cea de control judiciar, au făcut aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la faptele reținute în sarcina petentului, ținând cont de limitele de pedeapsă ale acestora și de regimul sancționator administrat, cu referire la infracțiunea de înșelăciune reținând incidența V.c.p., făcând aplicarea art.4 C.pen. cu privire la infracțiunea prev. și ped. de art. 49 din Legea nr. 161/2003 și art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, constatând subzistența infr. prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și după . N.c.p. și aplicând regulile concursului de infracțiuni conform V.c.p., mai favorabil prin prisma faptului că nu presupune cumulul aritmetic al 1/3 din pedepsele contopite.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013, instanța va respinge contestația la executare formulată de către petentul K. A., ca neîntemeiată.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, va obliga petentul condamnat să plătească suma de 150 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 598 alin. 1 lit. d rap. la art.23 din Legea 255/2013 C.proc.pen., respinge contestația la executare formulată de contestatorul K. A., ca neîntemeiată.

În baza art. 274 C.proc.pen. obliga petentul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru petent

Pronunțată în ședința publică de la 18.02.2015.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 337/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI