Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 395/2015. Judecătoria SLATINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 395/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 27-04-2015
ROMANIA
JUDECATORIA S.
Dosar penal nr._
Sentința penală nr. 395
Ședința publică din data de: 27.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte D. P.
Grefier: B. I. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Ș. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria S..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T. I., trimis în judecată în stare de libertate prin Rechizitoriul nr.1708/P/2014 din data de 23.01.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. pentru săvârșirea infr. prev de art. 378 al. 1 lit. c C.p.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul T. I., persoana vătămată/parte civilă T. I. C. personal și asistată de avocat P. C. S., prezent reprezentantul legal al persoanei vătămate S. A..
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se prezintă persoana vătămată/parte civilă T. I. C., care învederează faptul că își retrage plângerea formulată împotriva inculpatului, a cărei depoziție a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Potrivit art. 387 alin 1 C.p.p, instanța a întrebat procurorul și inculpatul dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.
Nefiind formulate alte cereri în condițiile art. 387 alin 2 C.p.p. s-a declarat terminată cercetarea judecătorească și s-a dispus trecerea la dezbateri potrivit art. 388 alin 1 C.p.p.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită încetarea procesului penal având în vedere că persoana vătămată și-a retras plângerea formulată împotriva inculpatului. În temeiul art. 275 alin. 2 lit b. C.p.p. solicită obligarea persoanei vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Avocat P. C. S. având cuvântul, solicită încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii.
Inculpatul T. I. solicită a se lua act de faptul că s-a împăcat cu persoana vătămată.
INSTANTA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. nr. 1708/P/2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei S. sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul T. I., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, faptă prev. și ped. de art. 378 alin. 1 lit. c) C.pen.
În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că începând cu luna februarie 2013, inculpatul T. I. cu rea credință nu a achitat pensia de întreținere în cuantum de 175 lei lunar, stabilită prin sentința civilă nr. 2026/2012 pronunțată de Judecătoria S., în favoarea fiicei sale minore, persoana vătămată T. I.-C..
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația persoanei vătămate (fil.8,9,34), declarații martor (fil. 38), declarații inculpat (fil. 48), alte înscrisuri.
Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din 27.04.2015, în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul cu nr. 1708/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria S. privind pe inculpatul T. I., cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, faptă prev. și ped. de art. 378 alin. 1 lit. c) C.pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul T. I..
În cursul cercetării judecătorești a fost audiată persoana vătămată T. I. C. în prezența reprezentantului legal, care a declarat că își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului pentru infracțiunea de abandon de familie.
Având în vedere aceasta situație privind manifestarea de voință a persoanei vătămate, care a declarat că și-a retras plângerea pentru infracțiunea de abandon de familie, cauză care înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea pentru care persoana vătămată a formulat plângere prealabila în prezenta cauză, instanța constată că în cauză sunt incidente dispoz. art. art. 396 alin. 1 și 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C. proc. pen. si ca atare urmează sa dispună încetarea procesului penal împotriva inculpatului C. T. I. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 al. 1 lit. c C.p. ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C. proc. pen. va obliga persoana vătămată T. I. C. la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 272 al.2 C.p.p. onorariu avocat oficiu in cuantum de 200 lei va rămâne in sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. 1 și 6 raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C. proc. pen. încetează procesul penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate T. I. C., CNP –_, împotriva inculpatului T. I., CNP –_, pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, prev. de art. 378 al. 1 lit. c C.p. ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C. proc. pen. obligă persoana vătămată T. I. C. la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 272 al.2 C.p.p. onorariu avocat oficiu in cuantum de 200 lei rămâne in sarcina statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. P. B. I. C.
Red. DP
Tehnored. IM
5 ex./07.05.2015
| ← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 393/2015. Judecătoria SLATINA | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








