Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1841/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1841/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1841/2015

Ședința publică de la 22 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – E. A.

GREFIER -C. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror C. P..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul I. R. V., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, personal și asistat de avocat ales M. Ș. S., cu împuternicire avocațială la fila 14 din dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Apărătorul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune o caracterizare, adeverință, copia contractului individual de muncă și acte de stare civilă.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba solicitată de petent.

Instanța, deliberând asupra probei cu înscrisuri formulată de petent, considerând-o utilă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează, reținând actele la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului solicită admiterea cererii de liberare condiționată, urmând să se constate că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la fracție și comportament. Astfel, solicită să se aibă în vedere că, petentul nu a fost sancționat disciplinar, a participat la toate activitățile cultural-educative, a menținut legătura cu familia, înainte de arestare producerea venituri licite, iar după liberare, are un loc de muncă asigurat, existând perspective certe pentru reinserția socială.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii de liberare condiționată, urmând să se aibă în vedere că petentul se află la prima analiză a comisiei, mai are de executat 200 de zile din pedeapsă, este cunoscut cu antecedente penale, anterior suferind numeroase condamnări, beneficiind de clemența legii și de o grațiere.

Apărătorul petentului, având cuvântul în replică, solicită să nu se aibă în vedere antecedentele penale de care s-a ținut cont la momentul condamnării, ci de propunerea comisiei.

Petentul, având ultimul cuvânt, arată că, a încercat să aibă un comportament bun, că într-adevăr este recidivist, dar din anul 2002. Solicită să se aibă în vedere că are 2 copii, unul fiind în clasa I, iar unul în primul an la facultate și că are posibilitatea de a se angaja.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului București – Rahova, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.09.2015, sub nr._ /302/2015, s-a solicitat liberarea condiționată a condamnatului I. R. V. din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată în baza sentinței penale nr. 1637/2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 5.

Cererea a fost însoțită de procesul-verbal nr.36/07.09.2015 și caracterizarea comportamentului petentului în perioada executării pedepsei și fișa de cazier judiciar.

Din procesul-verbal nr. 36/07.09.2015 adresat de Penitenciarul Rahova, instanța reține că, deținutul se află în executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată în baza sentinței penale nr. 1637/2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 5, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat .

Executarea pedepsei a început la data de 29.06.2015 și urmează să expire la data de 26.03.2016.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 487 zile și a executat 548 zile, în care s-au inclus 18 zile, ca urmare a muncii prestate.

Din caracterizarea comportamentului petentului în perioada executării pedepsei, instanța reține că acesta a avut un comportament adecvat față de personalul unității și față de normele instituționale.

Cu privire la activitățile desfășurate, instanța reține că deținutul a participat la programele educative și religioase. De asemenea, petentul a participat la activități lucrative, având 18,69 zile câștig.

Instanța mai reține că deținutul nu a fost sancționat, fiind recompensat o dată.

În ceea ce privește profilul psihologic, instanța reține că deținutul este o persoană relativ echilibrată emoțional la momentul evaluării.

Comisia, în opinie majoritară, apreciind că, acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, a propus liberarea condiționată.

Potrivit art. 59 c.p.1969, sub imperiul căruia a fost analizat petentul condamnat în Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată din Penitenciarul Rahova, fiind în ceea ce privește condițiile de analizat incidente prevederile art. 5 cod penal, pentru a beneficia de liberare condiționată condamnatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

- să fi executat fracția prevăzută de lege, 2/3 în cazul pedepselor mai mici de 10 ani și ¾ în cazul celor mai mari de 10 ani

- să fi fost stăruitor în muncă

- disciplinat

- să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale

-

Instanța constată că, în speță, petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă calculată potrivit dispozițiilor susmenționate pentru a beneficia de liberare condiționată și, având în vedere cele reținute în procesul-verbal, instanța constată că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare și disciplină, având un comportament adecvat pe parcursul executării pedepsei, fiind recompensat și participând la muncă.

Se mai reține că acesta execută pedeapsa în regim deschis.

În ceea ce privește antecedentele penale ale condamnatului, instanța constată că, deși acesta este recidivist și a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, ultima condamnare este din anul 2005.

De asemenea, instanța constată că, în ceea ce privește fapta pentru care a primit condamnarea pentru care se propune liberarea condiționată în cauza de față a fost săvârșită în anul 2011, iar, astfel cum rezultă din actele în circumstanțiere depuse de condamnat la dosar, ulterior acestei date acesta a avut un loc de muncă, fiind angajat cu contrat individual de muncă în funcția de conducător auto, începând din data de 18.10.2012.

De asemenea, se mai reține din actele depuse la dosar că în momentul în care acesta se va afla în libertate are un loc de muncă asigurat, având astfel posibilitatea de a-și câștiga în mod licit veniturile, ceea ce contribuie la sporirea șanselor de reintegrare socială.

În consecință, constatând îndeplinite cerințele prev. de art. 59-60 1969 Cod penal și apreciind că timpul executat de condamnat din pedeapsă este suficient pentru reeducarea condamnatului, instanța urmează a admite propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat I. R. V. și a dispune liberarea condiționată a acestuia.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat I. R. V. ( fiul lui N. și al lui M., născut la 28 Mai 1979) –deținut în Penitenciarul București Rahova

Dispune liberarea condiționată a condamnatului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.09.2015.

Președinte, Grefier,

Red.E.A./6 ex.

Tehnored. C.C. 25 Septembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1841/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI