Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1066/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1066/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1066/2015

Ședința publică de la 09 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – E. A.

GREFIER -C. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror C. P..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul P. A. F., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, personal și asistat de avocat B. F., desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului solicită admiterea cererii de liberare condiționată, având în vedere că, acesta a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, reprezentând 202 zile, precum și natura infracțiunii și durata pedepsei, care nu prezintă pericol pentru societate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, apreciind că petentul îndeplinește condițiile prevăzute de lege, respectiv execută pedeapsa de 10 luni aplicată pentru o infracțiune la regimul circulației, a avut o conduită pozitivă pe parcursul executării pedepsei și a executat fracția prevăzută de lege.

Petentul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii, apreciind că, îndeplinește condițiile prevăzute de lege, executând pedeapsa în regim deschis, a prestat muncă și a obținut 21 de credite, a participat la diverse cursuri și a fost recompensat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 07.05.2015, sub nr.8366/ 302/2015, petentul P. A. F. a solicitat liberarea sa condiționată din pedeapsa de 10 luni închisoare, aplicată în baza sentinței penale nr.249/2014, pronunțată de C.A.B-Secția a II a Penală.

În motivarea cererii, petentul a arătat că îndeplinește în totalitate condițiile legale privitoare la liberarea condiționată.

În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar:procesul-verbal nr.23/08.06.2015 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul București – Rahova și caracterizarea comportamentului petentului în perioada executării pedepsei.

Din procesul-verbal nr. 23/08.06.2015 adresat de Penitenciarul Rahova, instanța reține că, deținutul se află în executarea pedepsei de 10 luni închisoare, aplicată în baza sentinței penale nr.249/2014, pronunțată de C.A.B-Secția a II a Penală, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism, având permisul anulat.

Executarea pedepsei a început la data de 10.12.2014 și urmează să expire la data de 09.10.2015.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 202 zile, pe care le-a executat, în care s-au inclus 21 de zile, ca urmare a muncii prestate.

Din caracterizarea comportamentului petentului în perioada executării pedepsei, instanța reține că acesta a avut un comportament adecvat față de personalul unității și față de normele instituționale.

În relațiile cu celelalte persoane private de libertate, a menținut relații neconflictuale și de sprijin.

Cu privire la activitățile desfășurate, instanța reține că deținutul a participat la programele educative de consiliere moral religioasă, concursuri tematice, adaptare pentru viața instituționalizată. De asemenea, petentul a participat la activități lucrative, având 21 zile câștig.

Instanța mai reține că deținutul nu a fost sancționat, fiind recompensat o dată.

Comisia apreciind că, acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, a propus liberarea condiționată.

Potrivit art. 59 c.p.1969, sub imperiul căruia a fost analizat petentul condamnat în Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată din Penitenciarul Rahova, fiind în ceea ce privește condițiile de analizat incidente prevederile art. 5 cod penal, pentru a beneficia de liberare condiționată condamnatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

- să fi executat fracția prevăzută de lege, 2/3 în cazul pedepselor mai mici de 10 ani și ¾ în cazul celor mai mari de 10 ani

- să fi fost stăruitor în muncă

- disciplinat

- să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale

Instanța constată că, în speță, petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă calculată potrivit dispozițiilor susmenționate pentru a beneficia de liberare condiționată și, având în vedere cele reținute în procesul-verbal, instanța constată că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare și disciplină, având un comportament adecvat pe parcursul executării pedepsei, fiind recompensat și participând la muncă.

În consecință, constatând îndeplinite cerințele prev. de art. 59-60 1969 Cod penal și apreciind că timpul executat de condamnat din pedeapsă este suficient pentru reeducarea condamnatului, instanța urmează a admite propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat P. A. F. și a dispune liberarea condiționată a acestuia.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul avocat oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat P. A. F. (fiul lui N. și al lui F., născut la 28 Iunie 1974) – deținut în Penitenciarul București Rahova

Dispune liberarea condiționată a condamnatului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocat oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul MJ.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 9.06.2015

Președinte, Grefier,

Red.E.A./6 ex.

Tehnored. C.C. 12 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1066/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI