Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2326/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2326/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 16-11-2015
Dosar nr._
ROMANIA
JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI-SECTIA I PENALA
Sentința penală nr.2326
Ședința publică din data de 16 11 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - O. R.
GREFIER - I. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror C. A. L.
Pe rol soluționarea propunerii de liberare condiționată formulată de petentul C. N. L..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent avocat din oficiu, Z. G., cu imputernicire avocatială la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei ca s-au depus la dosarul cauzei relatii de la comisia de liberari conditionate si relatii in sensul ca petentul a fost liberat la termen la data de 06 11 2015.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constată terminată cercetarea judecatorească și acordă cuvintul in dezbateri.
Apărătorului petentului solicită instantei sa ia act ca propunerea penitenciarului a ramas fara obiect.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instantei sa ia act ca propunerea penitenciarului a ramas fara obiect.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată urmatoarele:
Prin propunerea Penitenciarului Rahova-Comisia de individualizare regimuluid e executare a pedepselor inregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 la data de 07 10 2015 sub nr._ petentul C. N. L. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani, 3 luni inchisoare pronuntata prin sentinta penala nr.1512/2014 a Judecatoriei sector 4 Bucuresti.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Petentul C. N. L. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani, 3 luni inchisoare pronuntata prin sentinta penala nr.1512/2014 a Judecatoriei sector 4 Bucuresti pentru savirsirea infractiunii prev.de art.335 Cp, fapta constând în aceea că la data de 29 04 2011 a condus un vehicul pe drumurile publice fara sa posede permis de conducere.
Pedeapsa a început să fie executată la data de 28 10 2014 si expiră la 06 11 2015.
Potrivit relațiilor depuse de la Penitenciarul Rahova condamnatul devine propozabil dupa executarea a 2/3 din pedeapsă, respectiv 792 zile și expira la data de 06 11 2015.
Din cuprinsul relațiilor depuse de Penitenciarul Rahova, reiese ca petentul condamnat a fost liberat la termen la 06 11 2015.
Avînd în vedere cele reținute mai sus, ca petentul a fost liberat la termen la data de 06 11 2015, instanța va respinge propunerea de liberare condiționată a petentului condamnat C. NICUȘOR L. ca rămasă fără obiect.
În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuieliel judiciare rămân în sarcina statului, 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge propunerea de liberare condiționată a petentului condamnat C. NICUȘOR L. ( fiul lui N. si M., ns 14 01 1977, CNP_ detinut in Penitenciar Rahova-liberat la 06 11 2015, domiciliat in Bucuresti, ..20 . .) ca rămasă fără obiect.
În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuieliel judiciare rămân în sarcina statului, 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.11.2015.
P. GREFIER
OR/IC/25 11 2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








