Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 964/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 964/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 26-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 964/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – E. A.
GREFIER -C. C.
Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror C. P..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul M. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, personal și asistat de avocat ales S. M., cu împuternicire avocațială la fila 11 din dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, apreciind că cererea formulată de petent are ca obiect o lămurire a dispozitivului sentinței penale nr. 224/F/11.12.2014 a Curții de Apel G., și întrucât competența de soluționare a cererii aparține instanței de executare, pune în discuție excepția de necompetență materială a Judecătoriei sectorului 5.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției de necompetență materială și declinarea cauzei în favoarea Curții de Apel G..
Apărătorul petentului formulează aceleași concluzii.
INSTANȚA
Deliberând asupra excepției de necompetență materială, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 25.03.2015, sub nr.5602 /302/2015, petentul M. C. a formulat o contestație la executare, împotriva pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 224/F/11.12.2014 a Curții de Apel G., rămasă definitivă prin neapelare.
În motivarea cererii, petentul a arătat că, prin sentința sus menționată a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, pedeapsă pe care a început să o execute la data de 09.05.2011, solicitând ca în baza principiului retroactivității și aplicării legii penale mai favorabile și a faptului că fapta pentru care a fost condamnat, a fost săvârșită și soluționată conform C.p.1969, să i se deducă întreaga perioadă executată de la 9.05.2011, la zi.
La dosarul cauzei s-au depus copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. nr. 309/2014 din 12.02.2015 și copia sentinței penale nr. 224/F/11.12.2014 emise de Curtea de Apel G., instanța invocând din oficiu excepția de necompetență materială.
Petentul M. C. se află în executarea pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare aplicată în baza sentinței penale nr. 224/F/11.12.2014 a Curții de Apel G., rămasă definitivă prin neapelare, prin care a fost recunoscută în parte, numai sub aspectul pedepsei cu închisoarea și al pedepselor accesorii și complementare, hotărârea penală nr. 82 din 31.01.2012 a Tribunalului din Padova, Biroul Judecătorului pentru Anchetă Preliminară, astfel cum a fost modificată prin hotărârea Curții de Apel din Veneția din 10.12.2012, la pedeapsa principală de 5 ani și 2 luni închisoare, pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a profesa în cadrul instituțiilor publice pe o perioadă de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:
- art. 110, art. 605 Cod penal italian, având corespondent în art. 205 alin. 1 și 3 lit. a cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal al României;
- art. 609 octies și 609 ter aliniatul 1 nr. 2 Cod penal italian, având corespondent în art. 218 alin. 1 și 3 lit. f din Codul penal al României;
- art. 110,628aliniatul1șitrei n.l Cod penal italian, având corespondent în art. 233-234 alin. 1 lit. a cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal al României;
- art. 110 și 648 Cod penal italian, având corespondent în art. 270 alin. 1 cu aplicarea art. 77 lit. a din Codul penal al României.
În baza art. 154 alin. 6 lit. a din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cu modificările ulterioare, s-a dispus executarea în România a pedepsei principale de 5 ani si 2 luni închisoare, a pedepsei accesorii constând în interzicerea pe durata executării pedepsei principale a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b din Codul penal al României, precum și a pedepsei complementare constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a și b din Codul penal al României pe o perioadă de 5 ani.
S-a constatat că petentul a execut executarea pedepsei de 5 ani și 2 luni închisoare la data de 9.05.2011 și că aceasta expiră la data de 08.07.2016.
Asupra excepției de necompetență materială, Instanța reține că, potrivit art.598 alin.1 C.proc.pen
„Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.”
Se mai reține că, potrivit art. 598 alin.2 cpp., în cazul prevăzut la alin.1 lit.c, contestația se face la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
Având în vedere motivul invocat de către contestator în cauza de față, instanța constată că în cauză este incident cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin.1 lit.c cpp., respectiv,există o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, astfel că, în baza art. 598 alin.2 cpp cu ref la art. 598 alin.1 lit.c cpp., instanța va admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu și va declina
competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul M. C., în favoarea Curții de Apel G..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială invocată de instanță din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul M. C., fiul lui N. și al lui R., născut la 11 Martie 1981) – deținut în Penitenciarul București Rahova, în favoarea Curții de Apel G..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi,26.05.2015
Președinte, Grefier,
Red.E.A./6 ex.
Tehnored. C.C. 02 Iunie 2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 966/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 959/2015.... → |
|---|








