Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 1268/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1268/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECTIA I PENALA

Dosar nr._

Sentința penală nr. 1268

Ședința publică de la 24 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. I. G.

GREFIER- C. C. A.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul G. L. și persoana vătămată P. I., având ca obiect infracțiunea de tâlhărie calificată.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 17 iunie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, pentru a putea delibera, a amânat pronunțarea până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 2551/P/2015, întocmit la data de 07.04.2015 de P. de pe lângă Judecătoria sector 5 București și înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 07.04.2015 sub nr._, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului G. L., în stare de arest preventiv pentru savârșirea infracțiunii de tâlhărie prev și ped de art.234 alin.1 lit. d C.pen cu aplicarea art.41 din c.pen

În fapt, s-a reținut că: la data de_ inculpatul G. L. a sustras din autoturismul marca „Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_, după exercitarea de acte de violență fizică asupra persoanei vătămate P. I. suma de 160 lei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: vedere plângere și declarații persoană vătămată P. I., proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică, proces - verbal de identificare din planșă foto + planșa foto aferentă, proces - verbal de reconstituire + planșa foto, declarații suspect/inculpat, fișa de cazier judiciar a inculpatului

Prin încheierea din 17.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Sector 5 București, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G. L. pentru 30 de zile de la 17.03._15. Măsura a fost menținută prin încheierea din data de 08.04.2015 pronunțată de Judecătoriei Sector 5 București în dosarul nr._ . Măsura a fost menținută prin încheierea din data de 04.05.2015 pronunțată de Judecătoriei Sector 5 București în dosarul nr._ . Măsura a fost menținută prin încheierea din data de 29.05.2015 pronunțată de Judecătoriei Sector 5 București în dosarul nr._ .

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul G. L., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situația de fapt:

În seara zilei de_, în jurul orei 20.00, inculpatul G. L. s-a deplasat în stația de taximetre aflată la intersecția străzilor Calea Rahovei - V. C., sector 5 și a urcat în autoturismul „Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_, condus de persoana vătămată P. I.. Inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să-l transporte până pe ., unde inculpatul a coborât, a intrat într-un . după aproximativ un minut. Imediat ce a urcat în autoturism inculpatul i-a cerut persoanei vătămate să-i schimbe niște bani, respectiv o bancnotă de 100 lei, în două de 50 lei, deși nu avea nici un ban asupra sa .Inculpatul i-a adresat aceasta rugăminte cu intenția de a vedea câți bani are persoana vătămată. Persoana vătămată i-a cerut inculpatului să coboare din autoturism în momentul în care acesta i-a adresat injurii, împrejurare în care inculpatul a luat ochelarii pe care îi purta persoana vătămată și a coborât din autovehicul aruncându-i pe jos. Inculpatul a recurs la acest gest pentru a o determina pe persoana vătămată să coboare din autoturism pentru a-și lua ochelarii aruncați pe jos și astfel îndepărtându-se, inculpatul să poată sustrage banii pe care persoana vătămata îi avea în portiera din stânga față. Persoana vătămată a observat că i-au fost sustrași banii în cuantum de 160 ron și i-a cerut inculpatului să-i restitui moment în care acesta din urmă o lovit-o cu palma peste față. Persoana vătămată l-a urmat pe inculpat continuând să-i ceara banii iar inculpatul l-a amenințat că în cazul in care îl va urma îl va bate, spunându-i să îl lase în pace și să plece de acolo.

Situația de fapt expusă este dovedita cu declarația inculpatului corelata cu declarația persoanei vătămate proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică, proces - verbal de identificare din planșă foto + planșa foto aferentă, proces - verbal de reconstituire, planșa foto.

În drept, fapta inculpatului G. L. care, la data de_ a sustras din autoturismul marca „Dacia L.” cu nr. de înmatriculare_, utilizand amenintari și acte de violență fizică asupra persoanei vătămate P. I. pentr a-șia sigura scăparea întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 234 alin. 1 lit. d C.p., cu aplicarea art. 41 C.p.

Potrivit dispozițiilor art. 396 C.proc.pen., instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmând să opereze răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea comisă.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul a recunoscut comiterea faptei în modalitatea descrisă în actul de sesizare, are o bogata activitate infracțională, a premeditat săvârșirea faptei.

Pentru aceste motive va condamna pe inculpat la pedeapsa închisorii într-un cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.

D. urmare, în baza art.396 alin.1,2 și 10 C.pr.pen va condamna pe inculpatul G. L. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută și pedepsită 233 alin.1C.pen rap. la art.234 alin.1 lit.d C.pen cu aplicarea art.41 C.pen. rap. la art.43 alin.5 C-pen

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. Va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 C.proc.pen. va menține măsura arestării preventive a inculpatului arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.20/UP/2015 din 17.03.2015. emis de Judecătoria Sector 5 București apreciind ca pe5ricolul pe care il prezintă inculpatul și la acest moment este actual si dedus din modalitatea concreta de comitere a faptei care denota îndrăzneala, premeditare și indiferenta fata de rigorile legii in condițiile in care a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii.

În baza art. 399 C.proc.pen cu referire la art.72 C.pen va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 16.03.2015 la zi.

În temeiul art. 19, 397 C.pr.pen. raportat la art. 1357 C.Civ va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I. și îl va obliga pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 160 ron cu titlul de daune materiale.

În baza art.274 alin.2 C.pr.pen va obliga pe inculpat să plătească 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 ron va fi achitat din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.396 alin.1,2 și 10 C.pr.pen condamnă pe inculpatul G. L. (fiul lui G. și A., născut la data de 10 mai 1989, în București, cetățean român, domiciliat în Oraș P., . bis, jud. Ilfov și fără forme legale în București, .. 16, sector 5, recidivist - CNP –_). la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzută și pedepsită 233 alin.1C.pen rap. la art.234 alin.1 lit.d C.pen cu aplicarea art.41 C.pen. rap. la art.43 alin.5 C-pen

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 C.proc.pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.20/UP/2015 din 17.03.2015. emis de Judecătoria Sector 5 București.

În baza art. 399 C.proc.pen cu referire la art.72 C.pen deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 16.03.2015 la zi.

În temeiul art. 19, 397 C.pr.pen. raportat la art. 1357 C.Civ admite acțiunea civilă formulată de partea civilă P. I. și îl obligă pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 160 ron cu titlul de daune materiale.

În baza art.274 alin.2 C.pr.pen obligă pe inculpat să plătească 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria Sectorului 3).

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 ron va fi achitat din fondurile MJ:

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 24.06.2015

Președinte,Grefier,

Red. D.I.G./tehnored. A.C.C.

5 ex./06.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 1268/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI