Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 192/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 192/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 28-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ nr. 192
Ședința publică de la 28 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – D. I. G.
GREFIER – C. C. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, a fost reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul B. D. F., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător L. G. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu M. E., care depune delegație de substituire la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că a fost înaintată declarația petentului prin care a arătat că nu dorește să fie prezentat la instanță.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.
Apărătorul petentului, având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea contestației ca nefondată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale constată că:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 03.12.2014, sub nr._, contestatorul B. D. F. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii în a cărei executare se află.
În fapt, contestația nu a fost motivată
În drept, contestatorul nu a invocat vreun temei legal.
Examinând actele dosarului Instanța reține că pe rolul aceleiași instanțe s-au înregistrat mai multe contestații la executare formulate de către același contestator, respectiv_ ,_/302/2014,_/302/2014,_/302/2014 care au fost respinse ca neîntemeiate.
În virtutea rolului activ, instanța a acordat doua termene de judecata pentru ca petentul să indice motivele pe care își întemeiază contestația la executare, însă acesta a comunicat doar o declarație prin care a solicitat ca judecata să se facă în lipsă și fără să răspundă solicitării instanței de judecată.
Observând că instanța este lipsită practic de posibilitatea de a analiza în concret contestația la executare, o va respinge ca neîntemeiată.
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, obligă contestatorul să plătească suma de 250 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 Ron va fi achitat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul B. D. (fiul lui M. și V., născut la data de 12.02.1986, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova).
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, obligă contestatorul să plătească suma de 250 ron către stat cu titlu de cheltuieli judiciare (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria Sectorului 3).
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 Ron va fi achitat din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28..01.2015
Președinte, Grefier,
Red. DIG/Tehnored. CA
5ex/ 03.02.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 196/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2454/2015.... → |
|---|








