Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr. 566/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 566/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 25-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 566
Ședința publică de la 25 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: C. C. A.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul M. R. și pe intimat Penitenciarul R., având ca obiect contestație împotriva hotărârii judecătorului delegat – încheierea nr. 1078/2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind reprezentat de apărător Vergatti C. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu D. E., cu delegație de substituire depusă la dosarul cauzei, lipsind intimatul, petentul fiind citat fără prezentare în fața instanței cf. art. 39 alin. 16 din Legea nr. 254/2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează faptul că au fost comunicate relațiile solicitate Penitenciarului R..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acorda cuvântul în dezbateri.
Apărătorul petentului, având cuvântul solicită admiterea contestației în baza art. 59 alin. 9 din Legea nr. 254/2013 și obligarea penitenciarului la remedierea deficiențelor constatate, chiar din relațiile comunicate de penitenciar rezultă că nu sunt îndeplinite normele minime de cazare, petentul este cazat într-o cameră cu alți 8 deținuți, o cameră cu o suprafață de 31 mp, mai puțin de 4 mp/persoană, mai puțin de 6 m3 de aer/persoană și nu rezultă că ferestrele ar fi uzate, rezultă un alt program de apă caldă și nu se poate asigura igiena într-o perioadă de 1 oră și jumătate pentru 8 persoane, mai rezultă din relații că pentru 8 persoane este doar o masă, nici un scaun, spațiul de depozitare bunuri personale 70 cmp, încălzirea în cameră se face doar până la 180C și solicită admiterea contestației, nefiind îndeplinite condițiile care să asigure demnitatea și igiena condamnaților.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea plângerii formulată de petentul condamnat, având în vedere relațiile comunicate de penitenciar și să se constate legalitatea și temeiniciei încheierii pronunțate de judecătorul de supraveghere.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, instanța constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 09.01.2015, sub nr._, contestatorul M. R. a contestat încheierea nr. 1078/2014, pronunțată în dosarul nr. 1144/2014 de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului R..
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr. 1144/2014 al judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului R. și caracterizarea petentului.
Analizând actele dosarului, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr. 1144/2014 la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, petentul M. R. a invocat încălcarea de către administrația locului de deținere a drepturilor privind cazarea deținuților întrucât este cazat într-o cameră cu o suprafață de aproximativ 20 mp, împreună cu alți 11 deținuți, și nu există spațiu suficient. De asemenea petentul a mai arătat că spațiul de depozitare a bunurilor personale din camera de deținere este insuficient iar salteaua patului petentului este veche și deteriorată. Mai mult a mai arătat că pe pereții din cameră și pe pereții din baie există urme de mucegai și condens iar programul de distribuire a apei calde nu este respectat, iar ferestrele de la camera de deținere nu se închid corespunzător, în camera de deținere este foarte frig în perioada anotimpului rece iar hrana primită în penitenciar nu respectă normele de nutriție și nu este servită în condiții decente.
Prin încheierea nr. 1078/2014, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins plângerea petentului ca nefondată
Examinând actele dosarului, instanța reține că petentul este cazat într-o cameră (E 3.34) împreună cu alti 11 deținuți, iar camera de deținere are o suprafață de 24,59 mp, dispunând de iluminat natural, de instalațiile necesare asigurării iluminatului artificial, de ventilatie naturală, fiind de asemenea dotată cu instalatii de încălzire și grup sanitar (lavoar, duș cu cădită, cabină de WC - separată de restul grupului sanitar de o ușă).
Conform înscrisurilor depuse la dosar din partea administrației penitenciarului, judecătorul retine că administrația penitenciarului admite că în acest moment nu poate îndeplini condițiile minime de cazare privind suprafața camerelor de deținere, pe de-o parte deoarece Penitenciarul R. a fost construit în perioada 1991-1997, deci anterior apariției OMJ nr. 433/2010 prin care s-a reglementat suprafața camerelor de deținere raportată la numărul de persoane private de libertate cazate în camera, iar pe de altă parte, deoarece în prezent administrația penitenciarului se confruntă cu fenomenul de supraaglomerare ca urmare a creșterii semnificative a numărului persoanelor private de libertate.
Față de înscrisurile depuse la dosar din partea administrației penitenciarului, judecătorul retine că administrația Penitenciarului R. a luat măsurile necesare în caz de supraaglomerare, întrucât a raportat săptămânal la Administrația Națională a Penitenciarelor efectivul total al persoanelor private de libertate (în perioada 21.11._14 - între 1333 si 1346 deținuți) în raport cu numărul persoanelor private de libertate la capacitatea legală de cazare la 4 mp (1063 de deținuți), conform situatiei ce se regăseste în centralizatorul întocmit de Administrația Națională a Penitenciarelor la data de 09.12.2014 (înscris atașat în copie la dosar), unde se consemnează faptul că gradul de ocupare în Penitenciarul R. este de 107,05%, desi există penitenciare unde gradul de ocupare nu atinge 100%.
Fată de aceste considerente, judecătorul apreciază că nu se poate retine culpa administrației penitenciarului sub aspectul suprafeței camerelor de deținere în raport cu numărul de persoane private de libertate cazate în cameră, situatia actuală fiind generată de împrejurări obiective, anume creșterea semnificativă, continuă si fără precedent a numărului persoanelor private de libertate în raport cu actuala dimensionare a spatiilor de deținere, administrația Penitenciarului R. luând măsurile prevăzute de lege în caz de supraaglomerare.
De altfel, potrivit art. 2 din OMJ 433/2010 Administrația Națională a Penitenciarelor este cea care are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru creșterea progresivă a numărului spatiilor de cazare individuală precum si pentru reamenajarea spatiilor existente în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Totodată, fată de dispozițiile legale anterior mentionate si fată de relațiile depuse la dosar din partea administrației penitenciarului, judecătorul retine că în camera în care este cazat petentul există paturi metalice duble (etajate), masă, băncuță, suport pentru televizor iar pentru depozitarea alimentelor s a altor bunuri există o cămară cu suprafață de 1,4 mp si o debara cu o suprafață de 0,7 mp, fiind respectate normele minime privind dotarea camerelor de deținere prin raportare la suprafața camerei si spațiul disponibil din camera de deținere (art. 4 alin. 4 din anexa la OMJ 433/2010).
Cât privește aspectele mentionate de petent cu referire la ferestrele care nu se închid corespunzător și salteaua deteriorată, judecătorul retine, fată de relațiile depuse la dosarul cauzei din partea administrației penitenciarului, că potrivit constatărilor efectuate de comandantul de secție, salteaua de pe patul petentului se prezintă în stare bună de utilizare, nefiind deteriorată iar ferestrele camerei prezintă uzură fizică dar se închid corespunzător.
Sub aspectul igienei în camera de deținere, fată de dispozițiile legale anterior mentionate si fată de relațiile depuse la dosarul cauzei din partea administrației penitenciarului, judecătorul retine că igiena în camera de deținere se asigură de către persoanele private de libertate, sens în care li se pun la dispoziție detergenti pentru suprafețe si pentru obiecte sanitare, dezinfectanti, fiind asigurate condițiile de folosire a surselor de apă curentă, cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. 3 din anexa la OMJ 433/2010.
De asemenea, conform relațiilor depuse la dosarul cauzei din partea administrației penitenciarului, problema igienizării camerelor de deținere este tinută sub control prin desele lucrări care au loc în acele camere în care se manifestă fenomenul de igrasie si mucegai, camera în care este cazat petentul fiind inclusă cu prioritate în acțiunile de igienizare ce se desfăsoară în cadrul secției în luna decembrie.
Fată de dispozițiile art. 8 din anexa la OMJ 433/2010, astfel cum au fost anterior mentionate si fată de relațiile depuse la dosar din partea administrației penitenciarului, judecătorul retine că încălzirea spatiilor Penitenciarului R. se realizează cu o centrală proprie care funcționează cu combustibil gazos, camerele fiind încălzite cu corpuri de încălzire tip radiator din fontă amplasate în camera de deținere si cabina de WC. în conformitate cu prevederile OMJ 2874/C din 06.12.1999 si HG 425/1994, în funcție de condițiile meteorologice, se stabilesc programe de furnizare a agentului termic (apă caldă) pentru încălzire iar temperatura asigurată pe timpul iernii este de 19 grade Celsius, fiind așadar respectate dispozițiile art. 8 din anexa la OMJ nr. 433/2010.
Potrivit art. 83 alin. 3 din HG 1897/2006 (act normativ actualmente în vigoare conform prevederilor art. V din OUG nr. 3/2014), persoanelor private de libertate li se asigură posibilitatea să facă baie cel puțin de două ori pe săptămână. Au posibilitatea îmbăierii zilnice cei care îsi desfăsoară activitatea în locuri cu risc epidemiologie crescut sau în orice alte locuri, dacă situatia o impune.
În raport de aceste dispoziții legale, fată de prevederile art. 5 alin. 2 din anexa la OMJ 433/2010, astfel cum au fost anterior mentionate si fată de relațiile depuse la dosarul cauzei din partea administrației penitenciarului, judecătorul retine că în camera de deținere în care este cazat petentul, există un grup sanitar dotat cu respectarea dispozițiilor art. 5 alin. 2 din anexa la OMJ 433/2010, iar capacitatea de preparare a apei calde în centrala termică a fost dimensionată pentru acordarea a cel puțin două băi săptămânale persoanelor private de libertate, apa caldă livrându-se la fiecare cameră, deci si camera în care este cazat petentul, de două ori pe săptămână câte 1,5 ore, între orele 12,00 - 13,30 si 17,00 - 18,30, program ce este respectat, în concordanță cu dispozițiile art. 83 alin. 3 din HG 1897/2006.
Analizând actele dosarului, judecătorul constată că, potrivit art. 50 din Legea 254/2013, administrația fiecărui penitenciar asigură condiții adecvate și personalul necesar pentru prepararea, distribuirea și servirea hranei potrivit normelor de igienă a alimentației iar normele minime obligatorii de hrană se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, după consultarea unor specialiști în nutriție.
Față de aceste dispoziții legale și față de înscrisurile depuse la dosar, judecătorul reține că hrana de care beneficiază petentul în penitenciar se acordă conform prevederilor OMJ nr. 2713/C/15.11.2001 (act normativ actualmente în vigoare conform prevederilor art. V din OUG nr. 3/2014).
Hrana este preparată zilnic în cadrul bucătăriei unității în condiții de igienă iar cantitatea si calitatea acesteia sunt verificate înainte de distribuire atât de reprezentanții persoanelor private de libertate cât si de personalul cu atribuții în acest sens din partea unității, respectiv ofițerul de serviciu sau locțiitorul acestuia si asistentul medical de serviciu. Constatările acestora privind calitatea si cantitatea hranei sunt menționate într-un registru specific, înainte de livrarea pe secțiile de deținere, nefiind înregistrate incidente în acest sens, fiind totodată respectate condițiile privind distribuirea hranei. Meniul este afișat pe secția de deținere fiind transmis de către serviciul economico-administrativ șefilor de secție iar calitatea alimentelor ce intră în compoziția hranei este certificată prin buletine de calitate ce însoțesc alimentele livrate de diverși furnizori, în baza contractelor încheiate si corespunde specificațiilor cuprinse în caietele de sarcini, conform normelor specifice sistemului penitenciar.
Fată de cele arătate, constatând că în prezent nu există nici o încălcare actuală, efectivă si culpabilă a drepturilor petentului din partea Penitenciarului R., în baza art. 56 alin. 6 lit. b din Legea 254/2013,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 56 și următ. din Legea nr. 254/2013, respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul M. R. (fiul lui I. și E., născut la data de 06.02.1974, CNP_, deținut în Penitenciarul R.) împotriva încheierii nr. 1078/2014 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de liberate la Penitenciarul R., în contradictoriu cu Penitenciarul R..
În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 150 Ron, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile M.J.
Definitiva.
Pronunțată în ședința de la 25.03.2015.
Președinte,Grefier,
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








