Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2335/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2335/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 17-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2335/2015

Ședința publică de la 17 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – E. A.

GREFIER -C. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror I. N. .

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul H. I., având ca obiect liberarea condiționată.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, personal și asistat de avocat din oficiu N. L., cu delegație la dosar.

Procedura de citare nu este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia se învederează lipsa relațiilor solicitate de la Penitenciarul Rahova.

Petentul, personal, arată că nu a formulat cererea de față și nici nu și-o însușește.

Reprezentatul Ministerului Public și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, solicită să se ia act de poziția procesuală a petentului, în sensul respingerii cererii, ca fiind neînsușită.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 02.11.2015, sub nr._, petentul H. I. a solicitat liberarea sa condiționată.

În motivarea cererii, petentul a arătat că a fost disciplinat, stăruitor în muncă, și recompensat de șapte ori, motiv pentru care sunt întrunite toate condițiile pentru a fi eliberat condiționat.

La termenul de judecată din această dată, petentul a arătat că nu are interes în continuarea procesului, întrucât cererea nu a fost formulată de el și nici nu și-o însușește.

Față de poziția procesuală exprimată de petent, instanța va respinge cererea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat H. I., ca neînsușită.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat H. I. (fiul lui I. și al lui A. V., născut la 04 Mai 1979) – deținut în Penitenciarul București Rahova, ca neînsușită.

În baza art. 275 alin. 3 cod procedură cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocat oficiu în cuantum de 130 lei se va avansa din fondul MJ.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.11.2015.

Președinte, Grefier,

Red.E.A./6 ex.

Tehnored. C.C. 20 Noiembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2335/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI