Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1547/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1547/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 06-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 1547
Ședința publică de la 06 august 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - O. R.
GREFIER - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror D. A..
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul D. M. și pe intimatul P. R., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător din oficiu D. S., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie la dosar, lipsind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța permite apărătorului din oficiu să ia legătura cu petentul.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul petentului solicită admiterea contestației și schimbarea regimului de executare, având în vedere că petentul mai are de executat 2 ani și 11 luni închisoare, pe perioada executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar, nu este cunoscut cu antecedente penale.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii ca nefondată, având în vedere natura infracțiunii, perioada executată și împrejurarea că pe perioada executării pedepsei petentul nu s-a remarcat prin conduita sa.
Petentul, personal, solicită schimbarea regimului de executare pentru a fi mai aproape de copil și pentru a fi scos la muncă.
INSTANȚA
Prin plîngerea inregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._ petentul D. Marinuș a formulat contestatie impotriva incheierii nr.448/05.05.2015 a Judecatorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R..
La dosarul cauzei s-a depus dosarul nr.477/2015 al Judecătorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R. care cuprinde proces verbal de aducere la cunostinta a hotaririi comisiei pentru individualizarea regimului de executare și raport aferent, declaratia petentului.
Prin Încheierea nr. 448/05.05.2015 a Judecătorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R. s-a respins plingerea petentului ca nefondata.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Petentul D. Marinuș se află încarcerat în P. R. în executarea unei pedepse de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin s.p.nr.2872/2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri, fapta constind în aceea că în data de 27.04.2014 împreună cu alți inculpați au procurat heroină și au comercializat-o prin intermediul celorlalți membri ai grupului organizat din care făceau parte.
Pedeapsa a început la 08.05.2014 si expiră la 07.07.2018.
Petentul a contestat stabilirea regimului de executare respectiv cel inchis iar prin încheierea nr. 448/05.05.2015 a Judecatorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R. s-a respins plingerea petentului, ca nefondata.
Împotriva acestei încheieri petentul a formulat prezenta contestație pe care instanța o apreciază ca nefondata și urmează să o respingă pentru următoarele motive:
Potrivit art.36 din Legea 254/2013 (1) Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani.
(2) În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Instanța apreciază că în ceea ce îl privește pe petentul D. Marinuș nu se impune încadrarea, pe cale de excepție, de la prima analiză, într-un regim mai putin sever față de durata din pedeapsă executată, de cuantumul pedepsei, de perioada rămasă de executat de natura și gravitatea infracțiunii (infracțiunea de trafic de droguri, infracțiune cu grad ridicat de pericol social), de persoana condamnatului, care nu s-a remarcat prin conduita sa ori prin participarea sau programe sau activitati lucrative, astfel ca instanta, in baza art.39 Legea 254/2013 va respinge ca nefondata contestația formulată de petentul condamnat D. M. împotriva Încheierii nr. 448/05.05.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul R..
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. va obliga petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justitiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 39 Legea 254/2013 respinge ca nefondată contestația formulată de petentul D. MARINUȘ (fiul lui C. și A., ns. la data de 05.02.1987, CNP_, deținut în Penitenciarul R.) împotriva Încheierii nr. 448/05.05.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul R..
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București), 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 06.08.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 1664/2015. Judecătoria... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1777/2015.... → |
|---|








