Plângere conform art. 104 din Legea 254/2013. Sentința nr. 936/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 936/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 20-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 936
Ședința publică de la 20 mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: C. C. A.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul A. C. și pe intimat Penitenciarul R., având ca obiect contestație împotriva hotărârii judecătorului delegat – încheierea nr. 116/2015.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător Mosutan A. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu M. Stelica, care depune delegație de substituire la dosarul cauzei, lipsind intimatul și martorii V. N. și U. E. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează faptul că au fost înaintate declarațiile petentului și a martorului V. N. prin care au arătat faptul că nu doresc să fie prezentați la instanță.
Apărătorul petentului și Reprezentantul Ministerului Public arată pe rând că nu insistă în audierea martorilor.
Având în vedere că petentul nu s-a prezentat la acest termen de judecată dar a fost audiat fiind îndeplinită procedura prevăzută de art. 104 din Legea nr. 254/2013, Instanța revine asupra probei cu audierea martorilor.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul în dezbateri.
Apărătorul petentului, având cuvântul solicită admiterea contestației, urmând a se anula sancțiunea disciplinară aplicată de comisia de disciplină, respectiv suspendarea dreptului de a primi vizite pe o perioadă de 2 luni, potrivit art. 101 lit. d din Legea nr. 254/2013 întrucât amestecul găsit și revendicat de către petent nu fermentase, astfel amestecul a fost făcut la data de 09.01.2015 iar sticla a fost descoperită în data de 10.01.2015 astfel nu exista timp pentru ca amestecul respectiv să fermenteze într-un termen așa scurt, față de declarația petentului solicită admiterea plângerii.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea plângerii formulată de petentul condamnat împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere și să se constate corecta individualizare a sancțiunii precum și legalitatea și temeiniciei încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, instanța constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 19.02.2015, sub nr._, contestatorul A. C. a contestat încheierea nr. 116/2015, pronunțată în dosarul nr. 88/2015 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului R..
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 88/2015 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului R. și caracterizarea petentului.
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
Prin Hot. Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului R. nr. 596/21.01.2015, petentul A. C-tin a fost sancționat cu suspendarea dreptului de a primi și cumpăra bunuri, cu excepția celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea dreptului la apărare, petiționare, corespondență și asistență medicală pe o pe perioadă de cele mult 2 luni, pentru abaterea prev. de art. 82 lit. d din Legea nr. 254/2013.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă prin încheierea nr. 116/2015, pronunțată în dosarul nr. 88/2015 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului R..
Potrivit art. 82 lit. d din Legea nr. 254/2013, persoanelor private de libertate le sunt interzise producerea, deținerea sau consumul de băuturi alcoolice
În fapt, s-a reținut că la data de 29.12.2014, petentul a fost identificat în timp ce deținea asupra sa un pet conținând aproximativ 150-200 ml. alcool contrafăcut.
La termenul de judecată din 08.04.2015, în baza art. 104 alin. 12 din Legea nr. 254/2013, petentul a fost audiat și a recunoscut săvârșirea abaterii reținute în sarcina sa.
La termenul de judecată din 20.05.2015, petentul și martorii V. N. și U. E. V. comunicat faptul că nu doresc să fie prezentați la instanță.
Analizând materialul probator, rezultă că afirmațiile petentului se confirmă.
În acest sens, instanța constată că modalitatea concretă de săvârșire a faptei este descrisă detaliat în Raportul de incident și cele 2 rapoarte de activitate din 29.12.2014 întocmite de agenții de serviciu la momentul incidentului, documente care până la dovada contrară, se bucură de prezumția de temeinicie și legalitate.
De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse și declarațiile inițiale ale petentului - fil. 1, 10, 16 care a afirmat că a fost surprins de ofițerul de serviciu, având asupra sa un pet de aproximativ 150 ml. alcool contrafăcut, pe care dorea să îl consume, recunoscând practic abaterea imputată.
De asemenea, instanța constată că în cursul procedurii administrative, petentul nu a propus martori, indicându-i doar în cursul judecății, situație în care instanța nu poate aprecia cu privire la veridicitatea și obiectivitatea declarațiilor acestora.
În consecință, analizând mijloacele de probă administrate, instanța apreciază că vinovăția petentului a fost dovedită de materialul probator administrat.
În raport de aceste considerente,
În baza art. 104 din Legea nr. 254/2013, instanța va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul A. C., împotriva încheierii nr. 116/2015 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de liberate la Penitenciarul R., în contradictoriu cu Penitenciarul R..
În baza art.275 alin.2 C.p.p., va obliga contestatorul la plata sumei de 150 Ron, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 104 din Legea nr. 254/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul A. C. (fiul lui A. și P., născut la data de 10.07.1978, deținut în Penitenciarul R.), împotriva încheierii nr. 116/2015 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de liberate la Penitenciarul R., în contradictoriu cu Penitenciarul R..
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 150 Ron, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile M.J.
Definitiva.
Pronunțată în ședința de la 20.05.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 949/2015.... → |
|---|








