Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 789/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 789/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 29-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 789
Ședința publică de la 29 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: G. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul G. N. L., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentul, lipsă apărător desemnat din oficiu I. P., care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a depus la dosar cerere de judecare în lipsă formulată de petent și întemeiată pe disp. art. 364 al. 4 C.p.p., după care:
Instanța, pune în discuție cerere de neînsușire formulată de petent de la fila 14 din dosar.
Apărătorul petentului și Reprezentantul Ministerului Public, pe rând, solicită să se ia act de neînsușire.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Jud. Moreni la data de 04.12.2014, sub nr._, petentul G. N. L. a formulat contestație la executare împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii.
Cererea nu a fost motivată în fapt.
În drept, petentul a invocat disp. art. 598 NC.p.p..
Prin sentința penală nr. 327 din data de 18.02.201 pronunțată în dosarul nr._, Jud. Moreni și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Jud. Sector 5 București, dosarul fiind înregistrat sub același număr.
La termenul de judecată din data de 29.04.2015, instanței a pus în discuție manifestarea de voință a petentului, în sensul de a nu-și însuși prezenta contestație, în raport de declarația acestuia consemnată în practicaua s.p. nr. 327/2015 a Jud. Moreni.
Instanța mai reține că prin decizia XXXIV din 6 noiembrie 2006 prin care s-a admis recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: ”instanța investită cu soluționarea cererilor de amânare ori întreruperea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de revizuire sau contestație la executare, în cazul retragerii acestora, urmează a se lua act de această manifestare de voință „
In consecință, Instanța urmează să ia act că nu a fost formulată de contestatorul G. N. L., prezenta contestație la executare.
În baza art.275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia având in vedere ca nu se poate retine culpa acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că prezenta contestație la executare nu a fost formulată de către petentul G. N. L. (fiul lui V. și al lui Doinița, născut la 01 mai 1981, CNP:_, deținut în Penitenciarul Mărgineni.
În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
În baza art. 272 c.p.p. onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi achitat din fondul M.J.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2015
Președinte,Grefier,
Red. M.P.
Tehnored. G.V.
5ex/11.05.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1129/2015.... → |
|---|








