Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1698/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1698/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 01-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 1698
Ședința publică de la 01 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
GREFIER - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul G. M.
și pe intimatul P. R., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, petentul fiind citat cu mențiunea fără prezentare în fața instanței conform art.39 alin.16 din Legea nr.254/2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței depunerea la dosar a caracterizării privind pe petent.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată, având în vedere că petentul execută o pedeapsă de 17 ani închisoare, iar până în prezent a executat doar un an închisoare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 07.08.2015, sub nr._, petentul G. M. a înțeles să conteste Încheierea nr. 775/28.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. R..
În fapt, contestația nu a fost motivată.
La dosarul cauzei au fost atașare următoarele: copia sentinței penale nr.485/F/31.03.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, precum și caracterizarea petentului.
De asemenea, la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 841/2015 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. R..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Prin raportul nr. 2094 din 13.07.2015, Comisia privind executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului R. a stabilit regimul de executare a pedepsei închisorii de 17 ani, aplicată prin sentința penală nr.485/2015 a Tribunalului București Secția I Penală în regimul de executare maximă siguranță.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă de către judecătorul delegat prin încheierea nr. 775/28.07.2015, dispunându-se executarea pedepsei în regimul de maximă siguranță.
Împotriva acestei soluții, petentul a formulat contestația care formează obiectul prezentului dosar.
Examinând contestația în limitele art. 39 din Legea nr. 254/2013, instanța constată că potrivit alin. 1 al articolului susmenționat, regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește de către comisia prevăzută la art. 32 la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină și observare sau după aplicarea regimului provizoriu.
(2) La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:
a) durata pedepsei privative de libertate;
b) gradul de risc al persoanei condamnate;
c) antecedentele penale;
d) vârsta și starea de sănătate ale persoanei condamnate;
e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenție anterioare;
f) nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială;
g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională.
În raport de criteriile susmenționate, instanța constată că încheierea nr. 775/28.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din P. R. este legală și temeinică.
Astfel, în acord cu disp. art. 34 alin. din Legea nr. 254/2013, regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului. În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și persoana condamnatului, pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Instanța constată că principalul criteriu pentru stabilirea regimului de executare a pedepsei este cuantumul acesteia, și doar în mod excepțional celelalte împrejurări pot determina includerea condamnatului într-un regim inferior. Sarcina dovedirii acestor împrejurări revine contestatorului. În prezenta cauză instanța apreciază că nu există astfel de împrejurări care să justifice acest aspect, condamnatul G. M. nedepunând nicio probă în acest sens. Mai mult decât atât, instanța reține că petentul este condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor la o pedeapsă de 17 ani închisoare.
Din caracterizarea aflată la dosar – fila 19, rezultă faptul că petentul nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat o dată.
În raport de aceste considerente, având în vedere respectarea criteriilor reglementate de art. 39 din Legea nr. 254/2013, instanța apreciază că regimul de maximă siguranță al executării pedepsei închisorii a fost corect stabilit de către Comisia din cadrul penitenciarului.
Pe de altă parte, instanța apreciază că în speță, nu sunt incidente împrejurările excepționale prev. de art.36 alin.2 din Legea nr. 254/2013, motiv pentru care, în baza art.39 din Legea nr.275/2006, va respinge contestația formulată de contestatorul G. M., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 39 din Legea nr. 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat G. M. (fiul lui D. și P., ns. la data de 30.11.1986, CNP_, deținut în P. R.) împotriva Încheierii nr. 775/28.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. R..
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. obligă petentul la plata sumei de 150 de lei cu titlul de cheltuieli de judecată (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 1.09.2015
Președinte,Grefier,
A. IuganAndreea D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./05.09.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|








