Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2273/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2273/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 11-11-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECTIA I PENALA

Dosar nr._/2015

Sentința penală nr. 2273

Ședința publică de la 11 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. I. G.

GREFIER- C. C. A.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror P. C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul Haria C., având ca obiect liberarea condiționată (art. 587 C.p.p.).

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu R. E. V., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că potrivit fișei individuale a petentului condamnat Haria C. din baza de date A.N.P. aflată la fila 32 a dosarului, din care rezultă că acesta a fost pus în libertate la data de 30.09.2015 în urma admiterii contestației la executare prin sentința penală nr. 1844/22.09.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2015, care a fost atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului, având cuvântul solicită respingerea cererii ca lipsită de obiect, având în vedere că petentul a fost pus în libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită să se constate ca rămasă fără obiect cererea.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 02.09.2015 sub nr._, petentul Haria C. a solicitat liberarea condiționată din pedeapsa pe care o execută.

În fapt, petentul a arătat că a executat 11 luni din pedeapsa de 1 an și a mai executat și o parte din mandat în Norvegia în perioada 30.04._15.

În drept, petentul nu a invocat vreun temei legal.

În dovedirea cererii s-a administrat proba cu înscrisuri fiind depuse la dosar: copia procesului-verbal nr. 36/07.09.2015, al comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Rahova, caracterizarea petentului, fișa de cazier judiciar a petentului, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2604/2014 din data de 19.03.2015 emis de Judecătoria B.. De asemenea a fost atașată și copia sentinței penale nr. 1844/22.09.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.

Analizând actele și lucrările dosarului, Instanța reține următoarele:

Din conținutul relațiilor comunicate de Penitenciarul Rahova, instanța reține că, deținutul se află în executarea unei pedepse de 1 an închisoare, aplicată în baza sentinței penale nr. 2011/2014 a Judecătoriei B..

Potrivit fișei individuale a petentului condamnat Haria C. din baza de date A.N.P. aflată la fila 32 a dosarului, din care rezultă că acesta a fost pus în libertate la data de 30.09.2015 în urma admiterii contestației la executare prin sentința penală nr. 1844/22.09.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2015.

Pentru considerentele expuse, va respinge ca rămasă fără obiect cererea de liberare condiționată formulată de către condamnatul Haria C..

În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 ron va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca rămasă fără obiect cererea de liberare condiționată formulată de către condamnatul Haria C. (fiul lui I. și M., născut la 05.06.1966, CNP_).

În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 ron va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.11.2015

Președinte,Grefier,

Red. D.I.G./tehnored. A.C.C.

5 ex./11.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2273/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI